Despre tine

Capitolul 40

    Aseară, după ce am făcut dragoste, m-ai cuprins în brațe și m-ai tras la pieptul tău. Am adormit îmbrățișați și goi. Acum, nici măcar nu îți simt  prezența. Ai plecat și m-ai lăsat așa, după toate cele întâmplate?

    Îmi deschid încet ochii și încerc să mă obișnuiesc cu lumina puternică din cameră. Jumătatea cealaltă de pat este goală și pare a fi neatinsă. Unde ești? Mă ridic în șezut și mă uit nedumerită prin cameră. Nicio urmă de tine. Nicio haină pe jos. Nimic. Îmi dau cearceaful la o parte, iar rochia roșie este pe mine, la fel și sandalele.

    Cum e posibil?

    Mă ridic în picioare, iar fața mi se schimonosește de durerea ce o resimt în tălpi, așa că îmi dau sandalele jos. Mă reped spre ușă și apăs mânerul, dar este încuiată. Ce naiba? Mai încerc încă o dată și încă o dată, dar rezultatul este același. Nu se poate. Mă reped spre pat, iar pe cearceaful alb nu este niciun semn cum că noi doi ne-am iubit aseară. Pe jos nu este nicio haină, nicio urmă cum că tu ai fi fost aici. Și doar jumătate din pat este deranjată...

    Nu se poate! îmi tot repet în minte. Nu se poate!

    Primul meu sărut a fost un vis?

    Prima mea noapte de dragoste a fost un vis?

    Mângâierile tale au fost un vis?

    Săruturile tale dulci au fost un vis?

    Nu se poate... NU SE POATE!

    Simt cum lacrimile mai au puțin și îmi pătează obrajii și nu știu dacă sunt lacrimi de fericire sau de tristețe. Nu știu dacă mă bucur sau nu că totul a fost doar un vis. Dar cert este că mă simt mai ușurată. Știu că este vorba de tine, dar, chiar și așa, nu aș renunța atât de repede la puritatea mea.

    Mă așez pe marginea patului, iar lacrimile în țâșnesc din ochi, într-un plâns haotic. Nu o să te am niciodată... Nu vei fi niciodată al meu... Nu o să mă săruți niciodată... Nu o să mă mângâi niciodată...

*

    Cobor și ultima treaptă și mă îndrept spre bucătărie. Nici nu m-am schimbat de rochie, nici nu am făcut duș, sau cel puțin să îmi spăl fața de lacrimile uscate. Am coborât direct așa. Când intru, observ că toată lumea este prezentă în jurul blatului de bucătărie, bând ceva, mai puțin tu. Tu nu ești.

    — Bună dimineața, salut.

    — 'Neața.

    Mă așez pe un scaun și asist cuminte la discuțiile prietenilor mei despre petrecerea de aseară. Însă, sunt doar fizic prezentă, căci gândul îmi este în altă parte.

    Hades se uită întrebător la mine, însă doar îi zâmbesc. Trebuie să discut cu el, să aflu unde ai fost aseară și să știu sigur dacă totul a fost doar un vis.

    Charlotte îmi pune o cană cu cafea în față, iar eu îi mulțumesc. Iau o înghițitură, iar lichidul mă ajută treptat să îmi revin. Îmi odihnesc capul în palma dreaptă, iar cu degetul arătător de la mâna stângă conturez marginile rotunjite ale cănii atunci când îți simt prezența în spatele meu și mă încordez toată. Te așezi în stânga mea, în capătul blatului, și mă privești blând cu ochii tăi mari și frumoși.

    — Hei! vorbești primul.

    — Hei.