Șantaj și compromisuri

Capitolul 30

>>La media, Elijah<<

După un an în care nu am făcut altceva decât să-mi unduiesc șoldurile pe ritmurile muzicii, să prepar o ciocolată caldă și să fac un sandwich, a devenit o adevărată provocare. Noroc cu Dolly, pentru că nu știu cine altcineva mi-ar fi trecut cu vederea stângăciile și numărul mare de pahare sparte. Datorită încăpățânării ei și nevoii mele de bani, inevitabilul s-a produs. Astăzi, pot să mă declar o expertă în prepararea băuturilor calde sau reci, iar sandwich-urile mele și-au câștigat simpatia tuturor clienților.

― Peach, preiei tu noii clienți? Eu mai am puțin până să termin cu despachetul mărfii.

― Bazează-te pe mine, îi răspund roșcatei cu un cap mai mică decât mine și forme voluptoase, care se întâmplă să fie și iubita unuia dintre băieții lui Dolly.

Ce pot să spun? Gusturile nu se discută. Și la drept vorbind, Kelly este chiar o tipă de gașcă. Lipsită de aere și alte mofturi.

Îmi scutur capul și alung departe astfel de gânduri, apoi îmi scot carnețelul și pixul din șorțul ce face parte din uniformă, îndreptându-mă tință spre grupul gălăgios care a ocupat deja două dintre mesele rotunde.

― Îți spun, Logan, dacă nu era idiotul din spatele meu, v-aș fi întrecut detașat, exclamă unul dintre tipii în geacă de piele, deși afară gradele încă sunt cu minus.

― Las-o baltă, Tyler, știm amândoi că asta nu s-ar fi întâmplat oricum, îi răspunde cel al cărui nume reiese a fi Logan și care poartă același echipament de motociclist.

Pentru o fracțiune de secundă, îndrăznesc să privesc la calendarul frumos agățat la intrare pentru a-mi confirma într-adevăr în ce dată a anului suntem. Fix doisprezece februarie. Puțin după ora patru după-amiaza, nu foarte departe de a se întuneca. Aș putea să jur că în condițiile astea, îmbrăcați așa și călare pe un motor, până și lor ar trebui să le clănțăne dinții în gură. Darăminte fetelor care îi însoțesc și sunt în număr de patru, când ei sunt doar trei.

După ce îmi mai trag două palme mintale, spunându-mi că treaba lor nu este și a mea, îmi mișc dosul leneș în dreptul meselor acestora și adopt zâmbetul de "Bine ați venit la localul lui Dolly!".

― Cu ce vă pot servi? replic la schimb, simțind un oarecare dinsconfort atunci când privirile tuturor se fixează pe chipul meu.

Încă nu m-am obișnuit ca lumea să se holbeze direct. La vechiul loc de muncă, masca era cea care mă salva de fiecare dată de astfel de situații stânjenitoare. Și, deși pare nebunesc, îmi lipsește asta.

În sfârșit, după dezbateri aprinse, fiecare dintre ei dorind altceva, comanda este dată de una dintre fete, o șatenă cu părul drept, tuns bob și aranjat la milimetru. Mă întreb cum poate să arate așa, când a purtat o cască toată ziua.

― Două cafele, un energizant, o ciocolată caldă și trei milkshake-uri, recapitulez. Altceva mai doriți?

― Nu cred... replică senină aceeași fată, dar care, este în mod grosolan întreruptă de cel al cărui nume am ajuns la concluzia că ar fi Tyler.

― Cum să nu?! exclamă rânjind derbedeul. Am uitat de amicul nostru. Ați uitat că ne-a dat ordin expres să-i comandăm și lui o cafea tare, fără zahăr?

― Nu mă gândeam că o să mai ții cont de ordinele lui, având în vedere că el este vinovat de faptul că ai pierdut tu cursa, comentează cel de-al treilea individ, al cărui nume nu l-am aflat încă și nici nu mă interesează.

― Mai adaugă o cafea la comanda noastră și asta e tot, intervine șatena, ușurându-mi și mie munca.

Mă răsucesc pe călcâie înainte ca vreunul dintre cei trei crai să mai scoată ceva "inteligent" pe gură și mă îndrept țintă spre aparatul de cafea. Din spate, o aud pe Dolly dregându-și glasul zgomotos, semn că suferă de limbăriță.

Din nou.

― Orice ai avea de zis, te rog. Știm amândouă că o vei spune mai devreme sau mai târziu. Îți pot simți zâmbetul viclean.

― Nu știu ce vrei să insinuezi, fetițo, țâțâie dezaprobator, postându-se într-o laterlă. Dar... cred că ar fi un moment bun să-l lași la o parte pe zevzecul care ți-a frânt inima și să-ți vezi de viața ta. Ești tânără, frumoasă, isteață și, Slavă Domnului, ai învățat să faci măcar un sandwich cum se cuvine. Restul, rămâne la voia Celui de Sus. O să mă rog pentru tine.

Surprinsă de sinceritatea ei, mă răsucesc cu fața spre ea și afișez o mină rănită. Mă rog, atât cât îmi iese.

― Doar nu crezi că vom muri de foame, nu-i așa? întreb cu o falsă tristețe.

― Nu atât timp cât te lași pe mâinile mele, surâde amuzată și îmi întinde o tavă. Haide, înainte ca cineva să-ți facă o reclamație. Pariez că șefa ta nu ar fi prea încântată, decretă de această dată pe un ton serios, iar eu mă rezum la a o aproba printr-o înclinare fermă a capului.

După ce termin cu cafelele și băutura fetelor, mai pun și un energizant pe tavă și mă reîntorc cu ele la mesele de mai devreme. Observ deja că, grupul s-a mărit, iar abia ajuns e ultimul din gașcă. Poartă același echipament ca și al celorlalți, iar pe cap are încă casca.

― Băuturile dumneavoastră sunt gata, le aduc la cunoștință, împărțindu-le fiecăruia. Nu sunt obligată să fac asta, dar dă bine la profil.

Aud un "mulțumesc" cam răgușit și nu știu cine l-a spus. Evident, vocea e una bărbătească, iar fetele sunt deja prinse în alte povești. Printre chicotele lor și afirmațiile prietenilor lor, noul venit își duce mâinile la curelușa ce îi ține prinsă casca și o dă jos într-o clipită.

― Peach? Peach Morgan? Ești chiar tu? întreabă încântat și uluit în aceeași măsură, fără să mă slăbească o secundă.

Aș fi o ipocrită dacă aș spune că, adânc în suflet, nu am sperat ca viața să mi-l mai scoată măcar o singură dată în cale. Dar să fiu al naibii dacă m-am așteptat să fie în acest oraș, la mile depărtare de unde știam că locuiește deja, îmbrăcat așa și alături de astfel de persoane. Nu a mai rămas nimic din băiatul slăbuț și cu chip angelic de acum patru ani. Bine, frumos este și astăzi, doar trăsăturile îi sunt mai aspre și bine definite. Iar ochii, ochii de un albastru electrizant și-au păstrat sinceritatea copilului de odinioară. Pe scurt, doar transformarea fizică l-a ajuns din urmă, în rest, a rămas același Elijah de care am fost întrăgostită întreaga copilărie și adolescență.

― Suntem la camera ascunsă? mă trezesc bolborosind ca o idioată, reușind doar să atrag atenția tuturor asupra mea și a felului în care au început să mă ia toate transpirațiile.

― Eu sper că nu, pentru că atunci aș fi foarte dezamăgit, replică acesta prompt, ridicându-se de la masă. Măcar așa, de dragul vremurilor de demult, o să primesc o îmbrățișare din partea ta?

Dacă nu s-ar holba toți la mine, fiecare afișându-și sentimentele contradictorii, probabil că eram deja leșinată și mă scurgeam pe sub una dintre mese. Îmi înghit cu greu nodul din gât și mă gândesc la ceva ce aș putea spune în mai puțin de cinci secunde care să nu mă facă de râs mai mult decât m-am făcut deja, însă chiar atunci, cineva mi-o ia înainte și, pentru prima oară, îi sunt recunoascătoare lui Nate.

― Peach? Ești liberă un minut? Am o problemă cu pisica și mă întrebam dacă nu știi ce-i de făcut în cazul ăsta. Cred că are viermi.

Rectific, e de ajuns ca bufonul să-și deschidă gura și ne face pe amândoi de râs.

― Nate, nu te așteptam, mârâi printre dinți, ignorându-i pe restul, chiar și pe Elijah, care privește scena ca pe un film prost de comedie.

― Nu? continuă blondul cu prostiile, uimind pe toată lumea. Scuze, doar știi că sunt mai uituc din fire. Credeam că ți-am spus deja. Doar ești expertă în pisici. Masculi. Ai trei motani acasă. JB, Romeo și Lucifer, corect?

Nu știu dacă o face sau nu intenționat, dar tocmai și-a semnat sentința la moarte.