Despre tine

Capitolul 41

    Luni și marți m-ai ignorat cu desăvârșire. Nu știam ce se întâmplă cu tine, căci te vedeam trist și abătut. Erai mereu pierdut în gândurile tale și nu erai atent la ore, iar mie nu mi-ai adresat niciun cuvânt și nu mi-ai aruncat nicio privire. De parcă nici nu existam.

    Însă, astăzi, am decis să mă bag eu în seamă cu tine atunci când te voi vedea pe hol sau la cantină, căci nu avem niciun curs împreună. E miercuri și trebuie să lucrăm la proiect, însă tu nu m-ai întrebat nimic, dar mai aștept. Mereu ne întrebăm unul pe celălalt dacă în ziua respectivă ne întâlnim pentru proiect, dar nu și azi. Nu încă.

    Când clopoțelul sună, ies din clasa unde s-a ținut cursul de psihologie, și mă îndrept spre dulapul meu pentru a-mi lua cele necesare pentru ora de spaniolă.

    — Bună, Eva! aud o voce cunoscută, însă, nu o pot asimila cu posesorul ei.

    Închid dulapul și mă întorc, văzându-l pe Sin lângă dulapul meu.

    — Bună!

    Fața sa e puțin îngrijorată.

    — S-a întâmplat ceva? îl întreb.

    — Ai văzut-o cumva pe Charlotte? Sau ai vorbit cu ea? Neg din cap, iar el continuă: Nu am văzut-o la școală, iar la telefon nu îmi răspunde.

    — Nu am vorbit cu ea, însă, dacă dau de ea, te anunț, bine?

    Aprobă din cap, apoi mă salută și pleacă. Încerc să o sun pe Charlotte, însă, rezultatul este același ca al lui. Sincer, m-a îngrijorat puțin dispariția ei, dar îmi iau repede gândul de la ea atunci când te văd lângă dulapul tău. Porți obișnuitele tale haine negre, iar părul îți e răvășit.

    Mă îndrept spre locul unde te afli cu rapiditate, sperând să obțin câteva răspunsuri de la tine. Încetinesc când sunt la câțiva pași de tine, și îi parcurg încet. Mirosul tău specific îmi invadează nările și îmi face inima să tresalte. Îți ating ușor umărul cu palma, iar tu te încordezi, dar nu te întorci.

    — Aiden...

    Mă așez în fața ta, iar ochii tăi verzi, ce odată erau plini de bucurie și sclipeau, acum sunt triști și fără viață. Pielea ta este palidă, iar câteva cearcăne micuțe și-au făcut apariția sub ochii tăi. Mă privești tăcut, nefăcând nimic. Nu mă analizezi, nu îmi zâmbești, nu îmi vorbești...

    — Te simți bine? te întreb.

    Aștept răbdătoare un răspuns. Aștept răbdătoare să îți aud vocea cristalină și ușor răgușită.

    — Da, nu-ți face griji.

    Vocea ta este mai răgușită decât de obicei, iar asta îmi pune un semn de întrebare.

    Pășești în față, și treci pe lângă mine nepăsător, lăsându-mă acolo cu lacrimi în ochi și cu inima frântă.