Cele 8 Păpuși (18+)

12. Megan

Hayden ramasese mut, privind la angajatul sau ca un nebun. Dupa cum ii descria Armand femeia care il astepta la acea ora tarzie, un singur chip ii aparuse in minte. Megan.
Isi stranse pumnii furios si nu ii venea sa creada ca a avut tupeul sa apara in casa lui.

- Ai grija de fete, Armand! De nemernica aia ma ocup eu! De fapt, intre timp poti merge la Amely. Ii spui sa ia un halat pe ea si o aduci pana la usa livingului. O rogi sa imi spuna "iubitule" si ii spui ca ii explic eu mai tarziu totul. Ii spune si o ia la goana pe scari. Un plan dracesc ii venise in minte si nu se gandise prea mult daca Amely va putea juca rolul iubitei lui. Sau daca va dorii, dupa cum o trimisese in camera ei ultima oara.
Cum indraznise sa apara la usa lui dupa atatia ani? Dupa tot ce ii facuse? Stia ca nu are pic de rusine, nici o remuscare insa, nu putea crede ca era atat de imbecila! Daca existau cuvinte sa o descrie pe Megan, acelea ar fi "nenorocita fara limite". Desi incerca sa nu lase emotiile sa il cuprinda, corpul sau nu il asculta. Incepuse sa tremure. De teama. Teama ca nu va fi suficient de puternic sa isi infrunte trecutul, ca va cadea din nou in prapastie. Si de asta avea nevoie de Amely.   Avea incredere ca nu va spune nimic despre celelalte fete si nu va implora sa fie scoasa de acolo. Cel putin, asa spera, caci daca ar face asta, ar complica lucrurile mai mult.

Se gandea cum va reactiona cand o va revedea. Va mai simtii acel gol in suflet sau Megan il va umple doar cu simpla sa prezenta? Nu, nu putea sa ii ofere o a doua sansa sa profite de el. Acum o cunostea. Stia cat de perfida era. Stia ca sub acel chip frumos era doar un mare gol, caci ea nu simtea nimic si il facuse si pe el sa fie asa.
Nici nu realizase cand coborase toate treptele si ajunsese aproape de living. Ce trebuia sa faca acum? Cum sa procedeze? Sa para neafectat? Sa o scoata afara? Sa o pofteasca la un pahar de vin, rosu si sec ca inima ei? Nu se gandise ca o va mai vedea vreodata, nici dupa ce ii lasase acel mesaj. Se gandise ca e o gluma proasta si voia doar sa se joace cu nervii lui. Nu au mai vorbit de ani de zile. Ce ar mai fi de spus? Isi spusesera tot in acea ultima seara.
Pasise in interiorul sufrageriei, vazand-o pe ea sprijinita de pervazul ferestrei, privind in gol.
Rochia neagra si stramta ii venea ca turnata, iar pantofii stiletto erau nelipsiti. Parul ii cadea in valuri pe spate, exact asa cum fusese mereu, perfect coafat. Un nod se formase in gatul lui Hayden si acel gol din sufletul lui devenise.. dureros. Mai mare. Ca o gaura neagra ce avea sa ia totul in interiorul sau.

- Megan, maraise Hayden, privind-o incruntat.
Spre surprinderea lui, nu se schimbase absolut deloc. Chipul ei arata la fel de perfect. Se intoarse cu fata spre el, avand un zambet larg pe chip. Exteriorul ei fusese mereu asa, mereu perfect, insa interiorul..ei bine, era putred. Nu se intrebase niciodata pana atunci oare cum ajunsese in acel stadiu. Cum putea fi cineva atat de gol pe dinauntrul. Pe el il facuse ea astfel, dar cine o ranise intr-un asemenea fel pe ea? Caci rautatea ei il depasea cu mult.  Cu toate astea, nu ii era indiferenta. Nu ii va fii niciodata. Cand ii vazuse zambetul inima lui ratase cateva batai, apoi isi amintise ce ii facuse.

- Bună, Hayden! In sfarsit reusesc sa te vad! Ii spune si se apropie de el cu pași de felină. Acum el se simțea ca o pradă.
Din impuls, isi intinse mana in fata, facand un fel de bariera intre ei. Nu voia sa il atinga. Nu voia sa se apropie mai mult. Ea rade neafectata si se aseaza pe canapeaua ce trona in mijlocul sufrageriei.
- Nu ti-am spus sa iei loc. De fapt, as prefera sa inchizi usa, pe dinafara.
- Nu erai atat de badaran inainte. Cum poti sa ii spui asa ceva unei femei, fostei tale iubite, in special? Intreaba pe un ton senzual, accentuand ultimele cuvinte.
I-ar fi urlat in fata ca ea nu se poate numii femeie, ci diavol, insa se controlase. Avea de gand sa para doar neinteresat.
- S-au schimbat multe Megan. In atatia ani, raspunde si acum fusese randul lui sa accentueze cuvinte.
- Sunt convinsa. Nu mi-ai primit mesajele? Insista ea si el devine tot mai iritat.
- Ba da, raspunde cat se poate de calm.
- Și? Continua ea.
- Si am avut alte prioritati. Nu mi s-a parut esential sa stiu pe unde esti tu, cum nu mi se pare esential sa discutam acum, sa vii aici.
- Te-am cautat la firma, la fostul tau apartament.. te-ai ascuns bine, Hayden. Nu credeam ca te vei intoarce la casa parinteasca vreodata. Ce faci singur intr-o casa atat de mare?
- De ce ai crede ca sunt singur?
- Stii tu... știri, ziare. Hayden Black, burlac. Iti suna cunoscut?
- Imi tin viata personala privata. Nu inseamna ca tot ce citesti este adevarat. In plus, de unde atat de mult interes pentru ce fac eu? De ce naiba ai venit, de fapt?
Megan parea ca ii ignora total nervozitatea. Nu o deranja ca se purta in acel fel. Stia ca e doar o masca.
Se apropiase din nou de Hayden, de data aceasta nu fusese respinsa. El pur si simplu nu se miscase.
Isi asezase mana pe umarul sau, mangaindu-l si ii soptise cu buzele aproape lipite de ale lui:
- Nu ti-am lipsit deloc, Hayden?
Luand-o prin surprindere, o tranteste puternic de perete si se lipeste de ea, punandu-si mana in gatul sau, strangand usor doar pentru a o speria.