Șantaj și compromisuri

Capitolul 5

Cu ochii fixați în tavanul de un alb imaculat, îmi frământ degetele de la mâini nervoasă, gândind intens următoarea mișcare. Nu am avut curajul să o trezesc pe Barbara și să o iau la întrebări așa cum ar fi trebuit, în schimb, mi-am făcut deja o listă cu cinci moduri prin care aș putea scăpa de Cade.

Primul, moartea cu premeditare.

Scuturând capul, îmi înăbuș un căscat și arunc o privire la ecranul telefonului. Este șase și jumătate dimineața, iar eu nu am închis un ochi toată noaptea. Și nici nu e de mirare, având în vedere dezastrul din viața mea. Practic, Cade a intrat în ea cu bocancii, fără ca eu să-l fi invitat, pregătit să mă arunce în fundul iadului.

Loc în care, mai devreme sau mai târziu, tot voi ajunge.

Când în sfârșit îmi adun puterile și mă ridic din pat, telefonul începe să-mi vibreze insistent sub perină, numărul apelantului fiindu-mi deja întipărit pe retină.

— Ce vrei? Scuip cuvintele, părându-mi de pe acum rău că i-am răspuns.

— Bună dimineața și ție, rază de soare, îi aud vocea enervantă, cu al său accent enervant.

— Nu o să mă repet și a treia oară. Ce vrei, Cade? Este șase și jumătate dimineața, la naiba!

— Am înțeles. Nu-ți place să te trezești devreme, râde pe seama mea, reușind doar să mă calce și mai tare pe bătături.

— Poftim? Ce ai spus? Cred că rămân fără semnal, blufez, strângând în mâna cealaltă ambalajul unei bomboane, foarte aproape de difuzor.

— Încetează cu prostiile, Peach. Nu păcălești pe nimeni, decretă pe un ton de general. Verifică-ți mesajele. Acolo vei găsi adresa la care trebuie să te prezinți. Și, Peach? Nu-ți uita umbrela. Am auzit la radio că o să plouă.

Trădătorul îmi închide înainte să-i pot servi o replică usturătoare, lăsându-mă cu gura căscată de la șoc și nervii întinși la maxim. Nu sunt o companie plăcută atunci când nu reușesc să dorm mai mult de șase ore pe noapte, iar să nu dorm deloc, mă transformă într-o nesimțită.

Cu pumnii strânși pe lângă corp, număr pașii ce mi-au mai rămas până să ajung în fața casei unde locuiește vedeta universității Drexel, marele și nesuferitul Cade Ross. Și, exact cum îmi imaginam, casa lui e o vilă în toată splendoarea ei. Aproape că mi-e frică să pășesc înăuntru și sunt tentată să fac cale întoarsă. Încă de la poartă, poți să-ți dai seama că ceva e putred la mijloc. Deși locul arată incredibil și e îngrijit, nu ai zice că cineva locuiește într-adevăr aici. Mă aștept oricând să dau peste Casper, fantoma prietenoasă.

Înainte să apăs pe soneria pe care cu greu o disting din cauza decorului, îmi mai verific o dată telefonul, să văd dacă nu cumva Barbara s-a trezit și m-a dat dispărută. Cel mai probabil, ne vom revedea la cursuri, iar atunci, șatena guralivă va fi nevoită să-mi răspundă la întrebări.

— Sfinte Sisoe, ce s-a întâmplat cu fața ta? Mă prefac îngrijorată, gustând din plin moaca pe care o face atunci când ușa se deschide și Cade se înființează înaintea mea cu o mină acră.

— Ce este? Ce are fața mea? Repetă sec, frecându-și barba nerasă de o zi sau două cu palma drepată.

— Nimic, ridic din umeri. Am uitat că ăsta ești tu în fiecare zi, aproape că îl dobor la pământ în goana mea spre... nicăieri. Aici locuiești? Încep să-i lansez întrebările de rigoare. Ai și un majordom?

— Desigur. Îl cheamă Robin și locuiește la subsol. Altceva, domnișoară Morgan?

Nu-mi dau seama dacă vorbește serios ori sunt luată peste picior. Cu el, nu știi niciodată.