FIVE

Capitolul 29

  Anna

- Nu! Nu pot rămâne aici!

   Am început să ţip la Fergus care era foarte calm, enervându-mă şi mai tare. Începusem să mă simt urmărită şi eram sigură că mă voi simţi ca la şcoala militară dacă rămâneam acolo. De cineva care să mă controleze tot timpul, care să-mi spună ce să fac şi să mă ţină din strict am fugit toată viaţa mea şi nu voiam ca tocmai atunci să mi se întâmple aşa ceva.

- De ce nu? M-a întrebat calm, punându-mi mâna pe umărul stâng.

- Pentru că... ăă... mama a vorbit cu... mama Lolei! Am prins-o pe Lola de braţ şi am tras-o lângă mine, apoi am văzut-o pe Aveline că ne privea şi abia atunci mi-am dat seama că se afla în cameră cu noi. Cealaltă mamă! am continuat.

- Am vorbit cu ea şi a fost de acord să stai cu noi. M-a lăsat Fergus cu gura căscată, apoi a continuat zâmbind. Ba chiar crede că eşti mai în siguranţă aici.

- Minţi!

- De ce aş minţi? A început să chicotească, făcându-mă să mă întreb dacă întradevăr minţea sau chiar spunea adevărul.

- Ca să mă păcăleşti, logic! Reuşeam să-mi ascund temerile şi chiar să par calmă, dar numai eu ştiam de bucata de plumb din stomacul meu ce devenea tot mai grea.

- Dacă voiam să te păcălesc, găseam eu o glumă de care să râd cu poftă. Apoi a devenit deodată serios. Ai cinci minute să te duci acasă şi să-ţi aduci lucrurile. Ne vedem aici ca să-ţi arăt unde e camera ta. Pa!

   A ridicat mâna şi când am vrut să protestez, m-a cuprins un fior, apoi m-am trezit în camera mea, aproape certându-mă cu dulapul. Voiam să mă duc la Fergus şi să-i spun că nu aveam de gând să stau în castelul lui, dar bucata de plumb din stomac mă făcea să-mi pierd curajul. M-am apucat de izbit şi trântit în încercarea mea de a lua lucrurile de care aveam nevoie şi de a mă descărca.

   După o oră de devastat camera, am reuşit să strâng lucrurile necesare, dar ca să-l enervez pe Fergus şi mai mult, am mai tras de timp ducându-mă până în bucătărie şi mi-am făcut un ceai pe care l-am băut tolănită pe canapeaua moale din sufragerie. Mi-l imaginam pe Fergus plimbându-se prin cameră şi uitându-se din minut în minut la ceas şi întrebându-se când am de gând să mă întorc. Să mai aştepte o oră! Mi-am spus, dând pe gât ultima înghiţitură de ceai şi întinzându-mă să pun cana pe măsuţă când am auzit gălăgie venind din camera mea.

- Anna! Mă striga Fergus de sus, făcându-mă să cad de pe canapea.

- Ce?! am zbierat ridicându-mă în capul oaselor şi masându-mi piciorul.

- Am vorbit foarte serios când am spus cinci minute, i-am auzit vocea apropiindu-se de camera în care eram.

- Şi eu am vrut să-ţi spun să nu te deranjezi că-mi pot purta şi singură de grijă, dar nu mi-ai lăsat destul timp!

   Când a ajuns lângă canapea, eram încă trântită pe jos, masându-mi piciorul ceea ce l-a făcut să stea puţin pe gânduri înainte să mă întrebe ce am păţit.

- Îmi căutam libertatea!

- Aşa prost ai ascuns-o? Pe covor o poate găsi oricine... a oftat teatral făcându-mă să arunc cu perna după el, dar fără intenţia de a-l nimeri chiar în faţă, unde l-am şi lovit.

   Hopa! Am rămas cu gura căscată apoi am început să râd atât de tare că îmi auzeam ecoul prin casă, dar o pernă în cap m-a făcut să mă opresc şi să-mi aşez părul ciufulit.