FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Capitolul patruzeci și cinci ,,Emoții fără margini și lacrimi pe voal
,,Cum te pot lăsa să pleci aşa,
Să te las să pleci fără urmă?
Când stau aici respirând odată cu tine,
Tu eşti singura care m-a cunoscut cu adevărat."
De afară se aude o melodie ușoară, lină, menită să-mi liniștească sufletul, să mă calmeze, dar cum aș putea rămâne calmă într-o astfel de zi? Cum aș putea fi calmă în ziua nunții mele? Cum mi-aș putea controla furtuna din interior, în condițiile în care nu-mi pot controla nici măcar expresia chipului așa cum trebuie? Simt că, ziua aceasta nu va fi nicidecum așa cum mi-aș fi imaginat-o în zilele trecute. M-am trezit cu o presimțire rea. Trezit este mult spus, căci abia am putut închide un ochi toată noaptea. Mii de gânduri m-au frământat, însă acum toate au dispărut, iar altele au fost cele care le-au luat locul.
Totul în jurul meu este alb, începând de la pereții încăperii până la ramele tablourilor ce stau atârnate de aceștia. Mă aflu în această cameră doar cu Celine, căci cei care s-au îngrijit ca azi să strălucesc de-a dreptul pentru acest eveniment au plecat în urmă cu mai puțin de douăzeci de minute. Iar acum îmi privesc imaginea în oglinda uriasă, ce are marginile aurite, un detaliu ce nu lipsește niciodată din casa familiei Moretti.
Am ochii întredeschiși, negând realitatea. Dar unde voi ajunge dacă am să continui așa? Adevărul se află chiar în fața mea, clar, pur, fără vreo urmă de impuritate, numai că mintea mea este mult prea încărcată de însemnătatea acestei zile și nu pot gândi rațional. În jurul meu s-a format o cupolă din presiune și stres, pe care-o resimt revărsându-se peste mine și luându-mi suflarea.
Mâinile-mi sunt îmbrăcate de materialul subțire, simplu și alb, iar apoi coboară spre bust și pe umeri cu un material brodat, pe deasupra căruia se află cristale mici, abia observabile. Câteva perle țin locul fermoarului ce-mi trece chiar pe deasupra coloanei vertebrale, mergând ușor de-a lungul spatelui meu până deasupra taliei. O pâză transparentă se continuă de pe umeri pe partea din spate a acestora, unindu-se în mod armonios cu dantela ce pornește de pe mijlocul meu.
O crăpătură decentă se coboară pe părțile laterale ale trupului meu, continuând până undeva deasupra coapsei. Iar de aici, o trenă lungă și simplistă completează restul rochiei, fiind animată de danteluri cu modele la fel de simple, dar care, în opinia mea, arată bine. Arată exact așa cum mi-am dorit. Simplu și cu bun gust.
Părul îmi este lăsat să alunece în valuri buclate pe spatele descoperit aproape în totalitate, însă, la rându-i, coafura mea este acoperită de un voal incredibil de lung, care contrastează chiar și lungimea trenei. O diademă cu safire îmi împodobește capul, iar o pereche de cercei mici, din același material ca diadema, stau în urechile mele, strălucind în lumina provenită de la soare, ce intră pe fereastra din dreapta mea. Astfel, între pietrele prețioase și ochii mei de aceeași culoare ca ele se formează o uniune, fiind singurele pete pronunțate de culoare din întreaga mea înfățișare.
