FIVE

Capitolul 30

       Lola

 

   Stăteam în pragul uşii şi îi priveam pe cei doi, jumătate amuzată, jumătate revoltată că nu mi-a spus mie Fergus povestea aceea. Eu eram cea mai în măsură să o ştiu pentru că era vorba despre părinţii mei. Dar nu mai conta aşa mult pentru că oricum am aflat şi chiar mă bucuram. Îmi place de Fergus şi sunt sigură că va reuşi să o facă pe mama fericită.

- Da, Lola. De mult timp aş putea spune. Mi-a zâmbit şi mi-a făcut semn să mă aşez.

   M-au urmărit amândoi cu privirea când m-am apropiat de canapea şi m-am aşezat lângă Anna. Aceasta mi-a zâmbit făcându-mă şi pe mine să zâmbesc din toată inima.

- Îţi vine să crezi? Mi-a şoptit, abia oprindu-şi un chicot.

- Nu, i-am şoptit dând din cap şi încă zâmbind. Mi-am îndreptat privirea către Fergus care zâmbea şi el, făcându-mă să chicotesc.

   Astfel stăteam toţi trei pe canapea, privind unul la altul şi chicotind, simţindu-ne ca nişte copii ce tocmai au făcut o poznă şi plănuiesc cum să scape basma curată.

- De ce nu ne-ai spus mai devreme? Am ţipat la Fergus entuziasmată. Te-am fi putut ajuta. Deşi nu e încă târziu. Încă mai putem organiza ceva romantic...

- Uite de asta nu ţi-am spus. M-a întrerupt acesta râzând. Voiam să vă spun, dar mă aşteptam să reacţioaţi aşa. Mai puţin Anna, care...

   Dar s-a oprit când Anna i-a aruncat o privire curioasă.

- Care ce?

- Care n-are nicio treabă cu relaţiile serioase, am continuat eu, iar Fergus a zâmbit.

- Să nu exagerăm, totuşi. Eu am fost cu ideea ca tu şi Nathan să... mi-a aruncat o privire ce amintea toată acea joacă a lor doar ca Nathan să cadă peste mine. Sau eu peste el... cred că eram prea cu capul în nori ca să-mi dau seama.

- Da, după ce mai aveai puţin şi mă omorai doar ca să nu mă apropii de el.

- Ba nu.

- Ba da!

- Ba nu!

   Am continuat să ne contrazicem aşa până ce Fergus s-a plictisit şi a început să tuşească, apoi văzând că nu-l băgăm în seamă, a fluierat.

- Fergus! Am protestat eu şi Anna la auzul acelui sunet.

- Îmi cer scuze că întrerup o discuţie atât de... înflăcărată. S-a ridicat de pe canapea şi cu o plecăciune a continuat. Trebuie să plec pentru că am nişte treabă. Voiam doar să vă spun să nu cumva să vă băgaţi nasul în viaţa mea, mai ales în cea amoroasă. Îmi pot purta şi singur de grijă. La revedere, domnişoarelor! Apoi a ieşit din cameră lăsându-ne pe mine şi Anna cu gurile deschise, după care ne-a pufnit râsul pe amândouă.

- Clar trebuie să-l ajutăm! A sărit Anna în picioare şi a început să se plimbe prin cameră gândindu-se la un plan.

- Nu! Nu! Nu! Clar nu! M-am ridicat şi eu şi m-am dus spre ea.

- De ce nu?

- Pentru că aşa a spus el? Încercam să arăt ce era evident.

- Şi tu chiar ai de gând să-l asculţi pe Fergus? A început să râdă zeflemitoare.

- Nu. Doar că nu mă las în baza ta să faci ceva când deja ai stricat totul cu Matt. Acum tu nevoie de ajutor. Îi explicam cu arătătorul îndreptat spre ea şi punând accent pe ultimele cuvinte.