FIVE

Capitolul 18

         Lola

- Poate îl putem repara, a venit ideea Annei.

- Din păcate nu mai poate fi reparat, i-a răspuns Nicole. E doar bun de arucat.

- Haideţi să aşezăm corturile aici şi să ne odihnim. Mâine vom avea timp să căutăm drumul bun, sau măcar să ne recuperăm puterile şi să ne întoarcem acasă, le-am spus în timp ce scoteam din ruxac cortul ce îl împărţeam cu Anna.

   Le-am şi am mâncat fiecare câte o conservă de peşte cu pâine, apoi ne-am pregătit să intrăm în corturi şi să încercăm să înfruntăm frigul nopţii ca să putem dormi.

- Nu intri? Am întrebat-o pe Anna care stătea pe jos, rezemată cu spatele de un copac, când mă pregăteam să intru în cort.

- Nu. Dormiţi voi, eu am să stau de pază în caz că mai vine vreun urs.

   Am închis la loc fermoarul şi m-am îndreptat către Anna, aşezându-mă în faţa ei, sprijinită de un alt copac, la un pas de ea. S-a lăsat linişte şi mai auzeam doar vântul ce mişca din când în când frunzele. Am stat aşa câteva minute, până eram sigură că fetele din cortul alăturat au adormit şi mi-am ridicat privirea către Anna care statea cu o carte în braţe, fiind foarte concentrată asupra ei.

- Se vede că nu fac parte din carte, mi-a spus ea cu privirea încă fixată asupra cărţii.

   M-am încruntat apoi m-am apropiat şi mai mult de ea ca să văd despre ce vorbeşte.

- Harta şi ghicitoarea. Tot ce am găsit care să ne ducă la ascunzătoarea medalionului. Şi-a ridicat privirea spre mine. Cineva le-a ascuns în cartea asta. Dacă Fergus a luat deja medalionu?

   Atunci mi-am dat seama că era cel mai posibil ca medalionul să fie la Fergus, dar...

- De ce nu l-a ajutat până acum pe Matt şi l-a lăsat să sufere? Am întrebat-o luându-i cartea din mână.

- Asta aş vrea să ştiu şi eu.

   Alte minute de linişte s-au aşternut între noi, auzindu-se doar zgomotul paginilor ce le răsfoiam eu şi harta ce o întorcea Anna de pe o parte pe alta.

- Uite! Mi-a arătat un colţ al hărţii ce se dezlipea. Mai e ceva aici.

   Şi-a dat mănuşile jos şi a prins cu unghiile cele două părţi ale foii care se dezlipea, apoi le-a desprins cu grijă, tot mai mult până am descoperit că pe acea parte a hărţii era un desen.

- Ăsta trebuie să fie medalionul care îl căutăm! A exclamat Anna.

   Eu am rămas cu gura căscată când am văzut acel desen, acel medalion.

- Ăsta e medalionul meu!

- Medalionul tău? S-a mirat Anna, făcând ochii mari.

- Da, al meu.

- Atunci îl ai.

- Da, îl am. Adică, nu îl am la mine, dar ştiu unde e.

   Anna s-a apropiat de mine prinzându-mă cu mâinile de umeri şi zgâlţâindu-mă a început să ţipe.

- Lola, trebuie să ne duci la el, acum! Unde e? Spune repede, unde!

- Anna, am prins-o de mâini şi le-am desprins pe ale ei de umerii ei. Calmează-te şi îţi explic totul.

   S-a aşezat la locul ei, foarte nerăbdătoare să afle unde e medalionul, dar făcând linişte şi lăsându-mă să-i spun ce am de spus.

- Îţi aduci aminte că abia m-am mutat luna trecută la liceul unde sunteţi şi voi. Anna a dat din cap, iar eu am continuat. Şi te-ai gândit vreodată de unde m-am mutat la liceul Rosemore?