Șantaj și compromisuri

Capitolul 29

Uitasem cum e să circuli cu mijloacele de transport în comun. Adică, e ok pentru cineva care face asta zilnic, dar nu mai e atât de interesant când știi că înainte de asta, aveai la dispoziție o mașină. De când relația de prietenie dintre mine și Barbara s-a degradat complet, fiecare e pe cont propriu. Și, cu toate că încă locuim împreună, nu e ca și când chiar am mai face-o. Abia dacă mai dăm ochii una cu cealaltă. Eu sunt mult prea ocupată cu recuperatul materiilor și noua slujbă, iar ea mă ignoră cât de mult poate. Și până acum, a funcționat de minune.

― Și, deci, ce spuneai că vom face în seara asta?

Scoasă din transă, îmi mut atenția pe bufonul din stânga mea, pe care nu știu cum am reușit să mi-l pun pe cap. Recent am descoperit că nu sunt singura de la universitate care are un abonament de autobuz. Dar nici prin cap nu mi-ar fi putut trece că acesta din urmă ar putea fi Nate.

― Amintește-mi de ce stai lângă mine când autobuzul este aproape gol la ora asta din zi, replic la schimb, luând la puricat scaunele libere și prăfuite.

Pufăind, Nate îmi copiază gestul și își scarpină urma de barbă, de parcă ar medita la răspunsul ce urmează să mi-l dea.

― Dacă fac asta, cine o să-ți atragă atenția ori de câte ori uiți să-ți iei umbrela sau riști să te așezi pe vreo gumă de mestecat?

Huh! La asta nu m-am gândit. De fapt, nici nu am fost atentă la toate detaliile astea. Nu am fost atentă nici la Nate care, singur a ținut cont de toate acestea în tot acest timp.

― În plus, e amuzant să stau în preajma ta, adaugă chicotind. Descopăr o mulțime de lucruri despre fete, lucruri de care nu aveam habar înainte. De exemplu, de unde era să știu că, cuvântul "menstruație", este același cu ciclu?

Nici bine nu își finalizează propoziția și simt câteva perechi de ochi pe noi. Cei ai șoferului de autobuz și ai băbuței singuratice așezate vizavi.

Rușinată, îmi las capul în pământ și-mi sprijin fruntea de tetiera scaunului din fața mea, înainte să mă enervez și mai tare și să-i fac felul idiotului.

― Nate, data viitoare când vrei să mai scoți o prostie la fel sau chiar mai mare decât cea spusă adineauri, mușcă-ți limba prima dată.

― Și dacă îmi mușc limba, cum o să mai spun ceva? comentează prompt, dovedind încă o dată cât de bătut în cap este.

― Asta e și ideea, Einstein, îl luminez și aproape că îl dărâm la podea când autobuzul oprește în stația de lângă facultate și, pot în sfârșit să respir aer proaspăt. Mă tem că, dacă vom mai petrece atât de mult timp împreună, o să-mi moară și mie neuronii.

Nu că eu aș fi fost mai brează decât el. Am făcut atât de multe prostii în ultima vreme, încât oricine ar putea spune că suntem rude. Înainte să pornesc la pas, mă mai opresc o dată să-mi verific șireturile și respirația. De când m-am angajat la Dolly, miros de la o poștă a ceapă și usturoi.

― Ne vedem la prânz, colega, îl aud pe blondin vociferând în spatele meu, dar nici moartă nu mă întorc să-i răspund. Mi-a ajuns momentul stânjenitor din autobuz.

― Las-o baltă, Nate. Găsește pe altcineva de al cărui fund să te lipești, replic acid, ridicându-mă de pe vine.

Ignor ultimele lui cuvinte și pornesc spre sala de curs, decisă să mă țin de program. S-a încheiat cu somnul în timpul cursului domnului Morisson și întârziatul la restul de ore. A trecut puțin peste o lună de la Crăciun și pot spune că viața mea a luat o întorsătură de o sută optzeci de grade. Nu doar că am devenit mai resposabilă și mi-am găsit un job normal, ca orice student de altfel, dar am renunțat și la tot ceea ce era toxic pentru mine.