Despre tine

Capitolul 45

    Durerea din piept crește mai mult pe minut ce trece. Inima parcă vrea să iasă din piept, iar mâinile îmi transpiră, chiar dacă afară nu sunt mai mult de zece grade. Stau ghemuită pe pământul rece și îmi plâng de milă, căci nimeni nu e aici să mă ajute. Tu nu ești aici... El nu e aici... Nimeni...

    Mă simt singură și inutilă. Nu sunt bună de nimic. Nu sunt bună pentru tine. Nu sunt îndeajuns de frumoasă pentru tine, căci de asta mă ignori, nu? Nu sunt la fel ca celelalte fete, nu sunt ca Mia...

    Îmi trag nasul și îmi culc trupul pe pământul ușor umed. Îmi pun mâinile sub cap și închid ochii, amintirea ta făcându-și simțită prezența.

*

    — Eva! îi aud strigătul mamei de îndată ce intru pe ușă. Vine fuga spre mine și mă cuprinde în brațele sale calde. Unde ai fost? Știi câte griji mi-am făcut?

    Of! De-ai ști tu unde mi-a fost gândul!

    — M-ai speriat îngrozitor! o aud trăgându-și nasul.

    O strâng mai tare în brațe în timp ce în ochi mi se formează lacrimi. Nu vreau să o supăr mai tare cu problemele mele pentru că știu că atunci când copilul suferă și mama o face. Însă, nu mă pot abține. Lacrimile îmi țâșnesc din ochi pe obrajii palizi, iar mâinile mele îi strâng și mai tare trupul firav al mamei.

    — Îmi poți spune orice, copilul meu!

    Aprob printr-o mișcare a capului, apoi mama se desparte ușor de mine și îmi șterge lacrimile sărate. Îmi trag ușor nasul, iar ea îmi sărută părintește fruntea. Îmi cuprinde mâna într-a ei și mă conduce spre canapeaua din sufragerie, acolo unde ne așezăm, iar eu mă destăinui ei. Îi povestesc totul, începând cu clasa a noua, atunci când te-am văzut prima dată. Cum mi-ai intrat în inimă, cum m-ai făcut nebună după tine, cum m-ai rănit și m-ai făcut fericită. Cum clasa a zecea a adus cu ea zâmbetele tale, dar și respingerea ta. Cum în ultima săptămână te-ai comportat de parcă nici n-aș exista. Îi spun și că am vorbit și am dansat cu un băiat necunoscut, iar tu l-ai bătut. Îi spun unde mi-am petrecut noaptea și faptul că am avut nevoie de timp pentru a-mi pune în ordine gândurile.

    — Of, scumpa mea! De ce nu mi-ai spus până acum?

    Ridic din umeri și îmi șterg obrajii cu un șervețel.

    — Nu am vrut să mă mai ai și pe mine pe cap...

    — Eva! mă mustrează. Cum poți să spui asta?! Ești cea mai importantă pentru mine!

    Oftez, iar ea mă trage la pieptul ei.

    — Te iubesc! mărturisește.

    — Și eu te iubesc!