3. O fecioară în minus

33K 676 45
                                    

Hayden era incredibil de nerăbdător. Le pusese fetelor o înregistrare pe care o făcuse de mult timp, explicându-le de ce sunt acolo.
Le explicase rolul lor, ca vor fi păpușile lui sexuale și că vor fi obligate să îi îndeplinească orice fantezie. Că totul se va face după reguli stricte și oricine îi va trece peste cuvânt va fi pedepsit.
Le avertizase despre cât de bine este păzit locul, precum o fortăreață și cât de imposibil ar fi să poată fugii de acolo. În plus, doar dacă vor încerca vor fi supuse torturilor sexuale. Le arătase chiar și o imagine cu camera plina de jucării pe care chiar el le construise sau le adunase din diferite locuri.
Regulile erau simple, ele trebuiau să facă întocmai ce el spune, să nu îl refuze, dacă își doresc să fie blând și să nu facă gălăgie sau dezordine. De ele depindea modul în care își vor pierde virginitatea și modul în care vor fi tratate.
Fetele innebunisera auzind tot ce vor fi nevoite să îndure, iar Hayden fusese nevoit să aștepte o oră întreaga ca ele să se oprească din plâns și țipat.
În mod normal nu ar fi acceptat un asemenea comportament, dar fiind prima lor zi acolo, le înțelesese. Trebuia doar să le dovedească ce le spusese mai devreme, ca ele să se teamă și apoi să se conformeze. Și pentru asta avea un plan. Avea să îi fure puritatea uneia dintre ele chiar în seara aceasta, de față cu restul. I-o va trage uneia fără blândețe, doar ca să se impună și în fața celorlalte.

Le pregătise o cameră, unde fiecare avea locul ei. Era o camera întunecată, vopsita în negru, cu un pat înalt în mijloc și câteva bari cu scaune unde fetele vor fi legate. Trebuia să le lege la început, căci nu înțelegeau pe deplin seriozitatea lui Hayden, nu încă.

Își trimisese angajații să le aducă pe fiecare în parte și să le pună la locul ei. Darcy, Maya, Alisson, Lucy, Amely, Aria, Brianna si Anabelle, toate erau așezate una lângă cealaltă, pe scaune, cu mâinile prinse la spate.
Erau terifiate, privind curioase una spre cealaltă. Se analizau între ele, iar Hayden le mai lăsase câteva minute pentru a se convinge că treaba e serioasă, și chiar si-a construit propria casa de păpuși.
Se auzeau șușotelile, fetele lui au început să comunice, să își pună întrebări. Atunci a decis ca e timpul să se arate, să le permită să îl vadă. Imediat ce vocea lui s-a auzit în încăpere, orice șoaptă s-a oprit, iar atenția tuturor era asupra lui.

- Bună, fetelor! Eu sunt Hayden, cel ce începând de acum, vă deține! Înainte să începeți sa cereți explicații, vă avertizez că ar trebui să nu întreceți măsura. Sunt destul de impulsiv și fără răbdare.

- De ce ne faci asta?

- Oh, scutește-mă, frumoaso. Ăsta e cel mai bun lucru care ți se putea întâmpla. Sau cel putin, o să fie, dacă înveți să te porti cu mine.

- Doar nu crezi că o să ne culcăm cu tine, nu-i așa? Vorbește iarăși Amely. Hayden știa că ea era cea mai dură dintre ele, dar știa și că ăsta era doar un înveliș. Era mai sensibila decât părea.

- Scumpo, o să îmi cazi la picioare. Începutul e mai greu.

- De ce dracu nu ti-ai cumpărat o târfă? Ce fel de obsedat psihopat ești?! Lasă-ne în pace! Striga Alisson cu și mai multa înverșunare decât Amely.

- Tu ai să fi tarfa mea! Țipă el ieșindu-și din fire. Dacă mai aud tonul ăsta, am să te fut chiar acum. Haide să vă mai explic odată cum stă treaba.. ori sunteți fete bune și îmi faceți pe plac, ori o să vă pedepsesc. Camera de tortură vă așteaptă! Și de asemenea fiecare angajat de al meu. Doar nu vreți să fiți oferite prietenilor mei, nu e așa?
Văzând că toate s-au potolit auzind ce le aștepta, s-a decis să continuie.

- În seara asta, o să o iau doar pe una dintre voi. Cu cât va opuneți mai puțin, cu atât voi fi mai blând. Nu am să aleg eu una, ci am să las norocul să decidă. Ah, iar de la voi, Amely și Alisson, vreau un oral. O să vă astup gurile acelea păcătoase, ca să încetați să vorbiți urât!

Cele 8 Păpuși (18+)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum