Despre tine

Capitolul 26

    S-a sunat de intrare, iar inima a început să îmi bubuie în piept, parcă vrând să îmi spargă cutia toracică. Am pășit încet spre clasa unde făceam geografie, gândindu-mă dacă tu vei fi prezent sau nu.

    Am apăsat clanța metalică și am deschis încet ușa, fiindu-mi frică de ce se află după ea. Am inspirat adânc și am pășit în clasă, cu manualele la piept, ținute de mâna stângă. Genunchii mi s-au înmuiat și credeam că o să mă lase în scurt timp atunci când te-am văzut în banca ta. Am închis ușa după mine și am pășit spre banca mea, analizându-te. Purtai o pereche de blugi negri și un tricou alb, simplu.

    Cred că mi-ai simțit prezența, căci te-ai încordat vizibil, însă nu ți-ai ridicat ochii din caiet. Am trecut pe lângă tine încercând să nu izbucnesc în lacrimi și să par indiferentă, chiar dacă inima îmi era călcată în picioare pentru a nu știu câta oară.

    Sincer, nu știam cât mai puteam rezista. Ignoranța ta durea prea tare, îmi sfâșia inima prea tare, prea adânc.  Doar tu mă puteai vindeca, cu dragostea ta.

    Mi-am lăsat cărțile pe bancă și m-am așezat, însă parcă stăteam pe ghimpi. Tot corpul mă durea și eram slăbită, din cauza lipsei hranei. Nu mai aveam poftă de mâncare, nu mai aveam poftă de viață, nu mai aveam poftă de nimic. De abia înghițeam puțină apă și, din când în când, la insistențele mamei, puțină mâncare. Era îngrijorată pentru mine și mă întreba mereu ce e cu mine, însă ce puteam să îi zic? Că eram îndrăgostită până peste cap, iar băiatul pe care îl iubeam mă ignora și mă trata de parcă nici n-aș exista? Că îmi rupea în fiecare zi inima și mă făcea să plâng și să îmi doresc să mor?

    Am oftat și mi-am lăsat privirea în caiet. Nu voiam să te privesc. Nu voiam să mai am de-a face cu tine, chiar dacă inima mea zicea altceva. Pur și simplu voiam să dispar de pe fața pământului, chiar dacă asta însemna să îi provoc durere mamei.

    Doamna Johnson și-a făcut apariția în scurt timp, începând să predea. Mi-am notat lecția, încercând să nu mă mai gândesc la tine. Însă, îmi era imposibil, căci erai la trei metri de mine.

    Când clopoțelul a sunat, mi-am strâns cărțile și am pornit spre ușă înaintea ta. Nu voiam să te mai privesc nici măcar o secundă.

    Când am ajuns în apropierea ușii, o durere cruntă mi-a străbătut capul, iar o stare de amețeală m-a cuprins. Am înaintat cu pași mici până pe hol, și m-am sprijinit de unul dintre dulapuri. Privirea mi se întuneca tot mai mult, urechile îmi țiuiau, iar manualele mi-au alunecat din mâna, căzând pe podea. Respiram precipitat, simțind că mă prăbușesc, însă, înainte să îmi pierd cunoștința, am simțit cum două brațe puternice mă prind și un parfum familiar mi-a invadat nările.