FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Capitolul patruzeci și nouă ,,Vizită și noi hotărâri"
,,Ți-am dat tot ce sunt,
Mă descurc cu tot ce am
Pentru ce vreau să am o iubire adevărată."
De multe ori mi s-a întâmplat să iau decizii greșite, care ulterior să-mi afecteze viața și să schimbe tot din ceea ce însemna realitatea mea. Acum, sper doar ca ceea ce am decis în seara nunții, acum o săptămână, să nu aibă un impact devastator asupra a ceea ce știu și trăiesc. Știu că fapta mea va avea urmări, dar dacă-mi doresc să schimb ceva, trebuie să acționez, să fac ceva pentru a vedea acea diferență.
Cobor din mașină în fața casei de modă a lui Celine, privindu-mi ceasul. Este cu puțin trecut de orele amiezii, iar ea m-a chemat să discutăm și să-mi arate noile sale creații. Este momentul perfect să o interoghez în legătură cu familia Moretti, dar cred că, până apuc eu să deschid gura, deja voi fi asaltată cu întrebările de însuși ea. În seara nunții a dispărut, la fel ca Alessandro, lăsându-mă la rându-i lipsită de apărare în fața unor persoane care nu mă agreează. Ulterior, am aflat că a avut o urgență și a fost nevoită să plece chiar înainte de a ajunge la restaurantul în care a avut loc petrecerea. Nu știu ce fel de urgență, însă sunt mai mult decât hotărâtă să găsesc astăzi răspuns acestei întrebări și multor altora.
De cum pășesc în sala de consultanță, în care am discutat cu draga mea Celine și data trecută când am fost aici, o zăresc pe una dintre canapele și mă îndrept rapid către aceasta, parcă prinzând aripi subit.
— Cum ai putut? o întreb, bătând oarecum iritată din picior.
— Vrei un ceai? Văd că ești iritată, îmi vorbi atât de calmă, încât mi-am simțit ochiul zbătându-se, iar apoi duse ceașca la gură și sorbi tacticos. Îmi dau ochii peste cap și mă arunc la propriu pe sofa moale, aducând odată cu acțiunea mea un sunet înfundat provocat de contactul dintre trupul meu și canapea, însă și un altul provenit din partea femeii de lângă mine. Te-ai certat cu Alessandro, nu? mă întrebă, fără a mă privi, și continuă să-și savureze băutura. Percep tăcere ta ca pe un răspuns, îmi zise după câteva zeci de clipe, în care singurul lucru pe care l-am făcut a fost să retrăiesc acea seară.
— Nu! spun prompt și citesc pe chipul său neîncredere în ceea ce am zis. Era clar, nu mă credea.
— Deci, să înțeleg că nu a fost o ceartă? replică, neafectată de răspunsul meu anterior și continuă să-și susțină ideea, până aveam să-i povestesc totul.
— Nu, nu a fost o ceartă în adevăratul sens al cuvântului, îi răspund cu chipul ascuns printre șuvițele din părul meu.
— De ce presimt că ai aruncat din nou o bombă? o aud zicând și aproape zâmbesc. Mă cunoaște mult prea bine.
