O Alpha II: Frăția Burns

Capitolul 24

*Din perspectiva lui Kylo*

Imi incrucisez picioarele si imi las plictisit capul in mana, privind vrajitorii incompetenti din fata mea. Cei doi au o conversatie inflacarata. Probabil si servitorii de la parter ii aud cum tipa. Imi dau ochii peste cap, strangandu-mi pumnii. Lucrez cu niste idioti, eu singur sunt mai folositor decat ei doi impreuna.

- Iti spun doar ca trebuie cumva sa o capturam! striga Megan furioasa, fata ei fiind la fel de rosie ca parul.

- Cum naiba sa o capturam intr-o haita unde e inconjurata de varcolaci si alti doi vrajitori puternici?! intreaba Kaleb exasperat.

- O ademenim in padure!

- Dominic ne va simti!

- Liniste! ma rastesc eu.

Megan si Kaleb isi inchid gurile, inghitind in sec. Ma ridic in picioare iritat, scaunul pe care stateam cazand pe podea. Imi mijesc ochii spre cei doi, un ranjet facandu-si loc pe fata mea. Oftez amuzat si ocolesc scaunul daramat, apropiindu-ma de rafturile de pe perete.

- Kylo, am asteptat ascunsi prea mult timp. Trebuie sa ii atacam. murmura Megan din spatele meu.

- Nu e treaba voastra sa stii cand o sa ii atac eu. Nu am nevoie de ajutorul vostru pentru ceva atat de usor. zic eu neinteresat.

- Dar... Dar vreau sa vin cu tine! Dominic e acolo! ma roaga roscata.

- Nu ii spune numele. marai eu. M-am saturat sa va aud cum va certati ca niste copii! Sunteti total nefolositori in acest moment!

Ma intorc spre ei. Kaleb pufneste suparat, iar Megan se bosumfla. Imi strang mainile la spate, privindu-i de sus.

- Ayame nu are idee cum sa isi foloseasca puterile. O sa gasesc un moment potrivit si o sa o atac. Tronul din Dagomond va fi al meu in urmatoarele saptamani.

- Nu inteleg de ce vrei atat de mult sa fii rege. E doar un titlu. Esti deja stupid de puternic! exclama Megan.

- Acest titlu vine si cu anumite puteri noi. O sa pot controla orice vrajitor cu un pocnet din degete. Inclusiv pe Dominic. zic eu, zambind draceste.

- Vrei sa il omori? ma intreaba fata, avand ochii mari.

- Nu trebuie sa stii tu asta.

Megan isi deschide gura ca sa vorbeasca, insa ii arunc o privire seaca, provocand-o sa se opuna deciziei mele. Fata isi lasa capul in pamant, muscandu-si obrazul ca sa nu comenteze in fata mea.

- Plecati, nu am nevoie de companie. Ma doare capul din cauza voastra. spun eu.

Cei doi vrajitori se tarasc din biroul meu, Megan avand grija sa tranteasca usa in urma ei. Nu e problema mea ca a fost logodnica fratelui meu, daca vrea sa fie mana mea dreapta va trebui sa faca asa cum spun eu. Nu e timpul potrivit sa se comporte ca un copil.

Ma intorc inapoi la rafturile mele. Lumina slaba a lunii cade fix pe ele, facandu-le singurele lucruri iluminate din camera. Imi intind mana spre o anumita carte, apoi o deschid. Printre pagini sta ascunsa o poza veche, ingalbenita din cauza timpului. Oftez scurt si o analizez, desi am mai vazut-o de mii de ori. Patru persoane stau in fata unui palat gigantic, ale carui turnuri nu se vedeau din cauza norilor ce le acopereau. Mama si tata se tineau de mana, zambind fericiti. Eu si Dominic stateam asezati pe pamant, fiecare intr-o pozitie diferita. Ma incrunt. Am fost o familie atat de fericita, insa tata a reusit sa o strice cand a facut o decizie nenorocita. El a spus ca eu si Dominic trebuie sa alegem care dintre noi va fi regele. Eu sunt mai mare decat fratele meu, eu ar fi trebuit sa fiu rege cu mult timp in urma. Dar problema a fost Dominic, care era atat de puternic incat m-a intrecut mereu pe mine. M-am antrenat non-stop cateva decenii ca sa ajung la nivelul lui. Iar acum nu o sa las sansa sa fiu mai puternic sa imi scape atat de usor. Ayame ma va ajuta ca vrea sau nu. Nu o sa imi pese daca va trebui sa mai omor pe cineva drag ei ca sa o fac sa vina cu mine. Tronul e al meu.

*  *  *

*Din perspectiva lui Ayame*

- Asa va fi de fiecare data? intreb eu enervata.

- Da, pana inveti sa te controlezi. imi raspunde Deborah.

- Dar nu vreau sa atac fiecare varcolac pe langa care trec doar pentru ca vreau sange! exclam eu.

- Cand m-am transformat prima data, obisnuiam sa iau mereu putin sange cu mine ca sa fiu sigura ca nu atac pe nimeni. M-a ajutat o vreme, pana cand am renuntat si la asta. In cateva luni am reusit sa ma controlez aproape perfect. povesteste Deborah. Tu esti jumate vrajitoare, deci ar trebui sa iti ia mai putin timp sa inveti.

O briza calda misca iarba si crengile copacilor din jurul nostru. Un zambet mic se formeaza pe fata mea. Inca ador padurea, chiar daca nu mai sunt un varcolac. Soarele a rasarit acum cateva ore, dar nu ma deranjeaza atat de mult cum am crezut ca o sa faca. Dominic chiar s-a priceput cand a facut vraja aia pe vampiri ca sa fie imuni la soare, trebuie sa ii multumesc candva pentru asta. E o dimineata frumoasa cu un inceput nu prea frumos. Cearta cu tata probabil s-a inrautatit pentru ca eu si Deborah am fugit, dar chiar nu vreau sa ma ingrijorez si din cauza asta. Tata nu are decat sa se infurie de fiecare data cand aude de vampiri. Nu am de gand sa schimb nimic in transformarea mea. Ma rog, nici nu stiu daca pot schimba ceva...

- Deci aici v-ati ascuns.

Tresar cand aud o voce in spatele meu. Ma intorc, vazandu-l acolo pe Dominic. Baiatul isi tine mainile in buzunarele hanoracului, parul fiindu-i ciudulit in toate partile. Deborah zambeste entuziasmata cand il zareste. O privesc confuza, apoi imi amintesc de ce e atat de fericita. Am uitat pentru cateva secunde ca fata e cea mai mare fana a lui.

- Cum mai e tata? intreb eu ingrijorata.

Imi parea rau ca am plecat atat de brusc, trebuia sa rezolv totul inainte sa fug. Dar mai bine fug decat sa il atac pe tata pentru ca nu ma pot controla.

- S-a calmat putin, desi eu am trebuit sa il tin ca sa nu omoare niste servitori inocenti. Nu stiu daca e o idee buna sa pleci in vila acum. zice baiatul, apropiindu-se de mine.

Dominic se aseaza pe iarba si se sprijina de un copac, apoi imi face semn sa fac la fel. Ma asez langa dansul, iar Deborah sta in fata noastra. Il privesc curioasa, asteptand explicatii pentru aparitia baiatului.

- Am aflat ceva important cat timp voi doua va distrati prin padure. spune Dominic, strangandu-si mainile la piept. Am cautat prin niste carti daca te pot face varcolac din nou, insa in schimb am gasit altceva.

- Te ascultam. zic eu.

- Pai... Cum sa explic asta pe intelesul vostru..? mormaie el. In primul rand, ar trebui sa va spun ca dintre toate chestiile care ai fost tu, Ayame, varcolacul a fost cel mai slab.

- Stiam asta deja, nu am fost antrenata niciodata ca sa imi dezvolt lupul. spun eu

- Nu, nu asta vreau sa spun. Gena de varcolac din tine nu se compara in putere cu gena de vampir. Acum esti mult mai puternica nu pentru ca te-ai antrenat, ci pentru ca puterea se afla in sangele tau. Asa am ajuns la alta chestie pe care am aflat-o. Varcolacul din tine iti bloca pana acum puterile de vrajitoare. Cele doua pur si simplu nu sunt compatibile.

- Deci... Deci din cauza asta nu mi-am putut folosi puterile! exclam eu, procesand noua informatie.

- Da. incuviinteaza Dominic. Acum, cand esti un vampir, puterile tale au iesit la iveala si vei invata sa le folosesti normal, fara nici un obstacol. Si, in plus la asta, pentru ca ai acelasi semn pe incheietura ca mine, presupun ca ai aceleasi puteri.

- Prieteni? M-am pierdut. Nu inteleg nimic din ce vorbiti. zice Deborah bulversata.

- CE?! tip eu socata.