FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Capitolul șaptesprezece ,,Flăcări mistuitoare"
,,Încerc să îmi iau speranța înapoi,
Nu o pot lăsa să ardă."
Simt pereții camerei cum se strâng în jurul meu, iar atmosfera devine cu fiecare clipă ce trece tot mai apăsătoare și sufocantă. Inima îmi răsună în timpane, iar bătălia ce se dă în interiorul meu în acest moment îmi oprește orice gând normal, neputând să mai judec și să privesc situația la adevăratul său nivel. Încăperea cufundată în obscuritate zace într-o liniște ca de mormânt, așteptând ca el să spună ceva sau ca totul să se dezintegreze în timp și spațiu și să mă pierd printre fărâme de amintiri, dar dispărând din acest loc, de lângă Alessandro.
Este prima dată după multă vreme când intru în această încăpere. În trecut, am avut acces aici de mai puțin de cinci ori și de fiecare dată am fost adusă de oamenii săi, fiind chemată de el, iar eu trebuia să mă supun și să fac întocmai, de bună voie, căci, în caz contrar, existau și alte metode pentru a ajunge în biroul său, chiar dacă eu mă împotriveam. Niciodată dorințele mele nu au fost ascultate și nici ceea ce spuneam eu. Eram doar de decor, prinsă într-un corp cu viață, dar neputând să iau vreo decizie asupra mea. Trebuia să fac doar ceea ce își doreau ei, căci altfel tot eu eram cea care suferea.
— Il momento della verità, amore. (Momentul adevărului, iubire) Vocea sa aspră sparge fiecare strat de liniște format între noi, distrugând iluzia falsă de bine ce se instaurase printre noi, aducând odată cu spusele sale ceea ce reprezintă iadul în care sufletul meu încă stă încătușat.
Un fior cumplit îmi face tot trupul să răsune ca o prevestire a ceea ce urmează să se întâmple în următoarele clipe, minute sau poate chiar ore. Dar timpul nu contează acum, căci s-a oprit odată ce am pășit în această încăpere. Aici, timpul nu se scurge. Rămâne în loc și așteaptă să îl prind din urmă pentru a relua același joc incorect, pe care nu l-am câștigat niciodată. O clipă trece ca un an și toata emoțiile din corpul meu se strâng într-un singur punct, așteptând în tăcere momentul în care să erupă ca un vulcan și să iasă la suprafață. Dar acest lucru știu că nu se poate întâmpla, căci sunt mult prea slabă în fața lui și nu îi pot arăta ceea ce simt cu adevărat. Nu îi pot arăta toata sentimentele pe care le nutresc în interiorul meu..., ar fi sfârșitul poveștii mele de viață.
Cu doar câteva cuvinte m-a dezarmat complet. Am uitat fiecare cuvânt pe care-l știam pronunța, rămânând fără ceea ce mă mai putea proteja în prezența sa, fără ceea ce mă mai putea ajuta să influențez măcar puțin situația în favoarea mea. Mi-a luat toate puterile, la fel ca în trecut.
