Despre tine

Capitolul 53

    Am tresărit încă împietrită atunci când ceainicul de pe aragaz a început să șuiere în toată bucătăria. M-am ridicat repede de pe scaun și l-am luat de pe foc, apoi am turnat lichidul chihlimbariu în cănile pe care le pregătisei tu.

    Cuvintele tale m-au lăsat mută de uimire, nu mă așteptam în veci să aud asta ieșind din gura ta. Mai ales sa îmi fie mie adresate. Nu credeam că o să prind momentul ăsta vreodată, momentul în care tu îmi faci complimente până când fața mea devine mai roșie decât o tomată. Tot sângele mi s-a adunat în obraji, urcând până în vârful urechilor, iar inima parcă voia să îmi spargă coșul pieptului.

    Sângele parcă o luase razna prin vene, atât de repede curgea, iar mintea îmi era la o singură persoană ce tocmai ieșise pe ușa bucătăriei, lăsându-mă singură cu inima în gât și genunchii înmuiați de-a binelea.

    Pun ceainicul pe suportul său, apoi iau cănile și pornesc spre sufragerie. Străbat holul lung, iar când intru în cameră te găsesc pe canapea, cu o carte în poală, peste picioarele puse în stil turcesc. Îmi simți prezența și îți ridici capul, având un rânjet arogant pe buze, ce îmi face corpul să tremure. Scâncesc când simt lichidul fierbinte ce îmi curge peste mână, iar tu te ridici repede de pe canapea. Îmi țugui buzele și suflu aer rece peste pielea afectată, în timp ce tu îmi iei cănile din mâini.

    — Ești bine? spui impacientat în timp ce mă tragi pe hol.

    Intrăm în baie, iar tu îmi bagi mâna sub jetul de apă rece. Scâncesc din nou, căci ustură ca naiba. Te simt agitat lângă mine. Palma ta o ține pe a mea sub apă, iar dacă nu ar fi durerea ce îmi străpunge mâna m-aș înroși, iar inima mi-ar bate de zece ori mai repede.

    — Îmi pare rău, Eva! E numai vina mea.

    — Nu e vina ta. Am fost neatentă.

    Palma ta îmi părăsește pielea și te îndrepți spre un dulap alb, acolo unde mâinile tale caută ceva. Scoți de acolo o trusă de prim ajutor și vii cu ea spre mine. O pui pe blatul de marmură al chiuvetei și oprești apa ce încă curge peste rana mea. Scutur puțin mâna, iar tu mă ajuți să o șterg ușor cu un prosop moale. Deschizi capacul trusei de prim ajutor, scoțând de acolo o foarfecă, împreună cu o rolă de fașă și o cremă într-un tub alb. Îmi cuprinzi din nou palma într-a ta, făcându-mi corpul să tremure.

    — Îți e frig? mă întrebi îngrijorat.

    Neg din cap, iar în ochii tăi apare o sclipire ce îmi dă de înțeles că ți-ai dat seama de ce tremur.

    Îmi ridici mâna la nivelul feței mele și te apleci ușor, buzele tale sărutându-mi delicat rana produsă de ceaiul fierbinte. Te privesc cu ochii mari, simțind cum obrajii îmi prind o nuanță de roz. Inima îmi sare peste o bătaie și înghit în sec, ca mai apoi să îmi prind cu putere buza de jos între dinți. Privirea ta cade pe locul cu pricina și pot observa cu ușurință cum Mărul lui Adam îți urcă și îți coboară.

    Facem contact vizual, iar tu îți dezlipești buzele de pielea mea, încă privindu-mă. Las ușor, ușor buza să îmi scape dintre dinți, iar privirea ta coboară acolo, înghițind din nou în sec. Încă îmi ții palma în a ta atunci când mâna ta stângă își croiește drum spre talia mea, lăsându-mi în urma ei pielea arzând.

    — Nu vreau să te rănesc, spui cu vocea răgușită.

    Așa amețită cum sunt, îngăim un răspuns.

    — Voi suporta consecințele.

    Aprobi din cap murmurând un "Îhî" și te desprinzi de mine, făcându-mă să mă simt singură, să duc dorul atingerii tale.

    Iei crema de pe blatul chiuvetei și îi deschizi capacul, aplicând o cantitate suficientă. Cu degetul arătător o întinzi încet, făcându-mă să scâncesc ușor.

    — Ustură, murmur.

    — Tare?

    — Tare.

    Cu astea fiind spuse, buzele tale suflă printre ele aer rece ce îmi calmează usturimea cât timp aplici crema. Apoi, cu mâinile tale dibace, îmi înfășori fașa, urmând să o tăi și să o legi cumva.

    În tot acest timp m-am gândit la înțelesul cuvintelor tale. Nu vrei să mă rănești atunci când îmi tratezi rana sau pe viitor?

    Asta dacă vom avea un viitor împreună.