FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Capitolul optsprezece ,,Minciuni și temeri"
,,Întotdeauna singură ca un înger frânt
Vino și salvează-mă înainte să mă prăbușesc!"
— E-eram doar un trup fără viață, Alessandro, totul în jurul nostru era acoperit de ceea ce părea la suprafață fericire, iar toată lumea ne privirea ca pe cuplul perfect, în ciuda tuturor zvonurilor ce au circulat de-a lungul timpului, însă în esență nu era deloc așa. Aparențele înșeală, așa a fost și în cazul nostru. Eram departe de a fi fericită, căci nimic nu era sănătos din viața pe care o duceam... și am clacat. Însă încercarea mea de a părăsi această lume a eșuat, iar apoi altă oportunitate mi-a fost scoasă în cale și am profitat de ea, îi mărturisesc și nu mai contenesc să îmi șterg lacrimile de pe obraji, căci este în van. Altele noi îmi vor păta oricum chipul, lăsând urme adânci în sufletul meu.
Suspin repetat și îmi las capul pe spate, așteptând un semn din partea lui. Aștept să spună orice, să nu mă lase să zac în această tăcere ce mă macină pe interior, însă chiar și această tăcere spune foarte multe despre el și caracterul său.
— La două săptămâni după ce am ajuns în America am început să mă simt din ce în ce mai rău, spun și îmi așez palma peste abdomen, iar un zâmbet mic înflorește pe buzele mele doar la gândul acelui moment în care am aflat de micile minuni ce se dezvoltau în pântecele mele, iar după un c-control, continui, iar vocea mea se frânge tot mai mult, am aflat că sunt însărcinată, șoptesc în final și îmi aud inima țipând din piept.
Văd cum își închide pleoapele și parcă încearcă să își controleze respirația și nervii pentru a nu izbucni dintr-un moment într-altul. Tot sângele mi se scurge din trup atunci când mă fixează cu privirea sa glaciară, iar abisul de flăcări din aceștia mă face să mă întreb unde a dispărut aceea lipsită de vreo emoție sau trăire. Capul i se mișcă într-un gest aproape insesizabil, dar care îmi dă de înțeles să continui. Îmi trec limba peste buza inferioară și inspir o gură mare de aer, adunându-mi toate cuvintele și toată forța de care dispun în aceste clipe.
— Aveam opt luni și o sarcină cu probleme. Fusesem de câteva ori la un pas de a-i pierde pe ambii, dar în momentul în care am văzut o știre referitoare la tine, pe un post de televiziune internațional, mi s-a declanșat un travaliu prematur. M-am trezit după o săptămână la spital, neștiind ce se întâmplase cu mine și cu gemenii, șoptesc înfrântă și cu durere în glas, abia auzindu-mi propriile cuvinte. Am avut un alt șoc când am aflat că Rosella, așa cum decisesem să o numesc încă din tipul sarcinii, rostesc și zâmbesc în colțul gurii datorită numelui său predestinat, a venit pe lume cu o boală rară, chiar dacă medicul îmi spusese că sunt șanse minime ca vreunul dintre copii să se nască suferind de ceva, în pofida a ceea ce am pătimit în cele opt luni în care i-am purtat în pântece.
