13th Street

Prolog

     Ar fi trebuit să-mi văd de treaba mea, dar niciodată nu mi-am ascultat vocea interioară. În seara asta aș fi putut sta acasă, uitându-mă la un film împreună cu mama, dar în schimb am ales să ies în oraș pentru a face fotografii. Nu este prima dată când mă aventurez la ore târzii în noapte pentru a face poze, dar acum, chiar ar fi trebuit să stau naibii în casă. Din momentul în care am intrat pe 13th Street, lucrurile au luat o întorsătură nefericită.

     Telefonul mi-a murit, apoi bateriile aparatului de fotografiat m-au lăsat și ele baltă. Colac peste pupăză, a început să plouă, nu tare, dar suficient ca să mă incomodeze. Iar acum sunt lipită de peretele clădirii din spatele meu, privind țintă spre cei patru băieți care fac parte din Pecado, stând așezați în linie, privind țintă spre nimeni altul decât River Masse, care-i privește înfiorător de liniștit, având în privire o dorință primitivă parcă pentru moarte. Niciunul dintre cei cinci nu mi-a sesizat prezența, dar știu că nu mai durează mult până să se întâmple acest lucru. Aș putea să mă strecor după colțul clădirii și apoi m-aș putea ascunde după gunoi sau chiar în el, dar când revăd dorința pentru moarte pe care o emană River, nu pot pur și simplu să-mi văd de drum.

     Dar cum aș putea să-l ajut eu? Dacă mi-ar fi telefonul pornit, aș putea da de frații lui, dar nenorocirea s-a stins. Mă uit spre siluetele lor din nou și îngheț când văd că River se uită preț de-o secundă la mine. La naiba, la naiba, la naiba. Dacă el m-a văzut sunt convinsă că nu durează mult până ce mă vor vedea și băieții din Pecado, care nu ar trebui să facă atâta zarvă pe 13th Street. Toată lumea știe că cei din 13th Street sunt răzbunători.

     Mă întreb pe cine a mai călcat pe coadă River de data aceasta. Zvonurile aleargă cu mare viteză și, de obicei, cei de la liceu află în scurt timp tot ce este nou, asta incluzând și acțiunile lui River. De fapt, River este preferatul tuturor. Idioții abia așteaptă să mai audă ce-a făcut fratele cel mai mic din familia Masse. Dar se pare că acum a făcut-o lată, enervând patru inși.

     Ploaia începe să lovească și mai tare și eu sunt martoră la o scenă oribilă, care s-ar putea încheia tragic dacă nu fac nimic. Dar nu înțeleg unde este toată lumea? De ce nu apare nimeni? Julian și Kike, ar trebui naibii să-și facă apariția și să-l scape pe sociopatul de River din rahatul în care a intrat. Îmi mușc buzele puternic când cei patru băieți se repezesc spre River, iar doi dintre ei îl prind de brațe, iar unul dintre ceilalți doi, pe care-l recunosc, Javier, îmi amintesc numele lui, îl prinde de bărbie, forțându-l să se uite în ochii lui.

     River îi râde în față, apoi se mișcă violent, scăpând din prinsoarea băieților care l-au ținut, prinzându-l pe Javier de maxilar, forțându-l să cadă în genunchi în fața lui. Pentru un moment toată lumea rămâne fără replică, iar River nu pierde vremea și-l lovește pe Javier, puternic de tot. Îmi reprim frica, dar când îi aud pe toți strigând că-l omoară pe River și apoi îi văd cum îl prind și încep să-l lovească animalic, picioarele mele idioate se mișcă ducându-mă până lângă ei.

     — Dați-i drumul, nenorociților! țip din toți rărunchii, acoperind sunetul ploii și suspinele lor înfometate.

     Ca și curentați toți se întorc spre mine, privindu-mă cu jind și nebunie în privire. Picioarele încep să-mi tremure când îl văd pe River, în genunchi, iar degetele lui Javier sunt încleștate în părul lui, ținându-i capul după bunul lui plac. Ochii lui River sunt înfometați și nervoși.

     Ce fac? Ce naiba fac acum? În ce m-am băgat?

     — Juliana, vrei să te alături?

     Cel care mi-a vorbit a fost Javier, privindu-mă adânc și provocator. Tremurul mi se intensifică când toți se uită la mine. Rânjetele lor mă duc cu gândul la șacali. Îmi ancorez privirea în ochii lui River, căutând naiba știe ce acolo, pentru că nu văd nimic din ce caut. Javier îl trage pe River puternic de păr, obligându-l să se uite la el.

     — Javier, strig, oprindu-i orice mișcare.

     Ridic telefonul și-l flutur prin fața lui, începând să rânjesc și eu. Sper doar să meargă cartea asta, altfel ne-am ars, atât eu, cât și River, care oricum pare că și-a dorit să i se întâmple așa ceva.

     — Frații Masse sunt pe drum, alături de ceilalți. I-am sunat în urmă cu cincisprezece minute. Ar trebui să ajungă aici din minut în minut, iar aici– spun și-mi scot și aparatul din buzunarul hanoracului– am dovada că voi l-ați atacat pe River.

     River își închide ochii, iar buza de jos și-o mușcă puternic, deși îi este deja rănită din cauza loviturilor pe care le-a încasat. Mă mențin în fața lor, iar Javier pare că-mi cântărește cuvintele. Oh, nu, își va da seama. Ceilalți par să bată în retragere, dar Javier încă stă pe poziție.

     — Javier, o să dai înapoi tocmai acum când mă ai în mâinile tale? se aude vocea lui River peste sunetul ploii și toți ochii prezenți se ațintesc asupra lui, privindu-l șocați.

     Omul ăsta este nebun și eu tocmai mi-am riscat pielea pentru el.

     Clar am înnebunit de tot. Ce naiba fac? Ochii lui River par să sclipească, dar îmi rup privirea de-a lui. Ceilalți care sunt cu Javier, se îndepărtează și urcă în Chargerul vișiniu, parcat lateral, ținând ușa deschisă pentru prietenul lor.

     — Juliana, ești sigură că a meritat să-ți riști pielea asta frumoasă pentru nenorocitul ăsta? mă întreabă Javier vorbind pe un ton jos și calm.

     — Da, răspund și mă opresc când, în sfârșit, câteva faruri se zăresc în depărtare.

    Javier îl mai privește încă o dată pe River, promițându-i din priviri că asta nu s-a terminat aici. Apoi îi dă drumul la păr, întorcându-și capul spre mine.

     — Pe data viitoare, Juliana!

     Dispare în mașină, nedându-mi șansa să-i arăt cum tremur din toate încheieturile. River rămâne tot în genunchi, privind spre mine, parcă vrând să mă fac scrum în fața lui. Chargerul face cale întoarsă și pleacă în viteză, iar eu dau să fac un pas spre River, dar își ridică o mână și-mi face semn să mă opresc.

     — De ce ai făcut-o? strigă nervos.

     — Pentru că nu am putut să plec și să te las în mâinile lor. Părea că vrei să te lași pradă morții.

     — Ești așa enervantă. Pleacă naibii. Te urăsc, Juls! ultimele cuvinte le spune încet, dar eu le aud ca și cum le-ar fi strigat.

     A trecut atâta timp de când nu l-am mai auzit pronunțându-mi numele, încât acum mi se pare că momentul ăsta este doar o închipuire de-a mea. El este singurul care mă strigă așa.

     — Știu, River. Îmi pare rău că am vrut să te agăț de viață, atac și apoi mă întorc cu spatele la el.

                              ***