O Alpha II: Frăția Burns

Capitolul 14

Iau o gura mare de aer si imi ridic mainile in aer, indreptandu-le spre noptiera de langa pat. Arunc o ultima privire in cartea cu vraji, apoi soptesc atenta vraja ce face lucrurile sa leviteze. Ca data trecuta, scantei negre imi apar printre degete, iar semnul de pe incheietura ma gadila. Noptiera tremura usor, apoi, peste cateva secunde, incepe sa leviteze la cativa centimetri de podea. Ma pricep tot mai bine la asta! Cartea chiar ma ajuta sa imi controlez puterile. Stiu ca ridicarea lucrurilor in aer e putin, dar si asta e un inceput. Zambesc si ma ridic in picioare, noptiera ridicandu-se mai sus.

Aud deodata pasi lenti pe hol si imi pierd concentratia. Noptiera cade cu zgomot inapoi pe podea, eu strambandu-ma din cauza sunetului puternic. Persoana de pe hol se indreapta rapid spre camera mea in urma zgomotului. Arunc o privire spre pat unde cartea cu vraji statea deschisa. O inchid si o ascund sub perna chiar in momentul cand usa se deschide. Nu stiu de ce am ascuns cartea, dar am acest sentiment ciudat ca daca cineva o va vedea, o sa mi-o ia.

- Ayame, ce naiba faci?

Ma intorc zambind inocent. Dominic sta in tocul usii cu mainile incrucisate la piept, privindu-ma confuz. Ma sprijin de noptiera din spatele meu, vrand sa ascund subtil faptul ca nu sta cum trebuie.

- Nimic. zic eu, amitindu-mi ca baiatul m-a intrebat ceva.

- Deci ridicatul noptierelor e nimic pentru tine? ma intreaba Dominic amuzat, pasind incet spre mine.

La naiba, si-a dat seama!

- Da, a fost floare la ureche. ranjesc eu.

Dominic isi da ochii peste cap si isi pune mainile pe umerii mei, impingandu-ma spre pat. Ma opresc confuza.

- Hai, in pat cu tine! E deja ora unsprezece. spune vrajitorul.

- Si ce? intreb eu, asezandu-ma pe marginea patului.

- E ora ta de somn.

- Sunt majora.

- Nu mai spune. pufneste el amuzat.

Oftez exasperata si trag patura peste mine, facandu-ma comoda. Simt coperta dura a cartii de sub perna, insa pretind ca nu e nimic acolo. Dominic ma priveste multumit si merge spre usa. El stinge lumina si imi sopteste un scurt "Noapte buna", apoi pleaca, lasandu-ma intr-o liniste apasatoare. Astept pana pasii lui nu se mai aud pe hol, apoi ma ridic in sezut si aprind lampa de langa pat. Scot cartea de sub perna si zambesc scurt. Imi trec degetele peste coperta ei, apoi incep sa o rasfoiesc in cautarea unei vraji mai simple. Peste cateva minute de citit explicatia unei vraji, am simtit cum pleoapele imi devin mai grele. Oftez si las cartea pe noptiera, la inceput ezitand, insa dorinta de a dormi a fost mai puternica. Pocnesc din degete, iar lampa se stinge, intunericul acaparand camera.

Imi las capul pe perna, privind in continuare paginile galbene scaldate in lumina lunii. Cartea asta e cea mai tare carte pe care am citit-o vreodata. Ma ajuta sa ma controlez. Nu as vrea sa o pierd niciodata. Observ cum coperta cartii incepe sa straluceasca usor, parca ademenindu-ma sa o deschid si sa o citesc. Mana mi se ridica automat spre ea, eu neputand sa ma concentrez la altceva din jurul meu. Aud voci in capul meu care ma indeamna sa citesc mai departe, sa nu il ascult pe Dominic si sa citesc. Sa citesc, sa citesc, sa citesc...

Clipesc brusc si imi dau o palma dureroasa peste fata, scotandu-ma din transa ciudata in care eram. Imi scutur frenetic capul si iau cartea de pe noptiera, aruncand-o sub pat. Strang patura in jurul meu si imi inchid ochii, incercand sa uit ce tocmai s-a intamplat. Insa sentimentul ciudat nu dispare, iar semnul de pe incheietura imi pulseaza dureros. Ce naiba se intampla!? Nu aveam nici un pic de control asupra mea! Poate ca ar fi fost mai bine daca ii dadeam acea cheie lui Megan. Chiar e periculoasa... Dar ce folos? Cartea oricum ramanea la mine!

Marai enervata si ma ridic in picioare, iesind rapid din camera. Picioarele imi ezita pentru cateva momente, ceva parca tragandu-ma inapoi in acea camera nenorocita. Rezist tentatiei si incep sa merg de-a lungul holului, trecand in liniste pe langa camera parintilor mei. Urc in graba scarile, podeaua rece facandu-ma sa tremur. Intr-un final ajung in fata usii pe care o cautam. O deschid incet si merg in varful picioarelor pana la patul din mijlocul camerei. Dominic deja dormea adanc, avand o mana dupa cap, iar cealalta peste abdomenul sau. Mama, si ce abdomen... Inghit in sec, rosind puternic. Ma asez pe cealalta parte de pat, furand patura de pe vrajitor. Imi afund capul in perna ce miroase a Dominic si imi inchid ochii, somnul venind rapid spre mine. Aura si mirosul lui Dominic erau atat de puternice langa el incat simteam fiori pe piele chiar daca nu il atingeam in vreun fel. Se simtea ciudat de bine... Macar aici nu ma mai ademenea cartea aia ciudata...

- Ayame?

Aproape tresar cand aud glasul lui Dominic. Ma abtin din a inghiti in sec si ma prefac ca dorm.

- Ayame? spune el din nou.

Dominic isi pune o mana pe umarul meu, miscandu-ma usor. Oftez si imi deschid ochii, dand de privirea ingrijorata a baiatului.

- S-a intamplat ceva? ma intreaba el.

- Nu puteam sa dorm. mint eu.

Baiatul arunca o privire spre ceasul de pe perete.

- Dar au trecut numai cincisprezece minute de cand am plecat din camera ta!

- Bine, am inteles! Plec! mormai eu.

Ma ridic in sezut si las patura la oparte, dand sa ma ridic in picioare. Dominic isi pune o mana in jurul meu si ma trage inapoi pe pat. Imi abtin un zambet si ma ascund sub patura.

- Ah, deci ti-a fost atat de dor de mine incat ai stiut ca nu vei putea sta o noapte singura. ranjeste Dominic, facandu-se comod langa mine.

- Desigur, Majestatea Voastra. zic eu sarcastica, dandu-mi ochii peste cap.

- Multumesc. Doar tu crezi in regele din mine. Toti imi spuneau ca ideile mele sunt tampite si ca eu sunt nebun.

- Sunt total de acord. spun eu amuzata.

Dominic maraie nemultumit si isi pune un brat in jurul meu, imbratisandu-ma strans.

- Ma enervezi. zice el, sarutandu-ma scurt pe frunte.

- Asta intentionam.

- Dar ce faci tu neintentionat? intreaba Dominic surazand.

Zambesc scurt. Am inceput sa te iubesc neintentionat...

- Am auzit asta. spune baiatul.

Rosesc violent si ma intorc cu spatele la el, Dominic incepand sa rada. Sa-l ia naiba! De ce imi poate citi gandurile!?

- Iubito, naiba m-a luat deja, insa nu m-a suportat si m-a trimis inapoi acasa.

- Ce ai zis nu are sens. pufnesc eu, obrajii inca arzandu-mi.

- Dragostea nu are sens niciodata.