Șantaj și compromisuri

Capitolul 16

― Idioato! Ești o idioată! IDIOATĂ cu majuscule!

― Peach, încetează cu asta. Ți-am spus deja că suntem în regulă. Nu sunt supărată pe tine și nici tu nu ar trebui să fii. O ții așa de mai bine de trei zile, trebuie să te oprești.

Năucă, îmi ridic ochii din cartea pe care o aveam deschisă pe genunchi, dar din care nu am reușit să citesc o boabă. Deja mi-am cerut iertare pentru ieșirea mea de acum trei zile, iar lucrurile între mine și Barbara sunt la fel ca înainte. Inclusiv, am lăsat-o să mă ajute cu taxa pentru excursie. Bani pe care îi voi înapoia imediat ce Paul ne împarte salariile. Dar ce nu știe ea, nu disputa dintre noi două este motivul pentru care continui să mă fac idioată de una singură, ci cuvintele fără noimă pe care i le-am atribuit lui Cade la ultima nostră întâlnire. Imediat după asta, am șters-o mișelește, refuzând să-l înfrunt, așa cum probabil ar fi trebuit să o fac.

Măcar o minciună gogonată să fi îndrugat, și tot nu ieșeam atât de prost.

Îmi trag singură o palmă mintală și atenția îmi revine asupra Barbarei, mai cu seamă, asupra hainelor cu care este îmbrăcată. Machiajul natural este completat de fericirea care îi iese prin toți porii și ochii ce îi sclipesc ca instalația din brad, iar eu, nu pot decât să accept că ea și Cade sunt într-adevăr făcuți unul pentru celălalt.

― Bag de seamă că lucrurile între voi doi merg din ce în ce mai bine, fac subiect de conversație, în vreme ce căștile telefonului meu devin gumă de mestecat.

― Să zicem doar că suntem pe drumul cel bun, chicotește jucăuș, aranjându-și o șuviță imaginară. Și apoi, sunt și mai fericită că, după dezbateri îndelungate, "războiul" dintre voi doi a luat sfârșit, execută semnul ghilimelelor în aer, răsucindu-se cu fața spre mine.

― Chiar, ce a fost în capul tău când l-ai pus să-mi aducă geanta? întreb degajată, afișând o atitudine cât mai rece.

― Nu eu l-am pus, el s-a oferit, ridică din umeri, așezându-se pe dunga patului ei.

Preț de câteva secunde, eu și Barbara ne fixăm din priviri, fiecare cufundată în propriile gânduri. Amândouă avem ochi căprui. Amândouă învățăm la o facultate de renume și avem note decente. Nu există comparație la capitolul "frumusețe", micile imperfecțiuni fiind cele care ne deosebesc de restul. Dacă nu aș cunoaște-o așa cum o cunosc, aș îndrăzni să afirm că sunt mai ușor de citit decât o carte fără coperți.

― Sigur nu vrei să ieși la film cu noi? aruncă bomba serii, iar eu abia mă abțin să nu zic ceva nelalocul lui.

― Sigur, mă ridic și o prind de mâini, ca mai apoi să-i ofer și o îmbrățișare călduroasă. În plus, este a doua voastră întâlnire, nu mi-ar plăcea să fiu a treia roată din formație. O secundă în plus și îmi aduc aminte unde ar trebui să mă aflu de fapt. La dracu'! Iar am întârziat. Sar ca arsă din pat și deschid șifonierul dintr-o mișcare, apoi sar într-un picior, trăgând un crac al pantalonilor.

― Iar vorbești urât, chicotește complice, cu mâinile în sân și o mină îngrijorată. Ai promis că te lași.

Când o spune ea, pare că am vreo dependență anume.

― După sărbătorile de iarnă, îi aduc de aminte, răsuflând greoi. Dacă tata m-ar vedea, m-ar pune să fac cinci ture de stadion.

― Promiți? mijește ochii încă sceptică, dar cu o putere de convingere de speriat.

― Pe degețelul mic, răspund mult prea repede, apoi fac stânga-mprejur și ies din apartament bolborosind de una singură.

Cum era de așteptat, întârzierea mea nu a rămas neobservată nici de această dată, iar ochii acuzatori a lui Paul mă urmăresc pe tot parcursul spectacolului.