Fugind de destin - FINALIZATĂ

Capitolul 35: Alcool și o dorință

Capitolul treizeci și cinci
,,Alcool și o dorință"

,,Vreau să beau de lipsa lui

Beau că vreau să beau că nu-i."

     Las ultima gură de vin să-mi invadeze simțurile, strângând ușor din ochi din cauza gustului amărui și tare al lichidului sângeriu și așez paharul de cristal înapoi pe masă. Îi simt privirea urmărindu-mă atent, însă sunt prea prinsă de acțiunea pe care urmează să o fac pentru a-mi mai păsa de intensitatea cu care mă fixează și de flăcările din ochii săi pe care le aruncă spre mine. Degetele mi se strâng în jurul sticlei din fața mea și, atunci când sunt la un pas de a turna o parte a conținutului acesteia în paharul acum gol, îmi este luată fără cel mai mic efort din mână, făcându-mă să scap un sunet de indignare printre buzele-mi ce s-au curbat într-o încercare de expresie care să-mi arate indignarea.

  — Suficient pentru o seară, Amadora, vocea sa îmi trezește fiori de-a lungul coloanei vertebrale și reușesc să disting din tonul folosit o urmă de îngrijorare.

  — Încă un pahar de vin nu strică nimănui, dragule, spun, zâmbind în colțul gurii și încerc să iau sticla din mâna sa, însă ochii mi se deschid de uimire atunci când o aruncă, fără vreo reținere, în piscina de lângă noi. Aceasta se scufundă rapid în apă, făcându-se nevăzută la fundul bazinului și luând odată cu ea singura mea șansă ca în această seară să uit de mine, de tot ce mă înconjoară, de tot ceea ce îmi apasă pe suflet și, cel mai important, să uit de el.

  — Ție da, răspunde ferm, nelăsându-mă să mai adaug ceva după cuvintele sale categorice. Alcoolul nu este pentru tine, bella, și tu știi asta foarte bine.

  — Orice pansament pentru răni este binevenit, zic și rotesc furculița în pastele din farfuria ce mi-a fost pusă acum câteva minute în față, dar de care nu m-am atins deloc până în această clipă.

  — Vinul are această putere, îmi spune și se lasă cu spatele de spătarul scaunului, ațintindu-mă cu privirea, îți face durerea să dispară, însă, după ce starea de euforie dispare, trăirile sunt amplificate și suferi înzecit. Și crede-mă, mio amore, nu-ți vei fi dorit să fii trecut prin această stare vreodată.

  — Câteva ore de libertate, câteva ore de degajare, în schimbul multor altora de durere, concluzionez și mă las ușor peste masă, fără să mă ridic însă de pe scaunul meu și îmi sprijin coatele de suprafața dură a mesei, sună bine, șoptesc, îngustându-mi privirea către el și îmi urmează mișcarea anterioară, aducându-ne chipurile milimetric de aproape, iar nasurile sunt la un pas de a se atinge.