Despre tine

Capitolul 37

Aiden Williams

    Cu doi ani în urmă ai apărut în viața mea. Nu știam cine ești, nici măcar nu te priveam, știam doar că aveam unele cursuri împreună.

    Te-am privit pentru prima dată într-o luni, căci l-am auzit pe prietenul meu salutându-te și vorbind cu tine. Nu te-am privit mult, doar câteva secunde. Secunde în care mi-ai adus zâmbetul pe buze cu ochii tăi albaștri și puri. Nu voiam să mă holbez, așa că mi-am mutat privirea spre produsele din cantină, căci acolo s-a întâmplat acțiunea.

    Au urmat momente în care ba te-am privit, ba te-am ignorat. Nu voiam să am de-a face cu tine, însă tot ajungeam să te privesc pe furiș. Stăteai atât de aproape de mine și știam că, uneori, te mai uiți la mine, însă nu îți dădeam atenție. Nu voiam să mă îndrăgostesc de tine.

    A urmat o perioadă în care am fost împreună cu mai multe fete, apoi cu prietena ta cea mai bună. Până să aflu ce fel de persoană este. Îmi plăcea de ea. Era drăguță, inteligentă și părea genul de persoană care să te surprindă plăcut. Însă ea nu m-a surprins plăcut. Era rea și îmi spune lucruri urâte despre tine pe care bineînțeles că nu le credeam. Nu judec o persoană până nu o cunosc.

    Te-am privit, la un moment dat, o oră întreagă. Ochii tăi albaștri îmi făceau pielea de găină și inima să îmi bată mai tare. Frumusețea ta naturală era impresionantă și mă fascina mereu. Nu erai genul care să se machieze pentru a fi frumoasă sau să se aranjeze. Erai simplă, iar simplitatea ta îmi plăcea la nebunie.

    Când am câștigat regele balului știam că tu vei fi câștigătoarea. Erai cea mai frumoasă dintre participante. Când m-am îndreptat spre tine pentru a-ți pune coroana ți-am văzut lacrimile din ochi, iar inima mea s-a înmuiat.

    — Nu plânge, ți-am spus.

    Iar tu m-ai ascultat.

    Apoi, când te-am simțit atât de aproape de mine, la pieptul meu, respirația mi s-a tăiat. Și știam că și a ta era la fel. Te simțeam emoționată, plină de dorință, însă nu aveai curajul să faci sau să spui ceva. Arătai ca un înger în rochia ta albă. Nu că nu ai fi unul.

    A urmat vacanța de iarnă, iar în acele câteva săptămâni în care nu te-am văzut deloc am încercat să uit de tine. Nu voiam să devin dependent de ochii tăi frumoși.

    Știu că, la un moment dat, prin clasa a noua arătai de parcă sufereai de cea mai gravă boală incurabilă, și ți-a venit rău. Ai leșinat. Mă speriasem îngrozitor. Bine că fusesem acolo și te prinsesem. Am stat cu tine ore în șir la spital și nu am plecat de acolo până nu te-ai făcut bine.

    În clasa a zecea te-am ignorat cu desăvârșire. Erai prea frumoasă și prea pură. Nu voiam să te distrug. Nu voiam să te domin cu întunericul meu, căci viața mea nu a fost tocmai roz. Totuși, nu mă puteam abține și tot îți aruncam priviri pe furiș, fără ca tu să știi. Vedeam că te simți rău și voiam să vin la tine și să te întreb ce e cu tine, să te strâng în brațe, însă am hotărât mereu că e mai bine să păstrez distanța. Nu voiam să te rănesc, nu voiam să îți distrug puritatea.

    Am fost și atunci cu fete sau la diferite petreceri, încercând să uit de cei doi ochi albaștri ce îmi bântuiau visele și viața. Erai frumoasă, iar acum ești și mai frumoasă.

    Nu știam cât timp mai puteam rezista, mă făceai mai dependent de tine pe zi ce trecea. Te voiam tot mai mult, însă încercam să par indiferent, să nu las nicio emoție să mi se citească pe chip.

    A urmat clasa a unsprezecea. Primele săptămâni au fost floare la ureche, iar atunci când profesoara de geografie ne-a pus în aceeași grupă nu am putut să nu mă bucur. Te mai privisem până atunci, trebuia să îmi iau energia necesară de undeva, așa că o luam din ochii tăi. Toate lucrurile bune sau mai puțin bune ce mi se întâmplau mă consumau de tot, nu mai aveam putere de nimic. Însă, când te priveam, îmi recăpătăm forța necesară pentru a merge mai departe.

    Miercuri, când te-am văzut pe canapeaua mea, cu picioarele strânse sub tine, mușcându-ți buza și plimbându-ți creionul pe ea, eram aproape să cedez. Mai aveam puțin, foarte puțin, și săream pe tine. Te voiam. Erai frumoasă, deșteaptă, cuminte, pură. Nu voiam nimic mai mult decât pe tine. Însă, m-am rezumat la a înghiți în sec. Dar tu, șireato, m-ai prins holbându-mă la tine. Și nu știam ce să îți zic, așa că doar ți-am dat mai repede paharul de apă și m-am apucat de treabă.

    Acum, sâmbătă, te priveam din nou cum lucrai și îți mușcai buza, acțiune ce îmi făcea blugii să se strângă. Mă rezumam din nou doar la a înghiți în sec. Nu știam ce să fac. Și cum să lucrez când toată atenția mea e asupra ta? Și, nu știu cum te simțeai tu, dacă simțeai același lucru sau nu. Uneori așa îmi lăsai impresia, dar gândul că nu te-ai uita niciodată la unul ca mine îmi invada mintea.

    Săptămâna ce a urmat a fost frumoasă. Cu priviri, zâmbete și salutări din partea ta. Toate aceste lucruri mici îmi făceau zilele mai frumoase. Miercuri am fost la mine, am lucrat, am vorbit puțin și ne-am aruncat priviri.

    O, Doamne! Mă fascinai cu totul! Mă înnebuneai! Te voiam tot mai mult și tot mai tare. Erai frumoasă, al dracului de frumoasă! Aveai un corp superb, însă nu asta mă interesa la tine, era doar un bonus. Tot ce mă interesa era sufletul tău și inima ta. Voiam să îmi aparțină. Să fie ale mele cu totul.

    Nu știu ce mi-ai făcut, Eva, chiar nu știu. Tot ce știu e că îmi place. Al dracului de tare. Vreau tot mai mult, dar fac atât de puține pentru a obține ceea ce vreau. Uneori, am impresia că ești cu Hades și că el este tot ce vrei, dar, alteori, am impresia că nu îl vezi mai mult decât ca pe un prieten și că suferi, iar el este mereu acolo pentru tine. Nu eu! Și mă urăsc pentru asta.

    Azi e din nou sâmbătă. Suntem din nou la tine în cameră. Sincer, tu chiar m-ai surprins plăcut cu ospitalitatea ta și cu bunul simt de care dai dovadă. Astăzi, mama ta nu este acasă, dar țin să te anunț că îmi place foarte mult de ea. Are o voce caldă și este atât de blândă și bună. Uneori, îmi doresc și eu o mamă ca a ta. Acum știu de unde ai moștenit puritatea și frumusețea. Semeni atât de mult cu mama ta, singura diferență făcând-o culoarea ochilor, căci ai ei sunt căprui. Probabil ochii i-ai moștenit de la tatăl tău. Dar, el unde este?

    Stai din nou în poziția ta obișnuită, de data asta purtând nişte pantaloni scurți și un tricou alb, ușor larg. Îți ridici mâna și îți dai o șuviță de păr după ureche, apoi ochii tăi se ridică spre ai mei. Îmi mușc buza involuntar, tu făcând la fel, iar acest lucru îmi aduce aminte de faza de la spital de acum doi ani. Doamne, cât vreau să te sărut. Ai nişte buze atât de apetisante și pline! Dar renunț la idee. Nu o să fac nimic din toate astea. Nu vreau să te fac să suferi, nu vreau să te schimbi, nu vreau să te distrug!

    Timpul trece repede în compania ta, așa că imediat vine timpul să plec. Pe seară aflu de la Sin că iubita lui și cea a lui Max dau o petrecere în pijamale, iar tu ești invitată.

    Așa că hotărâm să ne autoinvităm și noi!

________________________________________

    Aștept părerile voastre!