FIVE

Capitolul 5

Lola

 În sfârşit am terminat temele! Matematica asta îmi omoară neuronii. M-am grăbit să-mi strâng cărţile şi caietele, le-am aruncat în dulap şi m-am întins în pat să mă odihnesc câteva minute. Însă acele minute s-au transformat în două ore, iar când m-am trezit era deja ora cinei. Cu ochii întredeschişi, m-am dus până la baie şi am dat cu puţină apă rece pe faţă. Obrazul drept era plin de urme roşii de la mâna mea care a stat sub el cât am dormit. Când am coborât în bucătărie mama aşeza masa. Mi-am tras un scaun şi m-am aşezat exact când mama mi-a pus farfuria în faţă şi m-a întrebat ce am păţit la faţă.

- Nimic, doar am dormit. Am căscat apoi am început să mă holbez la farfuria din faţa mea. Atât de albă, atât de goală, ca şi stomacul meu.

- Credeam că te-ai bătut cu cineva la şcoală.

   Am încetat să mai caut pete pe farfuria din faţa mea şi m-am uitat la mama care se agita că întârzie tata şi se va răci mâncarea. I-aş fi spus că ştie foarte bine că nu a crescut o fată bătăuşă şi toate alea, dar îmi era lene să deschid gura, ca să nu mai zic de articulatul unei propoziţii coerente. Am continuat să o urmăresc cum aşează mâncarea în farfurii, apoi cum pune şerveţele. Mă simţeam cam vinovată că nu o ajutam, dar mă gândeam doar la patul din camera mea şi că după ce mănând, dacă mă lasă lenea s-o fac, ma voi duce să mă culc la loc. Când am văzut-o pe mama închizând uşa de la cuptor, mi-a venit în minte o secvenţă din visul de mai devreme, însă nu m-a ajutat să mi-l amintesc pe tot. Am încercat să-mi amintesc măcar o părticică din el, dar tot ce aveam era senzaţia că a fost un vis plin de acţiune şi poate ceva legat de o pădure, sau un depozit. Eram atât de concentrată că nici nu am observat că a venit tata şi că mâncarea era în faţa mea. Am luat furculiţa în mână şi am început să mănânc, deşi încă încercam să-mi amintesc visul, eram mai atentă la ce se întâmplă în jurul meu.

- Lola eşti bine?

   Mă uitam la tata şi vedeam cu i se mişcă buzele, dar nu reuşeam să-mi dau seama ce spune. Tot ce auzeam erau nişte cuvinte fără sens aşa că mi-am umplut gura cu mâncare şi am dat din cap sperând că e un răspuns bun la ceea ce m-a întrebat.

- Eşti sigură?

- De ce?

   Se uita îngrijorat la mine, dar eu nu îmi dădeam seama ce m-a întrebat. Să fiu sigura? De ce să fiu sigură? Încetul cu încetul reveneam la realitate, iar cheful de a merge înapoi la somn a mai dispărut.

- Nu pari în apele tale şi vroiam să mă asigur că totul e bine.

   Tata a continuat să mănânce, iar eu am răsuflat uşurată că m-a întrebat dacă sunt bine şi nu altceva la care aş fi regretat că am dat din cap.

- Sunt puţin somnoroasă, de la prea multe teme cred. Matematica asta e un chin.

   Am continuat să vorbim despre cât de nefolositoare este matematica şi că ar trebui interzise atâtea formule la şcoală. Când am terminat de mâncat, mama a strâns farfuriile iar eu am rămas mirată că nu a vrut să o ajut deloc. Am căutat prin dulap ceva de ronţăit şi m-am dus în cameră să citesc noua carte care mi-am luat-o săptămâna trecută. Primele cinci pagini m-au plictisit atât de tare că m-a apucat iar somnul, dar după, a devenit mai interesantă şi nu am putut să o mai las din mână până pe la miezul nopţii când deja citisem jumătate din ea. Îmi tot spuneam că după ce termin capitolul curent închid cartea şi mă culc, dar mereu uitam de promisiune şi treceam la următorul. Îmi era atât de somn că mi se închideau ochii şi vedeam totul în ceaţă, dar spre mirarea mea înţelegeam ce scrie. Uneori trebuia să citesc o propoziţie de două ori ca să o înţeleg, creerul meu fiind pe jumătate adormit. Când în sfârşit am lăsat cartea pe noptieră, am stins veioza şi am încercat să adorm, dar am reuşit după mai bine de jumătate de oră deoarece îmi imaginam diferite continuări de unde am rămas.