FIVE

Capitolul 6

  Anna

- Hapciu!

   Am deschis ochii şi am văzut-o pe Carla udă toată şi învelită într-un prosop pe sub sacul de dormit.

- Sănătate! I-am spus ridicându-mă puţin să văd mai bine în jurul meu. Au! Îmi explodează capul! Mi-am pus mâna la frunte şi am închis ochii pentru câteva secunde încercând să scap de durere, dar fără prea mult noroc. Cât e ceasul?

- Du ştiu. Mi-a răspuns o voce răguşită care era a lui Nicole. Ghemuită în sacul ei de dormit, cu un prosop în cap şi înconjurată de şerveţele mormăia ceva incoerent. Vreau acasă, să stau în pat şi să mă...Hapciu! să...

- Sănătate! I-am spus toate.

- ...să...mda, mersi...vreau la mami!

- Şi eu! Am auzit altă voce răguşită, care abia se auzea, din sacul de dormit din dreapta mea, dar nu îmi dădeam seama a cui este. Mă doare aşa tare capul că o să înnebunesc! Mai aud şi un ţiuit. Îm...erd...vo... . Era aşa răguşită, că unele sunete nici nu se auzeau.

- Ce? A întrebat Nicole.

   Şi-a scos capul de sub prosop şi am văzut că era Lola. Avea o claie de păr ciufulit în cap, nişte cearcăne imense şi o urmă roşie de la cum a dormit.

- A...us...că îmi pie...VOCEA!

   Eu, Nicole şi Carla ne uitam una la alta întrebându-ne ce vrea să spună Lola, până ce am auzot-o pe Ruby suflându-şi nasul în stânga mea.

- Bună dimineaţa Ruby! I-am spus cu un zâmbet prostesc care mi-a făcut capul să ţiue. Tu ce simptome de la dezmăţul de azinoapte ai?

- O fi bună pentru tine! Mă doare tot corpul şi îmi curge nasul încontinuu. A mai luat un şerveţel din şi a început să-şi sufle nasul, iar în acelaşi timp şi Carla şi l-a suflat pe al ei, Nicole a strănutat, iar Lola s-a ridicat puţin să o putem vedea cum dă din gură fără să scoată vreun sunet.

- Haideţi să strângem şi să plecăm acasă. Nu vreau germenii voştri!

- Strânge tu! I-a revenit vocea Lolei. Eu nu mă mişc de aici decât până la maşină şi apoi în casă.

- Nici eu! Au spus Ruby, Carla şi Nicole la unison.

- Mai devreme vroiaţi să plecaţi acasă.

- Încă vreau! Dar direct acasă. Să mă teleportez, dacă se poate, în patul meu cu o cană plină cu ceai fierbinte pe noptieră şi o pereche de ciorapi călduroşi în picioare. Ruby s-a afundat şi mai tare în sacul ei de dormit, aşezându-şi mai bine prosopul pe părul umed.

- Dar nu ai ciorapi în picioare? Mă uitam la ea ca la un copil cu o acadea în mână care plânge că vrea alta.

- Din câte îmi amintesc, da, dar simt că am ţurţuri în loc de picioare.

   A trecut o oră până am reuşit să le conving pe fete să plecăm şi altă oră până când am reuşit să strângem tot. Se mişcau mai încet ca bunica care are optzeci de ani şi reumatism. În drum spre casă nu am reuşit să aflu ce s-a mai întâmplat noaptea trecută. Nu au făcut altceva decât să se văicărească, să strănute şi să tuşească umplându-mi maşina de germeni. Toate aveam cearcăne la ochi şi părul ciufulit, dar ele mai aveau nasul roşu şi feţele albe ca de zombi. Tot ce îmi amintesc e că am mâncat, am cântat, am băut, am scos şi a treia sticlă de şampanie din maşină şi cam atât.

   După ce le-am lăsat la casele lor, am răsuflat uşurată şi m-am îndreptat spre a mea. Când am ajuns, m-a întâmpinat în pragul uşii cu glumele lui nesărate despre părul meu ciufulit chiar unchiul Tom. L-am îmbrăţişat apoi l-am  rugat să îmi ducă maşina la spălat, iar el a început să se plimbe în jurul ei şi să o analizeze.