FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul treizeci și șase ,,După zeci de zile..."
Regăsirea, partea I
,,Bună, durerea mea dulce
Știu că vei fi moartea mea."
Ambii se aruncă în brațele mele și aproape că aterizez pe podea atunci când mă las la nivelul lor, pentru a-i putea îmbrățișa. Mâinile mele se prind în jurul trupurilor mici ale gemenilor mei, iar ei fac același lucru, cuprinzându-mă de după gât. Dau drumul unui nou rând de lacrimi, plângând silențios în timp ce-i strâng la pieptul meu cu dor și iubire. Am crezut că nu am să îi mai revăd, am crezut că voi trăi doar cu amintirea lor, dar, așa cum Alessandro a spus, o seară poate schimba multe, iar pentru mine o noapte a schimbat această situație. Noaptea precedentă a fost cea care a făcut ca Moreno și Rosella să se afle acum lângă mine, lângă sufletul meu, dar și cuvintele rostite de el, despre care am realizat ulterior că nu au fost întâmplătoare.
Nu avea cum să-și susțină afirmația cum că-mi va da orice, cu excepția alcoolului, ba chiar de două ori a afirmat acest lucru, iar asta m-a făcut să cred că nu au fost doar niște spuse zise fără a le gândi înainte. Căci în jocul acesta nimic nu este la întâmplare, ci toate sunt analizate și gândite de dinainte.
Să-i simt în brațele mele după un timp atât de îndelungat, ce a părut un veac, să le pot mirosi părul ce reprezintă mirosul pe care-l ador, să am sufletul reîntregit din nou, îmi provoacă mii de senzații și sentimente și o furtună năvalnică în inimă, ale cărei bucăți frânte au început să se lipească la loc odată ce le-am auzit glasurile micuților mei. Cioburi ale ființei mele căzute în adâncul sufletului meu încep să se ridice încetul cu încetul, ca ridicat de un vânt ușor ce le mătură și le azvârle în neant, și formează un cerc, învârtindu-se și, la un moment dat, unindu-se.
Simt o bucurie infinită care îmi acaparează tot corpul, atingând și cea mai mică parte a trupului meu, iar lacrimile se opresc brusc și parcă seacă, lăsându-mă să mă bucur în voie despre prezența lor. Vreau să savurez fiecare clipă, să o trăiesc pe fiecare-n parte ca fiind ultima, căci orice moment lângă copiii mei este unic și prețios. Nimeni nu-mi va putea da vreodată timpul pierdut, în special pe cel pierdut nefiind lângă ei, iar astfel nu voi irosi nicio clipă în van.
— Mi-a fost atât de dor de voi, dragilor, le spun cu un zâmbet imens pe chip, dând la o parte orice urmă de tristețe și le ating temătoare cu vârfurile degetelor chipurile, care, la rândul lor, radiază și au acea expresie bucuroasă ce îmi umple tot mai mult inima de iubire.
Le analizez fețele micuțe și proprii mei copii mi se par schimbați. Nu schimbați radical, ci o schimbare cât de mică, dar sesizabilă și care mă face încă o dată să conștientizez timpul ce a trecut fără să-i mai văd în carne și oase.
