FIVE

Capitolul 23

Anna

   Am deschis uşa şi am intrat în cameră, rămânând blocată câteva secunde când l-am văzut pe Matt stând în capul oaselor cu o flacără în mână şi privind tâmp uşa, apoi râzând, m-am apropiat de el.

- Săraca fată, acum înţeleg de ce era aşa speriată.

- M-a speriat!

- Dacă eram eu şi îmi făceai aşa îţi pârleam capul!

   M-am aşezat pe marginea patului, iar el mi-a făcut loc să mă întind lângă el.

- Asta e noua ta cameră, drept cadou că ai înviat din morţi? Priveam în jur camera de trei ori mai mare ca cealaltă, în timp ce-i plimbam flacăra prin ea.

- Asta este camera mea de la început. Aia era infirmeria.

- Infirmeria. Dar ştiu că nu vă prea îmbolnăviţi pe aici.

- Nu prea.

   Am mai plimbat flacăra prin cameră, uitându-mă cu atenţie la tablourile de pe pereţi şi la bibelourile de pe raft.

- Drăguţ, a fost tot ce mi-a venit să spun.

   Matt a dat din cap. M-am mai uitat puţin prin jur, apoi am adus flacăra mai aproape de noi.

- Şi totuşi, nu pot să cred că ai adormit.

- Dacă nu mai veneai. Am vrut să vin eu la tine, dar m-am răzgândit apoi.

- Şi ce primire i-ai făcut!

- Trebuia să fii tu. Ţi-am spus camera din dreapta.

- Dreapta cum intri sau cum ieşi? Am ridicat o sprânceană şi mi-am aţintit privirea asupra lui.

- Ăăă... s-a scărpinat la ceafă, apoi zâmbindu-mi a încercat să schimbe subiectul. E destul de mare castelul pentru atât de puţine persoane, nu?

- Da şi nu schimba subiectul!

- Am uitat să menţionez...

- Şi chiar aveai de gând să-mi dai foc?

- Nu! Ce-ţi veni?

- Ai spus că trebuia să fiu eu.

- Da, cea care intră, nu Lola.

- Şi aproape i-ai dat foc.

- Ştt! O să-i trezeşti pe ceilalţi.

- Nu-mi pasă! Am ţipat, iar el mi-a pus imediat mâna la gură.

   Încercam să-i iau mâna de la gura mea mârâind şi bombănind, dar el m-a prins cu cealaltă mână de umeri. Am scuipat apoi o flacără micuţă, dar care l-a făcut să-şi retragă imediat mâna friptă.

- Te pui cu focul? I-am şoptit la urece, zâmbind triumfătoare.

- Ţi-aş pune aceeaşi întrebare, mi-a răspuns el fixându-mă cu privirea.

   Acea privire mi-a făcut inima să galopeze, şi nu îmi mai puteam desprinde ochii de ai lui. Faţa lui se apropia uşor de a mea, iar buzele lui erau la câţiva centimetri distanţă, ajungând apoi la câţiva milimetri. Flacăra s-a stins lăsându-ne în întuneric, dar chiar şi cu toate luminile aprinse eu nu mai vedeam nimic în jurul meu. Buzele lui Matt urmau să le atingă pe ale mele şi asta era tot ce conta. Până un ciocănit în uşă le-a făcut să se oprească pe drum. Ne-am depărtat şi ne-am privit în ochi câteva secunde. Mi-a făcut semn să tac, apoi a strigat către uşă.

- Cine e?

   Eu am vrut să spun că poate fi Lola şi mă aşteptam să-i aud vocea de după uşă. în schimb, o altă voce s-a auzit..