FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Capitolul zece ,,Impactul dinaintea furtunii"
,,Nu o să mă las
Să-mi fac inimii atâta rău"
Am trecut prin iad, însă m-am întors mai hotărâtă ca oricând să o iau de la capăt, să încep o nouă viață, dar toate visele mi-au pierit unul câte unul în fiecare secundă ce trecea pe lângă mine pe nesimțite. Iar acum două zile s-a dat startul unui joc care nu are cum să se sfârșească bine, nu pentru mine. Dar nu am să mă dau bătută și nu voi cere îndurare de la el, căci nu doar că știu că nu are milă pentru nimeni, dar prefer să lupt în continuare pentru fiul meu, chiar dacă jocul nu este unul drept.
Deschid ușa librăriei și pășesc înăuntru, fiind asaltată de un miros plăcut de proaspăt și analizez cu privirea locul. Nu este un spațiu mare, ci, din contră, sunt doar câteva coloane de rafturi, însă clădirea este amplasată într-o zonă principală a orașului, iar vânzările sunt tot mai crescute. Văd un bărbat stând cu spatele după tejghea și mă gândesc că el ar trebui să fie domnul Livio, proprietarul afacerii și, totodată, cel cu care am vorbit la telefon ieri, după ce am găsit anunțul de angajare în ziar.
— Bună ziua, îl salut și văd cum tresare ușor la auzul cuvintelor mele, iar apoi se întoarce cu fața spre mine. Eu sunt Everly, am discutat ieri la telefon și am stabilit ca azi să vin aici, continui și afișez un zâmbet strâmb. Nu-mi plac străinii, nici pe departe, însă sunt nevoită să conviețuiesc și să lucrez alături de ei, căci acestea sunt circumstanțele în care am fost împinsă de către destin.
— Bună, da, îmi amintesc de tine. Pentru postul de vânzătoare, așa este? mă întreabă și lasă cartea pe care o avea în mână pe masa din fața sa.
— Da, îi răspund simplu și aprob din cap, studiindu-i pentru câteva secunde chipul. Maxilarul său este pronunțat, privirea îi este ciocolatie și ageră, fruntea lată și are un început de barbă ce îi încadrează lin zâmbetul din colțul gurii, iar părul îi este brunet, însă câteva șuvițe par să fie de un blond mai închis.
Fără să mai stau pe gânduri, scot din geantă dosarul cu Cv-ul meu și i-l înmânez, chiar dacă ieri i-am spus studiile pe care le am, facultatea pe care am urmat-o și locurile în care am mai lucrat. Însă cuvintele mele au nevoie de o dovadă. Dovadă pe care el nu mi-a cerut-o, însă mă simt îndatorată să o fac, să îi dovedesc faptul că ceea ce i-am spus este adevărat, căci asta înseamnă etica. Știu că sunt practic ca și angajată, dar, în ciuda situație în care mă aflu, îmi doresc să fac totul ca la carte. Să fiu corectă și să nu beneficiez de un oarecare tratament mai special, oricât de mult aș avea nevoie de un loc de muncă. Toate încercările vieții mi-au dovedit și mai mult că singurul lucru prin care îți poți păstra sufletul intact și nepătat este corectitudinea, dar acest lucru nu se aplică și în cazul în care-ți dorești să ajungi în vârf. Căci, pentru a ocupa un loc printre oamenii de seamă ai lumii, trebuie să faci total opusul și să calci și pe cadavre pentru a le face pe plac și a deveni unul de-al lor.
