Fugind de destin - FINALIZATĂ

Capitolul 33: Răni pe corp și în suflet

Capitolul treizeci și trei
,,Răni pe corp și în suflet"

,,E ciudat că tu ești cel rănit, dar eu sunt singura care are nevoie să fie salvată,

Căci atunci cănd nu vezi niciodată  luminile e greu să știi

Care dintre noi cedează."

     Îmi ridic mâna și o trec pe deasupra umărului, încercând să cuprind fermoarul rochiei, însă încercarea mea pare să fie în zadar și îmi lipsesc palmele de chiuveta din fața mea, privindu-mi reflecția în oglindă. Oftez sonor și repet aceeași acțiune, însă și de această dată eșuez lamentabil. Aud ușa băii cu se deschide, iar inima începe de-odată să-mi bată din ce în ce mai rapid, fiind izbită în același timp de parfumul său.

     Simt cum degetele sale pricepute se așează peste spatele meu, coborând ușor de-a lungul pielii mele descoperite până la fermoar, trăgând lent de el și lăsând materialul fin să cadă de pe corpul meu. Aerul rece din încăpere se lovește de trupul meu expus și lăsat pradă privirii sale arzătoare, în timp ce mâinile sale poposesc în continuare pe talia mea. Suspin întretăiat și încerc să mă acopăr cu mâinile, chiar dacă sunt protejată de lenjeria intimă, dar, în ciuda acestui fapt, am un sentiment de presiune din cauza situației în care mă aflu, din cauza ființei mele ce arde prin fiecare por.

  — Îți știu fiecare secret și fiecare părticică din trup, amore, nu ai ce să ascunzi de mine, rostește înflăcărat și îmi desfăcu dintr-o mișcare rapidă părul strâns în coc, lăsându-l să cadă pe spate.

  — Doar inima este cea care îmi știe cel mai bine secretele, replic și îmi închid pleoapele, ascultând liniștea profundă din încăpere.

  — Nu fi atât de sigură, spune și își ridică buzele într-un rânjet.

  — Vreau să rămân singură, Alessandro, zic și îmi așez palmele peste ale sale, te rog, continui atunci când îmi dau seama că nu are nicio intenție în a face măcar o dată cum îmi doresc.

  — Singurătatea aduce împreună cu ea tristețe, bella, și îți garantez că în seara aceasta nu vrei să fii doar tu și gândurile tale, îmi șoptește și mă strânge la pieptul său, fără a mă mai lăsa să spun ceva.

     Mă eliberează brusc și văd prin sticlă cum își dezbracă cămașa albă. Gâtul mi se usucă la imaginea sa, în spatele meu, în această ipostază, în timp ce privirea sa profundă mă analizează atent. Picioarele vor să mă poarte în cealaltă parte a camerei, însă nu mai sunt capabilă să fac nicio mișcare. Bucata fină de material este așezată peste umerii mei, iar apoi mă întorc cu încetinitorul către el, privindu-i doar chipul, neavând suficient curaj să-mi cobor ochii mai mult de atât.