FIVE

Capitolul 27

   Anna

   Coboram scările ce duceau către parcare, la câţiva metri în urma lui James. Când am ajuns la maşina mea, am mai rămas câteva secunde lângă ea, uitându-mă prin oglinda pudrierei după James, în timp ce-mi examinam machiajul. Acesta a urcat într-un Range Rover negru, bine lustruit, ceea ce-mi confirma că era un tip normal căruia îi plac maşinile, şi nu vreun extraterestru. Nu cred că extratereştrii sunt mai pasionaţi de maşini decât băieţii.

   Am deschis portiera maşinii şi am intrat, pornind motorul şi aşteptând să văd în oglindă maşina neagră, trecând prin spatele meu. Nu a durat mult i-am văzut reflexia maşinii negre, urmată de o alta albastră. Imediat după ieşit şi eu cu maşina din parcare. Mă simţeam ca în filme, când personajul bun, îl urmăreşte pe cel rău. Sau invers! Un zâmbet mi-a apărut pe chip, apoi l-am văzut pe James luând-o la dreapta, pe o străduţă aşa că m-am dus după el.

   După câteva minute bune de mers cu maşina, începeam să cred că şi-a dat seama că-l urmăream, sau că nu se duce acasă, sau chiar că are casa prin pădurea ce înconjura oraşul. Dacă şi-a dat seama că-l urmăresc şi a început să se plimbe aiurea cu maşina? Dar îndoielile mi-au dispărut când l-am văzut cotind la stânga şi parcând maşina în faţa primei case de pe partea dreaptă a străzii. Am oprit maşina la intersecţia dintre cele două străzi, rămânând ascunsă după copacii mari ai unei case, rugându-mă să nu vină nicio maşină.

   L-am văzut pe James ieşind din maşină, apoi uşa casei s-a deschis. Un bărbat, pe care nu reuşeam să-l văd prea bine, a ieşit, iar James l-a salutat, strângându-i mâna şi bătându-l pe spate. Bărbatul l-a urmat apoi pe James lângă maşină. Deşi îl vedeam mult mai bine, era cu spatele la mine şi în acel moment chiar îmi doream să fi avut nişte jucării performante de spion. Dar trebuia să mă descurc cu ce aveam, şi anume cu ochii şi urechile. Am deschis puţin geamul maşinii ca să ascult ce vorbeau cei doi, dar nu înţelegeam nimic deoarece bătea vântul prea tare şi un câine a început să latre tocmai atunci. Am închis geamul, zgribulită din cauza frigului de afară, dar nu mi-am luat nicio secundă ochii de pe cei doi.

   În următoarea secundă, bărbatul de lângă Nathan s-a întors cu faţa spre mine şi realitatea, adevărul şi uimirea m-au izbit în forţă. Tocmai atunci mi-am dat seama cât de oarbă fusesem. Parcă abia atunci mi s-a luat un văl de pe ochi ca să-mi dau seama ceea ce era evident şi în acelaşi timp, greu de observat.

- Devonian e tatăl lui James! Am şoptit parcă numai să mă conving de ceea ce vedeam.

   Am mai stat un minut să mă mai uit la cei doi, apoi fiind sigură de asemănarea dintre ei, am întors maşina şi am plecat în viteză spre casă. Cum am intrat în casă, m-a întâmpinat mama gata de plecare.

- Bună draga mea! Cum a fost azi la şcoală? A venit şi m-a sărutat pe frunte.

- Bine. Unde pleci?

- Întâlnire de afaceri. Şefului meu i-a plăcut proiectul meu şi s-ar putea să-mi mărească salarul, mi-a răspuns ea zâmbind şi făcându-mă să uit pentru câteva secunde de toate grijile şi să mă bucur pentru ea.

- E minunat mamă! Baftă! Am strâns-o în braţe, iar ea îmi mângâia părul.

- Ţi-am lăsat mâncare în cuptor. Nu ştiu cât durează aşa că ţi-am lăsat şi cina.

   I-am mai urat încă o dată baftă şi i-am spus că îi ţin pumnii, iar ea a plecat, lăsându-mă apoi să-mi amintesc ce văzusem mai devreme. Mi-am luat telefonul din geantă, pe care am trântit-o mai apoi pe fotoliu, iar eu m-am întins pe canapea întrebându-mă dacă să le anunţ pe restul fetelor sau nu. Când am deblocat telefonul, mi-am dat seama că l-am avut tot timpul pe silenţios şi aveam vreo zece apeluri pierdute şi trei mesaje de la ele, întrebându-mă unde sunt şi dacă am uitat de antrenament.