O Alpha II: Frăția Burns

Epilog

Oglinda din fata mea reflecta lumina ce trece prin geamul din spatele meu, formand desene neintelese pe pereti. Perdeaua se leagana in briza inceata, completand atmosfera relaxanta din camera spatioasa. Sute de voci se auzeau de la parterul palatului, dar le-am auzit toaua ziua si nu aveam nici un interes sa le ascult. Imi asez incetisor mainile in jurul meu, imbratisandu-mi corpul cald si nemuritor. Dantela manecilor se simte moale sub degetele mele. Au trecut multi ani, dar am ramas aceeasi mereu. Obrajii mi se imbujoreaza la gandul vrajitorilor pe care i-am condus atatea decenii. Au fost atat de multumiti si fericiti cand am ajuns la conducere, incat mi-au facut toate indoielile sa dispara. Nu mai trebuiau sa misune pe pamant, fara un loc unde sa fie liberi sa isi arate adevarata personalitate. Locul vrajitorilor e in Dagomond.

Zambesc cand simt doua brate puternice in jurul taliei mele. Dominic imi netezeste rochia de un rosu inchis, apoi imi saruta scurt parul. Si el era imbracat formal, intr-un costum de aceeasi culoare ca rochia mea. Barbatul ofteaza multumit. Desi arata relaxat, stiam ca in interior era nelinistit. Ma intorc spre el, punandu-mi mainile pe umerii sai. Ochii lui gri stralucesc puternic.

- Ai emotii? intreb eu.

- Desigur ca am! Saptamana viitoare plecam in vacanta. zice Dominic.

- Stii ca nu la asta ma refeream. spun eu, aruncandu-i o privire seaca.

- Stiu, Ayame. Doar ca sunt sigur ca se va descurca de minune. S-a pregatit pentru asta toata viata ei.

Ma ridic pe varfurile picioarelor si imi lipesc buzele de ale sale. Dominic imi raspunde cu o dorinta arzatoare, aducandu-mi corpul si mai aproape de al lui. Sarutul lui se simte la fel de placut si senzual ca intotdeauna si nu cred ca o sa ma satur vreodata de el. Vrajitorul isi pune mainile pe obrajii mei infierbantati si imi da o suvita rebela de par dupa ureche. Ne departam dupa cateva momente.

- Daca are un tata atat de minunat, care a invatat-o doar lucruri bune. spun eu sarcastica. Incoronarea incepe in jumatate de ora. Cred ca ar trebui sa plec sa vad ce face.

Dar nu reusesc sa fac nici macar un pas, pentru ca deja aud un strigat din camera alaturata, urmata de o usa care e trantita.

- Mama! Nu imi gasesc pantofii!

- E la fel ca tine. oftez eu.

- Eu sunt foarte responsabil! exclama Dominic indignat.

- Responsabil? pufnesc eu, apropiindu-ma de usa. Ai lasat-o sa se joace cu un pistol cand avea doi ani!

- Nu avea gloante. zice el inocent.

Imi dau ochii peste cap si pasesc spre usa, apoi ies din camera noastra. Ma indrept spre camera lui Dawn, a carei usa era larg deschisa, iar haine se vedeau aruncate pe podea. Intru, vazand-o pe tanara domnisoara in genunchi langa pat, cautand sub el pantofii pe care i-a pierdut.

- Nu pot sa cred. sopteste ea. Imi amintesc ca i-am pus chiar acolo!

Dawn se ridica in picioare si isi pune mainile pe solduri, cautand cu privirea obiectele cautate. Zambesc scurt si ma indrept spre coltul camerei, unde statea incaltamintea argintie. Fata cu par castaniu se intoarce spre mine, marindu-si ochii gri cand vede ce tin in maini. Ea vine spre mine si insfaca rapid pantofii.

- Mama, jur ca esti o facatoare de minuni! Nu inteleg cum faci asta mereu. spune ea recunoscatoare.

Rochia ei aurie, ca soarele cand rasare, fosneste cand Dawn se aseaza pe pat ca sa se incalte. Asta era si ideea: odata cu incoronarea lui Dawn, va incepe o noua era in lumea vrajitorilor. Eu si Dominic ne dorim ca ea sa fie o regina mai inteleapta si mai buna decat noi. Ne-am dorit mereu tot ce e mai bun pentru ea. Dawn are douazeci de ani, iar incoronarea ei trebuia sa fie cand implinea optsprezece. Fiica noastra si-a dorit sa mai creasca putin si sa se maturizeze inainte sa devina nemuritoare si, in acelasi timp, regina. I-am oferit asta, desi batranii vrajitori nu au fost de acord. Spre nefericirea lor, ei nu aveau nici o putere in fata regelui si a reginei. Decizia noastra era lege.