Despre tine

Capitolul 8

    Mă simțeam singură fără tine, Aiden. Atât de singură... Unde erai? Erai bine? Îmi făceam atâtea griji. Nu apărusei la curs, ceea ce m-a făcut să îmi pun o mie de întrebări, gânduri necurate trecându-mi prin cap.

    Era miercuri. Aveam istorie. Iar tu nu erai prezent. Profesorul intrase de câteva minute și tu nu mai apăreai. Dar, la un moment dat, în ușă s-au auzit câteva ciocănituri, apoi ți-ai făcut simțită prezența după ce domnul McKenzie ți-a dat acordul, iar inima mea a sărit peste o bătaie.

    — Mă scuzați pentru întârziere, ai spus.

    Când ți-am auzit vocea frumoasă, în stomacul meu se dădea Al Treilea Război Mondial. Inima mi se reparase, iar sufletul îmi dansa de bucurie, ceea ce se întâmpla foarte rar de când te-am întâlnit.

    Ai făcut pași mici, până la banca ta, aruncându-mi o privire fugitivă. Însă eu mă mulțumeam și cu atât. Era mai bine decât nimic. În acea zi purtai blugi negri și o bluză gri subțire ce îți era ușor largă.

    Am oftat. Îmi era dor de privirea ta pătrunzătoare. La petrecere, nu mă scăpasei din ochi o secundă, iar în acel moment nici două secunde nu mă privisei. Și era dureros. Al naibii de dureros. Nu doream asta nimănui și nu credeam că există ceva mai neplăcut decât ca persoana pe care o placi la nebunie să nu te observe, să nu îți vorbească.

    Sincer, nu te mai înțelegeam. Însă voiam să dacă mă plăceai sau nu mă plăceai. Dacă îți eram indiferentă sau nu îți eram. Şi voiam un răspuns clar, însă nu aveam să îl primesc prea curând.

    Telefonul mi-a vibrat pe bancă, și l-am luat fără a mă observa domnul profesor. Era un mesaj de la Mia care mi-a rupt sufletul.

Mia:  Cred că Aiden mă place. Mi-a făcut ochi dulci toată pauza! Îți vine să crezi?!

    Am trântit telefonul zgomotos pe bancă, fapt ce a atras atenția tuturor, chiar și a ta, însă nu băgam de seamă.

    Nici nu te-am privit atunci.

    Îmi doream să dispar.

    Îmi doream să nu mai simt nimic pentru tine.

    Îmi doream să îmi treacă.

    Dar nu! Eu eram în continuare îndrăgostită până peste cap de tine. De băiatul care îi făcea ochi dulci prietenei mele cea mai bună.

    Și totuși, mă gândeam: întârziasei la oră din cauza Miei?

    Speram să nu.

    Nu-ți doream răul, însă speram și îmi plăcea să cred că avusesei o problemă și de aceea ai întârziat. Orice, dar să nu fi fost reținut cu vreo fată, în special nu cu Mia.

    Ora trecuse chinuitor de greu. Tot ce voiam era să ies afară pentru a lua o gură de aer proaspăt și de a mă spăla pe față cu apă rece. Când clopoțelul a sunat, am țâșnit în sus, mi-am strâns lucrurile și am plecat cu viteza luminii din clasă. Simțeam că mă sufoc. Că locul meu nu mai era in acea clădire. Am ieșit afară, în aerul rece, și m-am așezat pe o bancă. Încercam să îmi potolesc respirația și bătăile inimii, însă nu îmi reușea. Iar faptul că atunci ți-ai făcut apariția cu Mia, a amplificat totul. Inima a început a-mi sângera din nou, de această dată mai tare și mai dureros, iar pe suflet mi s-a apăsat o greutate enormă.

    Erați lângă un copac. Zâmbeați. Râdeați. Vă simțeați bine. Și faptul că te vedeam râzând mă făcea să mă simt puțin mai bine.

    Până când Mia te-a sărutat.