Despre tine

Capitolul 98

     — Mi-a fost dor de tine!

    Hades îmi zâmbește, lăsând la vedere gropițele sale drăgălașe din obraji. Inima îmi zburdă de bucurie văzându-l atât de fericit și împlinit, căci cu siguranță relația cu Rosalía l-a schimbat ușor. Acum nu mai este trist,  așa cum era atunci când era îndrăgostit de mine, iar ochii săi albaștri ca apa mării sclipesc fără încetare.

    Suntem pe canapeaua din sufrageria mea de câteva ore deja, însă nu mă satur de stat cu el la povești și de a-i da câteva detalii legate de relația noastră de doar două săptămâni și câteva zile. I-am povestit cât de fericită mă faci și cât de iubită mă simt atunci când brațele tale călduroase mă strâng la pieptul tău și îți ascult bătăile inimii. Cum, uneori, adorm cu capul pe toracele tău, ascultând melodia atât de lină a inimii tale.

   — Și mie mi-a fost dor de tine! îi răspund. Mă bucur așa mult că ai putut veni.

    Fac spațiul dintre noi să dispară și îi cuprind trupul într-o îmbrățișare  strânsă. Mereu brațele sale au avut un efect calmant asupra mea și m-au liniștit de fiecare dată când suspinam, sau îmi aduceau un zâmbet mic pe buze atunci când eram tristă. Și îi sunt recunoscătoare pentru asta. Pentru că nu m-a părăsit atunci când am dat de greu și a fost alături de mine mereu. A rămas lângă mine chiar și atunci când inima i-a fost frântă în milioane de bucățele din cauza mea, căci nu îi împărtășeam dragostea în ce mod voia el.

    — Îți mulțumesc pentru tot! îi șoptesc în ureche.

    Mă desprind din îmbrățișare și îi sărut apăsat obrazul fin, acolo unde gropița sa își face apariția atunci când zâmbește.

    — Nu ai pentru ce să îmi mulțumești. Sunt aici pentru tine!

    Îmi sărută fruntea, iar eu zâmbesc fericită.
  
    — Te iubesc, Eva!

    — Și eu te iubesc! îi mărturisesc.

    — Cred că ar trebui să plec.

    Acesta se ridică în picioare, iar eu îi urmez exemplul și pornim spre ușa de la intrare. Doar că, după zid, stând cu o privire rece și înmărmurit, ținând un buchet de flori în mâna dreaptă, tu nu schițezi nimic. Doar ne privești, ochii tăi întunecându-se, verdele din ochii tăi puri fiind acum crud.

    Îți muți privirea spre mine, iar ce regăsesc în irișii tăi mă îngheață pe loc. Tristețe, dezamăgire, furie, ură, fără vreun strop de iubire. Inima mă înțeapă, însă fac un pas spre tine, vrând să aflu de unde provine această reacție a ta.

    Doar că tu întinzi mâna și îmi oprești orice miscare, făcându-mă să mă încrunt.
 
    — Stai pe loc!

    Glasul tău e dur. Rece. Distant. Și nici privirea ta nu este prea prietenoasă.

    Arunci florile undeva lângă scări și îți muți privirea spre Hades atunci când acesta vorbește.

    — Ce dracu', Aiden?!

    — Aș putea întreba același lucru, prietene! Ce dracu' faci în casa iubitei mele?

    Îți stângi pumnii pe lângă corp, privindu-ne aproape cu dispreț.

    — De cât timp? întrebi înainte ca Hades să poată raspunde.

    — Poftim? întreb buimăcită, neștiind la ce te referi.

    — De cât timp aveți această idilă pe la spatele meu?

    Îți încleştezi maxilarul atunci când rostești dur aceste cuvinte, privindu-ne cu răceală. Unde a dispărut toată căldura din ochii tăi?