FIVE

Capitolul 11

           Lola

   Am ajuns în camera mea, mai obosită ca niciodată. Mă durea capul de la atâta concentrare, dar măcar am reuşit să controlez câteva fulgere. Două de fapt...dar nu mă văd în stare să le mai controlez când sunt nervoasă. Măcar Aveline a fost foarte drăguţă cu noi şi a avut multă răbdare. Îmi explica ce să fac într-un mod atât de plăcut, nici mama nu cred că a avut atâta răbdare cu mine când mă învăţa să merg.

   Am intrat la duş unde era să adorm, apoi am ieşit puţin mai relaxată, dar mâinile încă mă dureau. N-am dat atât de mult din ele nici când jucam mima cu prietenii. Cum m-am pus în pat, am uitat de durere şi de tot, iar în câteva minute dormeam. Toată noaptea am visat vrăjitori şi vrăjitoare care aruncau cu foc, apă şi toate alea. Făceau furtuni, tornade, dar dimineaţă îmi aduceam foarte vag aminte de toate acele vise. Până la urmă, visele sunt nişte aiureli şi n-am de gând să mă stresez prea tare să mi le amintesc.

   Mi-a luat o oră să mă spăl şi să mă schimb din cauza febrei musculare care mă făcea să mă mişc cu viteza luminii stinse. Încă un antrenament ca ieri şi ajung la spital, înţepenită toată. Coboram cu grijă scările cu intenţia de a merge în bucătărie, dar m-am oprit pe canapeaua din sufragerie înfrântă de durere şi lene.

- Mama! Tata! Neaţa’! Am ţipat să se audă şi după uşa din spatele meu ce ducea spre bucătărie.

- Bună dimineaţa Lola!

   Am auzit în spatele meu o voce, ce nu semăna deloc cu cea a mamei şi în niciun caz cu a tatei, şi care m-a făcut să mă întorc imediat.

- Aveline! Ce faci aici? Şi unde sunt mama şi tata? Am început să o bombardez cu întrebări, în timp ce se apropia de canapea.

- La firmă, se ocupă de toate detaliile noului tip de cereale „Curcubeul dimineţii” şi la cât de greu decurge totul presupun că vor mai sta acolo câteva ore bune, povestea Aveline în timp ce dădea ocol canapelei aşezându-se lângă mine.

- Ăă? O priveam uimită şi cu gura deschisă din cauza răspunsului ei la întrebarea mea ce îmi părea sarcastică după ce am pus-o. De unde ştia ea că părinţii mei lucrează la o firmă care produce cereale şi să în acest moment sunt acolo lucrând la un nou tip de cereale de care nici măcar eu nu ştiam.

- Am spus că, părinţii tăi sunt...explica ea rar de parcă mă credea înceată la minte.

- ... nu! Am înţeles unde sunt. Nu înţeleg de unde ştii tu nişte lucruri care nu le-am spus nimănui de aici şi unele pe care nici măcar eu nu le ştiu!

- O, păi...ţi-au lăsat un bilet pe frigider în care te anunţă că au multă treabă cu cerealele acelea şi că nu a avut timp mama ta să facă mâncare şi îţi lasă bani să comanzi ceva, dar a uitat să lase banii...

   Am lăsat-o pe Aveline vorbind singură şi m-am repezit la frigider unde atârna mai mult o scrisoare decât un bileţel unde întraevăr scria exact ce mi-a spus Aveline.

- Mda...tipic lor să uite de bani. Am spus mai mult pentru mine când Aveline intra în bucătărie. M-am întors către ea şi am aruncat foaia pe masă. Scuze Aveline, am fost cam nepoliticoasă cu tine. Aşa sunt eu când mi-e foame. Mai bine văd ce e prin frigider şi îmi fac un senviş. M-am întors către frigider, dar Aveline m-a oprit.

- Nu mai e timp. O să mănânci ceva la castel pentru că deja ai întârziat la antrenament.

- Dar...

   Aveline m-a prins de mână şi în două secunde m-am trezit în biblioteca lui Fergus, unde Anna, Carla, Ruby şi Nicole stăteau la o masă mare şi răsfoiau nişte cărţi în timp ce Fergus se uita la cele de pe rafturi. Cum m-a văzut, Anna s-a ridicat de pe scaun şi a venit spre mine.