Șantaj și compromisuri

Capitolul 17

― Au!

― Vrei să încetezi odată? Abia dacă te-am atins.

― Recunoaște, îți face plăcere să mă vezi așa.

Nici bine nu închei propoziția și simt iar tifonul cu alcool pe pielea julită, tentată fiind să-i trag una în moacă nemernicului, citind singură satisfacția de pe chipul lui.

― Parcă spuneai că știi să tragi cu arma, comentează ironic, continuând să-mi dezinfecteze rana.

― Chiar știu. Tata m-a învățat înainte să...

Las propoziția în aer înainte să fiu eu cea care spune mai multe decât e necesar.

― Înainte să ce? își ridică acesta ochii într-ai mei, cercetându-mă în amănunt.

În schimbul unui răspuns concret, îmi întorc capul într-o parte și înghit în gol, iar lui nu-i ia prea mult să-și dea seama și singur. Cel puțin, asta îmi dă de înțeles.

― Îmi pare rău, replică scurt, fără să mai pună și alte întrebări.

În aceeași manieră de mai înainte, Cade se îngrijește de rănile mele cu o grijă amănunțită, deși sunt destul de sigură că m-aș fi descurcat și singură.

― Barbara. Ce s-a întâmplat cu ea? întreb într-un târziu, fâstâcindu-mă pe scaunul înalt din bucătărie.

― Bănuiesc că... doarme.

Ei bine, nu mă așteptam la un răspuns ca acesta. Automat, îl fixez pe Cade și felul în care stă cu brațele încrucișate, zgâindu-se înapoi la mine.

― Dacă ai rănit-o, tu o să fii primul pe care îmi voi testa noua armă, îl ameninț pe un ton de general.

― Ai una? își arcuiește ironic o sprânceană.

― Nu, dar o să-mi cumpăr, blufez, strângându-mi părul într-o coadă de cal.

Este pentru a doua oară când mă aflu în casa acestuia și pot spune că nimic nu s-a schimbat. Nici măcar florile din vaza de pe măsuța din bucătărie. Mă întreb dacă oamenii ăștia chiar locuiesc aici.

― Ești o inconștientă, Peach. Și sper că, după cele întâmplate în seara aceasta, o să-ți dai demisia în sfârșit. Asta dacă nu vrei să fii făcută carne de tun.

Tonul pe care Cade rostește cuvintele mă sperie de-a binelea. Bineînțeles că nu vreau să fiu făcută carne de tun. Și abia acum înțeleg și îngrijorarea Barbarei. Fără să iau în considerare riscurile, am intrat într-o lume în care animatoarele sunt considerate curve, iar toți acei bărbați, oameni fără scrupule și, probabil cu o soție care îi așteaptă acasă seară de seară cu masa pusă, ar fi putut să-mi vină de hac. La urma urmei, cine m-ar fi salvat? Doar ce mi s-a confirmat că Paul nu dă un dolar pe angajatele lui. Și poate că vârsta m-a făcut să fiu și cea mai sigură țintă.

― Încă nu mi-ai răspuns la întrebare, schimb eu subiectul. Ce căutai la club?

Mecanic, brațele îi cad pe lângă corp și bolborosește câteva cuvinte înțelese doar de el. Ochii mi se măresc cât cepele și nu știu dacă să o iau la sănătoasa, ori să aștept să spună ceva și pe înțelesul meu.

― În primul rând, rățușcă, nu renunță nici în momente ca acestea la apelativul meu, îmi dau seama că tu și timpul sunteți ca Nathan și navele spațiale. Nu mă mir de ce întârzii de fiecare dată la cursuri. Filmul s-a încheiat înainte să ajung eu la club. După ce am lăsat-o pe Barbara la apartament, mi-am amintit că, cel mai probabil, te voi găsi în văgăuna aia.