FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Capitolul patruzeci și trei ,,O primă probă"
,,Ajută-mă să ies din iadul acesta
Iubirea ta mă ridică precum heliul.
Iubirea ta mă ridică atunci când sunt jos, jos, jos.
Când am atins pământul,
Tu ești tot ce am nevoie."
Bat ușor din picior, așteptând ca ascensorul să ajungă la parter și să scap în sfârșit de toată această presiune și de tot ceea ce reprezintă clădirea în care ne aflăm, însă se întâmplă exact opusul. Vocea sa îmi provoacă mii de fiori și nu știu cum să reacționez în urma celor auzite. Urmările cuvintelor sale se revarsă asupra mea și pentru câteva clipe uit să gândesc, simt, respir.
— Într-o oră vom fi la casa de modă, Amadora, rochia ta este gata, spune rece, fără a ști ce efect au aceste câteva cuvinte pentru mine.
Aprob din cap și tac. Mă rezum doar la aceste acțiuni, căci sunt mult prea marcată de ceea ce se va întâmpla în curând, nu doar de cele auzite. Știu că, în câteva zile va fi nunta și mă așteptam ca momentul probării rochiei să apară odată și odată, însă nu sunt pregătită pentru acest moment. Nu vreau să îmbrac acea rochie albă, nu vreau ca acea zi să vină. Nu vreau ca ziua în care va trebui să spun da să vină. Aș fi preferat să port rochia inițială, cea din dormitorul nostru conjugal, cea pe care ar fi trebuit să o port acum cinci ani, însă, în concepția lor, aceasta ar putea aduce ghinion, repetându-se incidentul de acum mulți ani, chiar dacă știu foarte bine că nu am cum să mai fug de această dată. Dar aceasta a fost decizia doamnei Aletta, nicidecum a mea.
Însă un lucru mă bucură. Ș-anume că am putut alge singură cum să arate noua rochie. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă Alessandro nu mi-ar fi lăsat mie această plăcere, căci mama sa își dorea ca tot ea să fie cea care să decidă și în această privință. Bineînțeles că, a fost alături de mine în timp ce explicam echipei de designeri cum mi-aș dori să arate cea pe care o voi îmbrăca în ziua care ar trebui să fie cea mai frumoasă din ziua unei femei. Însă nu m-am lăsat influențată de ea și am făcut rochia așa cum o visam din copilărie. Cât mai simplă, delicată, dar a trebuit să respect într-un anumit mod și înfățișarea familiei Moretti, să fac în așa fel încât să se potrivească acestei familii, chiar dacă nu este extravagantă.
Căci, în ciuda acestui fapt, în ciuda a orice aș purta în acea zi, voi fi în centrul atenției, alături de el.
Îl simt apropiindu-se de mine și refuz să reacționez. Îmi îndrept spatele, dar tresar atunci când degetele sale îmi ating spatele. Trase lent de fermoarul rochiei mele, însă nu până jos, nelăsînd astfel bucata de material să-mi părăsească trupul, fiind susținută de bretele subțiri ce-mi îmbracă umerii. Îi simt buzele fierbinți lipindu-se de partea din spate a gâtului meu, puțin mai jos, răspândind căldură mea în întreaga mea ființă. Îmi cuprinde talia cu degetele sale reci, iar pielea mi se înfiorează imediat la contactul dintre noi. Tremur în brațele sale și mă lupt cu dorința de a scăpa din această strânsoare dulce sau de a rămâne, bucurându-mă de această senzație ce-mi taie respirația.
