FIVE

Capitolul 3

Lola

  Stăteam în bancă cu Nicole şi râdeam amândouă de cât de ameţit putea fi profesorul de biologie. Mai întâi a răsturnat toate testele încercând să aşeze o cutie mişcătoare pe catedră, apoi când a deschis cutia, clasa s-a umplut de broaşte.

- Ăăă, copii... staţi liniştiţi, am totul sub control! Însă nu era aşa, toate broaştele săreau prin clasă, iar noi am început să ţipăm şi să ieşim fugind din încăpere.

- O să se descurce singur cu toate broaştele alea? Am întrebat-o pe Nicole încă ţinându-mă de burtă de atâta râs.

- Nu cred, dar dacă rămâneam acolo, ne punea pe noi să le strângem. Hai la cantină, avem timp să mâncăm ceva ora asta, şi după îţi arăt şcoala.

- Ok! Am pornit spre cantină, iar Nicole îmi dădea detalii despre fiecare clasă pe lângă care treceam.

- Iar acesta, este locul unde se serveşte cea mai bună mâncare ce se poate servi la o cantină. Ta-da!

   Locul era pustiu, cu excepţia unei mese în fundul încăperii, iar la tejghea, caseriţa probabil se întreba ce facem acolo când ar trebui să fim la ore. Peretele din partea dreaptă, cum intri pe uşă, avea nişte geamuri uriaşe, făcând cantina să pară şi mai mare şi lasând soarele să pătrundă înăuntru. Am luat câte o tavă, ne-am luat ce vroiam să mâncăm apoi ne-am aşezat la o masă. Era foarte ciudat să fim doar noi şi celelalte două fete în toată cantina.

- O să îţi placă aici, avem numai profi ameţiţi, dar ai grijă cu profu’ de mate, mănâncă copii pe pâine. A început să râdă, sper că eşti bună la mate.

- De fapt... sunt un dezastru, niciodată nu am înţeles la ce e bună. Atâtea ecuaţii şi formule, mă fac să o iau razna.

- Te ajut eu dacă vrei, sunt destul de bună, de fapt, sunt singura care se mai pricepe cât de cât la mate dintre Carla, Anna şi Ruby. În weekend-urile dinaintea testelor sau examenelor ne strângem la mine acasă şi le dau meditaţii. E foarte distractiv cum inventăm câte o poantă sau ceva pentru fiecare formulă, iar la teste ne amintim de ele şi ne vin deodată şi rezolvările în minte. Oh! Şi tu ai vinerea mate odata cu noi şi cu Nathan. Şi el e foarte bun la mate şi ne mai ajută cum poate şi el. Odată, era să îi pună lui 4 că a strănutat răspusul lui Ruby când era ea la tablă, dar am reuşit să îl convingem pe profesor că aşa are el, strănutul mai ciudat.

- Serios? Am început să râd, mi-l şi imaginez pe Nathan strănutând în timp ce vă ajută la mate. Am început amândouă să râdem şi ne-a luat ceva timp până ne-am oprit. Anna, e mereu aşa?

- Aşa cum? Nervoasă? De fapt... e din cauza lui Morgan, dar e o prietenă foarte bună dacă ajungi să o cunoşti. Face numai nebunii şi uneori ajungem să fim şi noi pedepsite din cauza ei, dar ne distrăm şi niciodată nu facem ceva periculos, sau mai ştiu eu ce.

 - Dar tot reuşiţi să fiţi pedepsite.

- Mai rar. Are Anna un noroc, că nu o prinde aproape niciodată.

   Am mai stat de vorbă în timp ce mâncam, apoi Nicole mi-a arătat liceul. La început părea aşa mare, dar cu cât începeam să ştiu mai bine ce şi unde e, mi se părea tot mai mic. După ore m-a dus Nicole cu maşina ei acasă şi am aflat că stă aproape de mine, dintr-o dată prima zi nu mi se mai părea atât de rea şi chiar începea să-mi placă la acest liceu.

- Bună mama! Am ajuns! Am strigat în timp ce închideam uşa la intrare şi am aruncat geanta pe fotoliu. Mamă? Tată? M-am dus în bucătărie şi am găsit un bilet pe frigider.