Șantaj și compromisuri

Capitolul 25

Continui să mă zbat ca peștele pe uscat, în speranța că îi va veni mintea la cap. Postura în care ne aflăm nu spune lucruri bune despre niciunul dintre noi. Cele cinci minute ale lui Cade s-au triplat, iar gemetele pe care Nathan le scoate nu sună nici ele prea bine.

― Dă-mi drumul, brută! Cred că prietenului tău i se scurge creierul pe podea. Mă rog, asta dacă deține unul.

Chicotește, pesemne că e de acord cu mine. Nu se află nimic în capul lui Nathan în afară de oxigen. Și nici în al lui nu se va mai găsi picior de neuron, dacă nu-mi dă drumul în următoarele cinci secunde.

― Vorbesc serios, Cade, mârâi amenințător, iar acesta mă eliberează în sfârșit.

Pufăind, mă întorc pe o parte și mă întind până la marginea patului, dorind să mă asigur că nătăflețul de Nathan este încă întreg. Nimic din ce nu am mai văzut. Părul blond îi stă în toate direcțiile, iar o baltă s-a format în dreptul gurii sale de la atâta salivat.

― Grețos, strâmb din nas și mă ridic din pat, înainte ca lui Cade să-i vină vreo altă idee trăznită.

De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, Cade mă privește pe sub gene, pe jumătate distrat și jumătate adormit. Cu mâinile sub cap, acesta își plimbă ochii pe mine cu nerușinare, de parcă aș sta goală în fața lui. Cel puțin, asta îmi dă de înțeles prin moaca pe care a adoptat-o el însuși.

― Ei, ce ai de spus în apărarea ta? îl iau la rost, încă pornită pe toată faza cu Barbara.

― Legat de Barbara sau de Nate? își arcuiește una dintre sprâncene, provocându-mă în mod evident.

E imposibil să fi băut atât de mult seara trecută încât să fie și acum sub efectul alcoolului. Încep să cred că tot acest joc de-a șoarecele și pisica e felul lui de a mă duce la extrem.

― Amândouă!

Chicotind, Cade se ridică în capul oaselor, mai apoi se așează pe marginea patului și își freacă ochii cu podul palmelor. Încet, încet, zâmbetul tâmp îi dispare și redevine cel de dinainte. Se dezlipește cu greu de pat, iar când în sfârșit o face, îl ocolește și se apleacă deasupra prietenului său, gestul său smulgându-mi și mie un zâmbet complice.

Fără vreo avertizare, îi trage lui Nathan două sau trei palme, până ce blondul e treaz de-a binelea. În primă fază, acesta nu știe pe ce planetă a aterizat sau cine l-a altoit, iar când dă cu ochii de mine, îi mărește parcă surprins, semn că nu se aștepta să mă găsească în camera în care el și Cade sunt cazați. Cu atât mai puțin, în cabana lor, în care fetele nu au ce căuta.

― Să-mi trag una! Barbara e identică cu Peach. Cum de nu am observat asta până acum?

― Încetează cu prostiile, bufonule, îl ia Cade pese picior. Ridică-te și pune de o cafea. Mai am puțin și-mi crapă capul.

― Și de ce nu-ți faci chiar tu cafeaua? mă trezesc vorbind.

Oricât ar fi Nathan de aiurit, nu merită să fie tratat astfel.

― Chiar, de ce nu-ți faci singur cafeaua? sare și prietenul lui cu gura, ridicându-se de pe podea. Nu sunt servitoarea ta, mai adaugă.

Cu ochii cât cepele, mă studiază minuțios, încă confuz de schimbare.

Deși e de-o statură cu Cade, Nathan beneficiază de câteva kilograme în plus, kilograme care nu se văd datorită înălțimii sale. Cu o cută imensă în mijlocul frunții, se postează în fața mea, măsurându-mă cu un ochi critic.

― Dă-te, grasule! Nici să trec nu mai pot de tine.

― Și dacă nu vreau? își scoate pieptul la înaintare, dar bate în retragere imediat ce mă pregătesc să-i trag una peste ochi. Cade, amintește-mi de ce Barbara a fost cea care a rămas peste noapte, iar dimineață mă trezesc cu căpușa de față în spinare. Refuz să cred că am băut atât de mult încât să le confund între ele. Sau am făcut-o?

Oftând, Cade trece pe lângă noi vijelios și părăsește camera, iar eu îi trag cea mai urâtă privire bufonului.

― Da, Nathan. Cu mine ai rămas aseară. Atât de mult ai băut, rostesc cuvintele apăsat, luându-l în mod evident peste picior.

― Serios? afișează acesta o mină prostită, moment în care îi trag una peste ochi.

Păcat de fața lui. Este... simpatic.

Ies din cameră în cea mai mare liniște și cobor la parter, unde îl găsesc și pe Cade, chinuindu-se cu aparatul de cafea. Îl aud mormăind câteva înjurături nu tocmai frumoase, semn că nu se prea descurcă, iar amintirile a ceea ce a făcut aseară, îi dau și ele de furcă.

Fără să stau pe gânduri, îmi calc orgoliul în picioare și mă ofer să-l ajut, chiar dacă se opune la început. În plus, nici eu nu fac cea mai bună cafea din univers.

Îl urmăresc cu coada ochiului cum se așază la măsuța din bucătărie și aștept până ce aparatul își face treaba, apoi îi pun o ceașcă în față și câteva cuburi de zahăr.

― Două, te rog.

― Poftim? mă prefac că nu l-am auzit.

― Știi că îmi place să-mi beau cafeaua cu două cuburi de zahăr, repetă pe același ton autoritar, de parcă sunt obligată să-l ascult.

Ori Nathan.

Iritată, bat cu palmele în masă, luându-l prin surprindere și reușesc să fac lichidul maroniu să dea pe lângă ceașcă.

― Ascultă la mine, micuțule Ross. Eu nu sunt servitoarea nimănui. Și nici prietenii tăi nu sunt obligați să-ți asculte ordinele. Dacă trăiești cu impresia că totul ți se cuvinte doar pentru că tatăl tău conduce o afacere profitabilă, iar tu înoți în bani, află că nu este așa. Nici eu, nici Nathan, nici Barbara nu suntem obligați să-ți suportăm toanele de copil răsfățat și imbecil. Dacă ai ceva de spus, spune-o! Dacă nu știi să faci ceva, roagă frumos pe altcineva să te ajute. Dar nu arunca cu ordine în stânga și dreapta. În ritmul ăsta, o să-ți pierzi și puținii prieteni pe care îi ai. Și dacă nu ești în stare să-ți pui nici zahăr în cafea, bea-o amară!

Cu pumnii strânși pe lângă corp, dau să fac cale întoarsă și să mă car înainte ca vreunul dintre băieți să dea peste noi, însă, gestul necugetat al lui Cade mă lasă mască. Mă prinde de braț la jumătatea drumului, apoi mă răsucește cu fața spre el și îmi prinde capul în palme. Nu apuc să reacționez, pentru că, gura lui o acoperă pe a mea, lăsându-mă pentru a doua oară fără aer.

Primul instinct este acela de a-l ține cât mai departe de mine și buzele mele reci, dar nu și de data aceasta. Cumva, monologul pe care l-am repetat în decursul nopții, câștigă în defavoarea părerilor de rău, făcând totul posibil.

Mânată de o dorință nebună, îl prind de gulerul puloverului și îl trag mai aproape, lăsându-mă moale în brațele sale. Fără să ezit, îi răspund la sărut cu aceeași foame și pasiune, permițându-i limbii sale să se strecoare înăuntru, gustând din ceea ce a mai rămas din seară trecută. Gustul de alcool nu se numără printre preferatele mele, dar în combinație cu Cade, îmi înmoaie genunchii și mă face să vreau mai mult.

Mă cutremur la gândul că am ajuns să fiu atât de vulnerabilă în prezența lui, dependentă de atenția și vocea acestuia. Pentru că, da, sunt îndrăgostită nebunește de el. Și nici măcar nu știu cum să i-o spun.

Ca și mine, Cade pare că nu mai vrea să-mi dea drumul, iar brațele sale se strâng în jurul meu, făcând atmosfera din ce în ce mai tensionată. Și nu aș fi ratat ocazia de a duce asta mai departe, dacă impertinentul de Nathan nu ar fi dat buzna neinvitat.

― Să-mi trag încă una! Prietenul meu mai are puțin și suge și viața din fata din brațele lui, iar aceea nu e Barbara. Cumva, voi doi ați fost tot timpul ăsta împreună și ați încercat să ne induceți în eroare?

Cu fruntea lipită de cea a lui Cade, mormăi o înjurătură colorată în barbă, notându-mi în minte să-i cumpăr o zgardă bufonului. De preferat, una cu clopoței.