FIVE

Capitolul 8

Anna

- Lola! Am ţipat ca din instinct la ea, dar aceasta nu mai era. A intrat cu totul în canal. M-am aproapiat uşor de el, de parcă ar fi fost o bestie ce doarmea şi m-ar fi putut mânca dacă o trezeam. Idiotule! Ce i-ai făcut? M-am răstit la Nathan.

- Nu i-am făcut nimic, doar vă ajut să vi se răspundă la întrebări, a venit spre mine şi a încercat să mă prindă de mână, dar m-am depărtat de lângă el.

- Mă crezi nebună? Sau dementă să mă arunc într-un canal mizerabil în miez de noapte, pe frigul ăsta şi cu o ploaie ce ameninţă să înceapă în orice clipă?

   Dar Nathan nu a mai fost atent la mine şi s-a dus spre Ruby, Carla şi Nicole care stăteau lângă gaura acelui canal ce-mi dădea fiori, holbându-se când la ea când la Nathan.

- Vreţi să o găsiţi pe Lola?

   Ele au dat din cap, iar Nathan le-a întins mâna. După o clipă de ezitare, Nicole a fost prima care l-a prins de mână, iar Ruby i-a urmat exemplul şi l-a prins de cealaltă mână. Deodată Nicole a făcut un pas spre gura canalului desprinzându-şi mâna de a lui Nathan, iar eu ştiam ce urma, am vrut să ţip să se oprească, dar nu am reuşi să scot niciun sunet, iar Nicole a fost înghiţită de canal. Nathan a întins mâna liberă spre Carla care i-a luat-o imediat în timp ce Ruby se desprindea de mâna cealaltă fiind şi ea înghiţită de întunericul acelei găuri. Din cer au început să cadă picături de ploaie din ce în ce mai dese, iar eu simţeam o durere imensă în piept. Îmi era teamă că nu o să le mai văd niciodată, iar când a sărit şi Carla, am alergat către ea, dar a fost prea târziu.

- Idiotule! Am început să ţip la Nathan dând cu pumnii în el. Cretin neghiob ce eşti! Ce le-ai făcut?

   Contunuam să-l lovesc cu pumnii, dar nu părea să simtă. Ţipam la el făcându-l în toate felurile, iar el stătea locului cu un zâmbet stupid pe faţă. A încercat să mă prindă de mâini, dar mi le-am tras imediat şi am făcut câţiva paşi înapoi. Plângeam de teamă că le-am pierdut pe prietenele mele, chiar şi pe Lola care mă enerva uneori, dar avea ceva special. Îmi era teamă să nu păţesc şi eu ce-au păţit ele. Nu vroiam ca viaţa mea să se termine aşa, repede şi într-un canal mizerabil. Nathan venea spre mine, cu paşi lenţi.

- Stai acolo sau...îţi ard părul! Nu ştiam cum să-l fac să mă lase în pace, pentru că părea să nu-l sperie nimic. Ţi-am spus să stai sau...

- Ia să te văd. Dă-mi foc. Hai să te văd ce poţi!

   Am întins palmele în direcţia lui şi mă concentram să scoată foc. Să iasă foc cumva, prin palpe, prin unghii, chiar şi pe gură, dar nimic. Nathan era la doi paşi de mine şi m–a prins de mâini trăgându-mă spre el. Simţeam panica cum mă cuprinde şi deodată palmele mele au devenit fierbinţi, când m-am uitat mai bine, chiar era foc. O flacără ce creştea încetul cu încetul, iar eu mă concentram să o îndrept spre Nathan.

- Doar atâta poţi?

   A început el să râdă, iar în acel moment mi-am dat seama că sunt una cu flacăra  şi am făcut-o tot mai mare până a izbucnit un foc întreg în faţa lui Nathan care mi-a dat imediat drumul şi s-a dat câţiva paşi înapoi.

- Mai vrei? Să ştii că mai am, destul foc dacă vrei. Ia zi, cum vrei să fie noua tunsoare? Bec sau, hmm...lampă?

   Cu mâinile îndreptate spre el, reuşeam să păstrez o distanţă între noi cu ajutorul focului. Nu vroiam să îl ard, chiar deloc, dar nu ştiu cum focul mi-a scăpat de sub control şi am aruncat cu o flacără destul de mare, către el. Aceasta i-a pârlit puţin părul în timp ce el s-a adăpostit la pământ, apoi s-a stins tot focul. S-a ridicat în picioare şi venea spre mine rânjind.