O Alpha II: Frăția Burns

Capitolul 18

- Ayame, am facut niste supa. Ce-ar fi sa te relaxezi putin si sa mananci? ma roaga mama, punandu-si mainile pe umerii mei.

- Nu mi-e foame. murmur eu.

Mama se aseaza pe vine in fata mea, luandu-mi cartea din maini. O las sa o ia pentru ca, sincer, nu aveam pic de energie in mine. Cartea era singurul lucru care imi lua gandul de la... moartea lui Dawson. Cu secundele,minutele, orele si zilele care treceau, acest gand isi afunda radacinile tot mai mult in mintea mea si nu ma lasa sa traiesc ca o persoana vie. Odata cu moartea lui ceva din mine a disparut pe vecie. Inca nu mi-am dat seama ce. Traiam intr-un corp golit de sentimente si avand mintea incetosata. Era de parca am murit si eu.

- Hai sa mergem in bucatarie. Acolo e Dominic si Edward. spune mama, tragandu-ma de mana.

Ma ridic cu greu de pe podeaua din biblioteca, nestiind cum am ajuns acolo. Tin minte cand am venit in biblioteca, dar nu stiu cum am ajuns pe podea. Mama ma priveste ingrijorata, insa eu nu ii acord atentie si incep sa merg. Multi varcolaci din jurul nostru imi aruncau priviri pline de mila. Aproape pufnesc cand deschid usa. Nu ar putea sa imi pese mai putin de mila lor.

Simt mana mamei cum se incolaceste in jurul taliei mele. Ea ma conduce de-a lungul holului si in josul scarilor spre bucatarie. Nu voiam sa plec acolo, insa stiam ca nu are sens sa protestez. Mama m-ar fi obligat sa merg cu ea oricum. Oftez silentios si pasesc in bucataria care era goala. Imi ridic o spranceana. Parca Dominic si tata trebuiau sa fie aici.

- Hei, Dominic si tata. zic eu sarcastica, asezandu-ma la masa.

- Iarta-ma. Le-am spus sa ramana aici. pufneste mama.

Ea aduce pe masa un bol plin cu supa si imi inmaneaza o lingura. Ezit o clipa, apoi incep sa mananc. Stiam ca nu o sa pot manca tot, insa o sa incerc sa inghit macar jumatate. Aratam ca un zombi. Cand m-a vazut Josh, Beta-ul tatei, s-a speriat si a vrut sa cheme doctorul. Imi dau ochii peste cap la acea amintire.

Pasi puternici se aud pe hol, apoi usa bucatariei se tranteste de perete. Mama tresare, insa eu continui sa mananc linistita. Dominic apare gafaind in bucatarie cu parul ciufulit si cateva frunze prinse de hainele lui. Mama isi pune mainile pe solduri si bate nervoasa din picior.

- Unde ti-am spus eu sa stai? maraie ea.

- Scuze. Cineva a intrat pe teritoriul haitei si m-am speriat ca a fost Kylo. Am incercat sa prind persoana respectiva, dar nu am reusit.

Dominic isi intoarce privirea spre mine, observandu-ma abia acum. Ii arunc o privire seaca, vrand sa il trasnesc.

- Oh, Ayame! Aproape ca nu te-am observat. Te potrivesti al naibii de bine cu peretele ala alb din spatele tau. ciripeste Dominic.

Iau un prosop de pe scaunul de langa mine si il arunc in vrajitor. Dominic se fereste, avand pe fata un ranjet atotstiutor. Baiatul se apropie de mine si ma imbratiseaza strans. Ma stramb enervata, chiar daca imi placea imbratisarea.

- Esti plin de praf. ma plang eu.

- Acum si tu esti. Hai sa mergem sa facem un dus. ranjeste Domi, dand sugestiv din sprancene.

O aud pe mama cum pufneste enervata, dar o ignor.

- Mancam, daca nu ai observat. zic eu, intorcand amenintator lingura spre el.

- Wow! exclama Dominic. Eu credeam ca ai intrat in hibernare in acea biblioteca, stii, ca ursii.

- Sunt lup, nu urs, idiotule! marai eu, lovindu-l in umar.

- E aceeasi chestie oricum. pufneste Dominic.

- Ba nu! strig eu. Si e vara!

Dominic isi lipeste buzele de ale mele ca sa imi intrerupa protestele, apoi iese din bucatarie, facandu-mi cu ochiul.

- Esti prost! tip eu.

- Sunt asa de cand traiesc cu varcolaci! tipa el.

- Pana si Kylo e mai destept decat tine!

- Eu sunt mai puternic!

- Dar ramai prost oricum!

*  *  *

Cateva ore mai tarziu eram in padure, pierduta printre ganduri. Ca de obicei eram singura si ma plimbam in liniste. Se auzeau doar pasarile si scartaitul copacilor. Eram foarte aproape de a iesi de pe teritoriul haitei si imi placea sentimentul de pericol pe care il simteam. Inima imi batea puternic, iar degetele imi tremurau la gandul ca oricine ma poate ataca. Macar asta ma distragea de la starea deprimanta in care am fost in zilele trecute.

Sunetul unei crengi rupte mi-a atras atentia. Privesc in jurul meu precauta, strangandu-mi pumnii. Cateva frunze fosnesc la mai putin de un metru de mine, insa nu am zarit pe nimeni sa le calce. Imi musc interiorul obrazului, simtind cum semnul de pe incheietura dreapta a mainii ma frunica.

- Dominic? Tu esti? intreb eu.

De data asta alte frunze fosnesc, din partea stanga a mea. Dau sa pasesc in spate, insa doua brate puternice ma apuca brusc si ma trantesc de pamant. Scot un scancet jalnic cand durerea impactului mi se imprastie prin corp. Privesc in fata mea, vazand un barbat inalt, cu pielea alba si par negru lung. Macar nu e Kylo. Ma incrunt, ridicandu-ma in picioare. Nu e un rogue, nu miroase a varcolac. Atunci ce e..?

In momentul cand barbatul ranjeste, iar coltii ascutiti ii zgaraie buza, imi dau seama ce e. Vampir. Inghit in sec, marind ranjetul barbatului. Eu sincer pana acum nu credeam ca vampirii inca exista. Am auzit multe legende care spun ca ei au fost omorati cu mult timp in urma. Se pare ca nu am avut dreptate.

- Ce e cu fata asta trista? intreaba el ragusit, pasind spre mine.

- Nu stiu, vantul bate foarte tare azi. zic eu.

Barbatul ma priveste confuz. Imi ridic brusc mainile, iar un vant puternic tranteste vampirul de cel mai apropiat copac. Ma intorc, vrand sa fug, insa barbatul isi foloseste super-viteza de vampir ca sa ma imobilizeze la pamant. Vampirul isi apropie gura de gatul meu, coltii lui zgaraindu-mi pielea. Il lovesc puternic in piept, insa el nu se misca deloc. Puterile par sa ma fi lasat, pentru ca nu reusesc sa le folosesc. Cand eram gata sa tip, vampirul a fost brusc aruncat de pe mine. Privesc in dreapta mea, vazand vampirul tinut la pamant de o fata.

- Ia mana de pe mine, Deborah! maraie barbatul.

- Pleaca de aici. Locul tau nu e intr-o haita. spune fata incruntata.

Barbatul pufneste si se ridica in picioare, apoi iese de pe teritoriul haitei. Deborah se intoarce spre mine. Fata e bruneta cu par scurt, avand ochi mari verzi si buze subtiri. E vampir si ea. Deborah imi zambeste scurt si imi intinde mana, ajutandu-ma sa ma ridic. Fac un pas in spate, neavand incredere in ea.

- Iarta-ne. Nu am vrut sa intram pe teritoriu. Eu sunt Deborah. zice ea.

- Nu stiam ca vampirii exista. spun eu.

- Pai, nici eu nu stiam ca exista un varcolac cu puteri de vrajitoare. zambeste ea.

- E o poveste complicata. Eu sunt Ayame.

- Incantata de cunostinta, Ayame. Scuza-ma, insa trebuie sa plec. Daca vrei candva sa vorbim, tabara noastra e la cateva sute de metri de granita haitei, la nord.

Ii zambesc Deborei, ea disparand in cateva secunde. Singurul gand care mi-a ramas in minte a fost: Wow, vampirul ala tocmai mi-a spus unde e ascunzatoarea lor. As putea sa plec acolo ca sa ii omor pe toti, dar nu o sa o fac. Deborah m-a salvat, e datoria mea sa ii pastrez secretul.