Cele 8 Păpuși (18+)

37. Amely

Hayden stranse biletul in pumn si era pregatit sa arunce crinii aceia chiar pe geam, sau mai bine zis, prin el, avand in vedere gelozia ce o simtise in acel moment.

- O sa tragi si acum concluzii pripite, sau ma vei intreba inainte? Il trezeste la realitate vocea lui Amely, ce il privea stand rezemata de tocul usii, cu mainile in san.
Se speriase, auzind pasi in casa, caci nu reusise sa adoarma. Se gandise ca nici macar Mason nu ar indraznii sa intre pur si simplu si nici nu ar avea cum, mereu incuia usa, iar Armand nu o vizita la ore tarzii. Venea rar si obisnuia sa o anunte inainte. Singurele variante ar fi fost hotii sau Hayden, dar la cat de bine era supravegheata cladirea, se indoia de prima.

Spre uimirea brunetei, Hayden isi abtinuse criza de gelozie. De fapt, zambetul de pe chipul lui o inspaimanta putin, caci era sigura ca in interiorul lui fierbe.

- Te-ai indragostit de mine, Amely! Ii spune, pastrand aceeasi privire de pradator. Mascariciul acela nu are nici o sansa, adauga dupa o scurta pauza, de parca ii daduse timp sa asimileze si sa-si aminteasca ce simtea pentru el.
Nu ar fi recunoscut nici in ruptul capului ca se temea ca Amely sa gaseasca pe cineva mai capabil sa o iubeasca decat el. Desi in exterior, siguranta lui atingea cote maxime, in interiorul sau tremura.

- De ce esti aici? Il intreaba aceasta, simtind ca nu are energia necesara sa se contrazica in privinta lui Mason. In fond, avea dreptate. Hayden avea problemele lui si erau grave, insa Mason nu trezea nimic in interiorul ei si niciodata nu ar putea sa o faca, cel putin, nu asa cum o facea Hayden.

- De fapt, a fost o surpriza pentru mine sa te gasesc pe tine aici, in apartamentul meu.

- Il voi elibera dimineata, la prima ora, ii spune aceasta stanjenita. Nu avea habar unde s-ar putea duce, dar era convinsa ca va gasii ceva.

- Nu! Ramai! Ii porunceste Hayden. Acum ca o gasise, nu voia sa ii scape iarasi. In acel apartament, avea certitudinea ca este in siguranta si ca are parte de tot comfortul.
Venise mai aproape de ea, tot mai aproape, pana cand buzele lui erau la doar cativa centimetri distanta de ale ei.
Amely isi simtise picioarele inmuindu-se, iar corpul ii tremura incet. Nu ii era teama. Avea emotii, caci ii dusese dorul si acum, avandu-l atat de aproape, voia doar sa il sarute, iar el sa isi puna bratele in jurul ei.
Ii daduse o suvita de par dupa ureche, mangaindu-i in treacat obrazul.
Aceasta inchise ochii, de parca se straduia din greu sa nu se arunce in bratele monstrului.
Inghitise in sec, cand Hayden ii cuprinse mijlocul si o adusese si mai aproape de el.

- Spune-mi ca nu te intereseaza Mason si ca nu te-a atins, ii cere privind-o adanc in ochi.
Amely isi duce o mana pe pieptul lui, pastrand contactul vizual.
- Hayden...
- Spune-o! Insista el. Il innebunea gandul ca Mason ar fi putut sa o sarute, sau mai rau..
- Mason nu m-a atins, ii raspunde parca hipnotizata, dar asta nu este problema ta, adauga apoi, incercand sa ramana cu picioarele pe pamant. Dar cum ar putea, cand el era atat de aproape si dorinta dintre ei era aproape palpabila?
- Oare? O intreaba si isi lipeste buzele de ale ei, incet, fara sa o sarute, ci doar pentru a-i lua mintile.
Amely ii prinse fata intre palmele ei si il sarutase ea, fara sa se gandeasca prea mult. Nu se putuse abtine. Se indragostise atat de tare incat orice secunda de asteptare i se parea chinuitoare.
Hayden zambise, cu buzele inca lipite de ale ei, adancind imediat sarutul. Nu o pierduse. Era inca a lui si nimic nu l-ar putea face mai fericit de atat.
Ii mangaia spatele, apoi fesele, in timp ce o saruta cu toata dragostea de care era capabil.

- Nu e rau, Amely! Ii sopteste, strangand-o la pieptul lui.

- Ce? Il intreaba bruneta, ducandu-si mainile in jurul lui, asa cum o facuse de obicei, cand isi dorise sa-l convinga pe Hayden sa ramana cu ea.

- Ca te-ai indragostit de mine, ii raspunde acesta, sarutandu-i fruntea.

- Oare? Il intreaba, intorcandu-i moneda. O lacrima ii alunecase pe obraz, caci nu putea sa nu se gandeasca la tot ce ii facuse ei, la tot ce le facuse celorlalte si se simtea mizerabil de vinovata. Nu le salvase. Nu il denuntase pe Hayden. Nu putuse sa o faca, caci il iubea. Poate era o dragoste bolnava, insa pur si simplu nu a putut sa o faca. Nu il voia pe Hayden in spatele gratiilor. Era egoista. Il voia alaturi de ea.
Se temea de faptul ca el se va intoarce la vechile obiceiuri, dar speranta incepuse iarasi sa licareasca. Vazuse ceva schimbat in el si spera ca acceptandu-si sentimentele, poate il va aduce pe calea cea buna.

- Vrei sa plec, Amely? Sopteste Hayden, fiindu-i frica de raspunsul ei. Ii vazuse ochii inlacrimati si putea sa jure ca stie la ce se gandea. Daca l-ar fi intrebat daca renunta la papusi, nu ar fi stiut ce sa spuna. Nu se gandise la asta. Stia ca trebuia sa faca ceva, insa nu avea idee cum sa procedeze.
Pierdut in ganduri, nici nu auzise raspunsul brunetei, ci doar o simtise agatandu-se mai mult de el.

- Ce ar fi sa te duc inapoi in pat? O intreaba, luand-o deja in brate. Desi nu realiza, toate celelalte nevoi ale sale, păleau in fata nevoii de ea. Uitase de oboseala sau de orice altceva, atentia lui fiind in totalitate la Amely.
Nu avea habar ce va urma in continuare, cum vor decurge lucrurile sau daca este pregatit sa isi puna sufletul pe tava in fata altei femei, dar de un lucru era sigur, nu o va mai lasa sa plece pe micuta bruneta.
Ii daduse drumul pe patul spatios, apoi se asezase si el, langa ea, tragand-o mai aproape.

- Dormi, printesa, ii spune, plasand un sarut moale pe fruntea ei.