Despre tine

Capitolul 82

   În acea dimineață am luat micul dejun împreună. Omleta ta a fost nemaipomenit de bună, iar eu nu mă așteptam să gătești atât de bine. Anul Nou l-am petrecut tot împreună, la mine acasă, împreună cu mama. Însă, după aceea, totul a revenit la normal. Continuam să ne vedem și să vorbim, însă niciunul dintre noi nu a mai adus vorba despre sărut, iar acest lucru mi-a rănit, cumva, orgoliul. A fost doar o scăpare, mă gândeam, iar asta îmi aducea tristețe în suflet, știind că tu nu o vei mai face din nou. Știind că nu îți voi mai gusta buzele din nou.

   Oftez învinsă și îmi deschid manualul și caietul de engleză. Este marți, o zi blândă de iarnă pentru sfârșitul lunii ianuarie, iar noi vom petrece două ore împreună la cursul doamnei Anderson. Încă nu ai ajuns, dar mai sunt câteva minute de pauză, iar eu am speranța că vei veni. Astăzi nu te-am văzut deloc și nici nu am vorbit și pot spune că îmi este dor de tine. De atingerea mâinilor tale. A buzelor tale. Îmi e dor să mă ții în brațe. Să dormim împreună.

   Îmi sprijin capul în palme și, chiar dacă ochii îmi sunt ațintiți în caiet, gândul meu e în altă parte. La pielea ta catifelată, la părul moale cu care mă jucam atunci când ne uitam la filme, a doua zi după Anul Nou, la degetele tale lungi și subțiri cu care mi-ai cuprins fața de atâtea ori, la buzele tale ce îmi șopteau mulțumiri, cuvinte frumoase și care m-au lăsat fără suflare atunci când le-au atins pe ale mele. Gândul îmi e la tine, la cât de frumos, minunat și adorabil ești. La ce suflet bun ai și la câte ai de oferit. Doar că ești rănit. Copilăria ta nu a fost una ușoară, familia ta s-a destrămat și probabil îți e greu să te încrezi în oameni sau să te bazezi pe ei.

   Când m-am ars cu ceaiul, mi-ai spus că nu vrei să mă rănești, iar eu cred că te refereai la noi, la viitorul nostru. Însă, eu m-aş lăsa rănită de tine dacă asta ar înseamna să te am aproape. M-aş lăsa rănită de tine dacă asta ar înseamna că pot să te țin în brațe. M-aş lăsa rănită de tine dacă asta ar înseamna că pot să te sărut.

   Când aud pași, îmi ridic capul, crezând că a venit doamna profesoară, dar, de fapt, dau cu ochii de tine.

   Să-mi trag una!

   Cămașa neagră ce o porți se mulează perfect pe brațele și pe pieptul tău, iar primul nasture este desfăcut, lăsând la vedere o bucățică de piele. Blugii negri îți atârnă pe solduri într-un mod provocator, iar în picioare ai o pereche de bocanci. Îmi ridic privirea, iar ochii tăi verzi mă analizează deloc subtil, părul tău este răvășit și strălucitor, iar maxilarul meu probabil e pe undeva pe podea.

   Îmi zâmbești, însă eu nu pot schița nimic, doar mă holbez la tine, cu inima bubuindu-mi în timpane și sângele fierbându-mi în vene.

   Iisuse!

   Îți miști picioare și te îndrepți spre banca mea, toate astea sub privirea mea arzătoare. Te apleci ușor, iar buzele tale moi și dulci îmi sărută colțul gurii, locul începând să ardă, apoi îți muți buzele spre urechea mea.

   — Închide gura, Eva!