FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Capitolul cincizeci și cinci ,,Contradicții cu final fericit"
,,Inima-mi bate mai repede,
Știu ce caut.
Am stat aici toată viața mea,
Am văzut totul de două ori."
Dau buzna ca o furtună în biroul său, iar încruntătura dintre sprâncenele sale mă făcu să am tendința de a bate pentru o secundă în retragere. Trântesc ușa în urma mea, conștientă fiind de faptul că toți angajații lui de la acest etaj și-au îndreptat atenția asupra zgomotului produs de mine. Dar ceea ce contează acum este ce se va întâmpla în spatele ușii închise, între acești patru pereți, martori ai mai multor întâmplări dintre sufletele noastre furioase.
— M-am săturat, Alessandro! Nu mă poți ține închisă în conac pentru tot restul vieții! Am propriile drepturi și dorințe, nu mă mai poți controla, țip și simt cum toți nervii din trup mi s-au aprins fiecare-n parte, adunându-se într-un singur loc și transformându-se într-un adevărat uragan dezlănțuit. Vreau să fac ceva, să am un loc de muncă, continui cu tărie în glas.
— Amore, ți-a pierdut acest drept în fața mea din momentul în care ai pășit pentru prima dată pe ușa casei mele, îmi spune cu aceeași obișnuită duritate și își îndreaptă apoi privirea către laptop-ul din fața sa, tastând și concentrându-și atenția într-acolo.
Îmi izbesc cu putere palmele de biroul său și, pentru o secundă, mă întreb mintal de unde tot acest curaj al meu, însă acest gând dispare rapid și las aerul din plămâni să îmi părăsească căile respiratorii, privindu-l cu ochii arzând de furie. Încerc să-mi calmez respirația și totodată ceea ce s-a dezlănțuit în interiorul meu, dar eșuez atunci când își îndreaptă privirea la rândul său către mine și mă oglindesc în stelele sale goale, de gheață, prin care, cu rapiditate, trece o scânteie de mirare.
— Încetează să mă mai controlezi, spun din nou și mă sprijin în mâini, încordându-mi spatele, vreau doar să am un loc de muncă, la fel ca orice persoană normală. Nu cer imposibilul, continui cu înverșunare în voce.
— Un loc de muncă zici? mă întreabă, iar eu aprob din cap, încruntându-mă. În afară de ceea ce ai făcut până acum, nu poți lucra și ca altceva, bella, iar asta reprezintă o pierdere de timp, căci banii pe care i-ai câștiga sunt egali cu zero pentru mine, replică pe un ton rece.
— Banii pe care i-aș câștiga nu ar conta pentru tine, dar pentru mine da, vorbesc cu un oarecare iz de liniștire interioară, vrând să sting măcar într-o proporție mică flăcările dintre noi, pe care, inevitabil, tot eu le-am dezlănțuit. Ar fi bani munciți de mine, câștigați cinstit..., șoptesc cu greutate.
