FIVE

Capitolul 15

     Anna

- Bine, am ajuns, dar nu uitaţi că mai avem un drum lung şi trebuie să găsim lanţul. Pentru asta am venit, am încercat să par serioasă, dar ştiam că acela era un semn şi că vom reuşi să găsim lanţul şi vom ajunge cu bine înapoi acasă.

- Anna, ăsta e un motiv de fericire, pentru că eu nu credeam că vom ajunge aici, ci undeva printr-un deşert sau la Polul Nord. Mi-a explicat Ruby roşind.

- Dar am ajuns cu bine unde trebuie şi ar trebui să ne îmbrăcăm mai bine pentru că e mai frig decât credeam, încercă Lola să schimbe subiectul.

- Aşa multă încredere aveţi în mine? m-am prefăcut supărată.

- Avem încredere în tine, Anna, dar în alte împrejurări. Mi-a răspuns Carla zâmbind. Dar de acum avem încredere şi în talentele tale de gagică minune şi superputerile tale, mi-a făcut cu ochiul.

- Gagică minune, am pufnit eu ridicând braţele în aer. Sunt mult mai bună de atât şi puterile mele nici nu ar trebui să fie comparate cu nişte prostii de desene animate pentru că sunt mai bune de atât.

   Mi-am dat ruxacul jos de pe umăr şi am căutat fularul, căciula şi mănuşile. După ce m-am înfofolit şi îmi era în sfârşit mai cald, m-am uitat în jur, căutând drumul pe unde trebuia să mergem.

- Trebuie să fie în direcţia aceea, pentru că e mai jos decât castelul, le-am anunţat eu. Veniţi după mine!

- Stai să pornesc GPS-ul mai bine, mi-a spus Ruby, dar eu am luat-o înainte printre copaci.

- Cred că văd ceva, am continuat să merg cu grijă pe acel deal cam abrupt. Mă prindeam de copaci şi mă ţineam bine ca să nu alunec, astfel am coborât până am văzut un zid după care era drumul. Aici e!

   Am continuat să cobor cu grijă, urmată de restul fetelor. M-am oprit lipită de ultimul copac ce mai era până la acel zid, iar acel deal era prea abrupt.

- Ruby? Ce zici de nişte scări? Sau orice ne ajută să ajungem cu bine la zid, am propus eu.

- N-am scări rulante, a întins mâna, iar pământul a început să se modifice în faţa noastră, formând nişte trepte. Dar cred că sunt bune şi astea, ne-a zâmbit când şi-a lăsat mâna jos.

   I-am mulţumit lui Ruby, coborând acele scări, care au dispărut imediat când am ajuns toate lângă zid. Din păcate, zidul era mai înalt decât noi şi aş fi vrut să fi rămas la fel de mic cum arăta din depărtare, dar în următoarele secunde, pământul a început să se ridice sub picioaarele noastre, înălţându-ne exact cât să vedem după zid.

- Trebuie să ne asigurăm că nu ne vede nimeni, ne-a spus Ruby. Şi nu e nimeni, aşa că pregătiţi-vă să săriţi peste zid. A ridicat şi mai sus pământul de sub picioarele noastre, făcând să se ridice şi cel de dincolo de zid. Am sărit peste acesta, iar în câteva secunde eram jos, de cealaltă parte.

- Încep să-mi placă din ce în ce mai mult aceste puteri, a zâmbit Nicole.

- Ar trebui să pornim GPS-ul, pentru că nu mai ştiu în ce direcţie trebuie să o luăm.

   Eram lângă şoseaua pustie cu zidul şi castelul în spate şi un gard ce înconjura o căsuţă care era începutul drumului spre o pădure mare şi ruginie. De-a lungul străzii mai era câte o casă de-o parte şi de alta, dar rare şi împrăştiate, iar eu nu eram sigură dacă trebuie să o luăm la stânga, sau la dreapta.

- Nu ştiu cum merge chestia asta, s-a enervat Ruby în timp ce se chinuia să facă GPS-ul să meargă.

- Dă-mi-l mie, s-a oferit Nicole apoi a început să-l butoneze în timp ce noi ne plimbam pe acolo privind la pădurea din jurul nostru şi la castel.