FIVE

Capitolul 31

     Anna

 

   Razele soarelui şi ciripitul păsărelelor îmi tulburau visul deoarece uitasem să închid fereastra, ca deobicei, înainte de culcare. Dar mă trezeam mult mai fericită astfel, decât cu o alarmă zgomotoasă ce mai mult mă sperie.

   Nesfârşitele zile de vară şi dimineţile în care mă trezesc cu zâmbetul pe buze sunt singurele lucruri ce-mi plac la acest castel. Şi mâncarea gratis care este mult mai gustoasă decât cea comandată de la diferite restaurante. Acestea sunt lucrurile pentru care încă stau aici.

   Obişnuită să dorm singură, am început să mă întind şi să casc. Dar amintindu-mi de Lola, am deschis imediat ochii şi m-am uitat în dreapta mea, însă locul ei era gol. M-am mai întins încă o dată, apoi trântindu-mă cu capul pe perna moale nu doream decât să profit de vacanţă şi să mai lenevesc în pat. Un sunet, însă, mi-a atras atenţia. Era soneria telefonului ce mă anunţa că am primut un mesaj.

   Lăsând un alt căscat să-mi scape din gură, m-am întins către noptieră şi mi-am luat telefonul.

   „Bună dimineaţa, frumoasa mea. Mi-e dor de tine... nu vrei să ne vedem azi?”

   Un zâmbet imens mi-a apărut imediat pe buze, iar inima a început să-mi bată şi mai tare de la acele simple cuvinte, ceea ce nu credeam că se va întâmpla vreodată. Imediat m-am apucat să-i scriu un răspuns.

   „Şi mie mi-e dor de tine! Azi la 17:30, lângă lac?”

   Am apăsat pe Trimite şi în câteva secunde am şi primit răspunsul.

   „S-a făcut. Te iubesc!”

   Simţeam că-mi ajung colţurile gurii până la urechi şi nu mi-am putut opri un chicotit în timp ce-i scriam alt mesaj.

   „Şi eu te iubesc!”

   Am mai stat după aceea câteva minute holbându-mă la ecranul telefonului pe care apăreau mesajele, cu acelaşi zâmbet larg pe faţă. Apoi mi-am mutat privirea de la mesaje la ceas şi mi-am dat seama că era trecut de prânz. Dar nu prea îmi era foame şi aveam chef să mai lenevesc puţin, aşa că mi-am mutat privirea înapoi la mesaje, rămânând cu zâmbetul pe buze până am adormit iar.

   Când m-am trezit eram buimacă de somn, capul mi-l simţeam greu ca un bolovan, iar ochii parcă erau lipiţi, atât de greu îmi era să-i deschid. Dar când am auzit uşa închizându-se, m-am ridicat imediat în capul oaselor şi ameţeala m-a cuprins imediat, înceţoşându-mi privirea. În câteva secunde mi-a trecut şi vedeam totul mai clar şi mi-am dat seama că nu intrase nimeni în cameră, ci ieşise. Oare cine era şi cât o fi stat să mă privească de m-am trezit?

   Mi-am pus capul înapoi pe pernă şi am început să bâjbâi după telefon pe care l-am găsit sub perna pe care a dormit Lola. Aprinzându-i ecranul, m-am uitat la ceas: 15:15. Nu-mi venea să cred că dormisem aşa mult, dar mă bucuram totuşi că nu a venit nimeni să tragă de mine că dorm prea mult.

   Îmi venea să stau toată ziua în pat, să dorm, dar aveam o întâlnire pe care nu voiam s-o ratez. Aşa că mi-am făcut curaj şi m-am ridicat din pat, mergând ameţită către baie. Acolo am dat peste o pereche de pijamale, cosmeticele şi parfumurile mele împrăştiate. Lola... oftând, le-am lăsat aşa ca să-i dau de muncă în caz că se plictiseşte.