Despre tine

Capitolul 46

    Acum doi ani mă gândeam că aș fi putut deveni prietena ta prin intermediul lui Hades. Însă, nu a fost așa. Nu a mers așa cum mă așteptam. Eu mă împrietenisem cu Hades, iar cu tine nu schimbasem nici două vorbe. Dar acum, când în sfârșit aveam șansa să te am mai aproape, tu dai cu piciorul la tot. Nu zic că în trecut nu a fost tot vina ta, căci a fost. Tu mă respingeai, în timp ce eu voiam mai mult. Te voiam pe tine. Și, uite-mă acum, după doi ani tot tânjesc după tine. După mângâierea ta.

    Nu înțeleg ce s-a întâmplat cu tine, așa, dintr-o dată. Am făcut ceva greșit? Am spus ceva greșit? Am avut un comportament nepotrivit față de tine? Înainte mă durea când te comportai așa, dar acum parcă doare de un milion de ori mai tare. Atunci când mă respingi se simte de parcă cineva mi-ar face o operație la inimă pe viu, fără anestezie.

    Oftez obosită și îmi scutur capul pentru a ieși din gânduri atunci când aud un ciocănit în ușa camerei mele.

    — Intră.

    Aud ușa deschizându-se, însă nu mă obosesc să văd cine e. Poate e mama, chiar dacă i-am spus că vreau să fiu singură. Se aud pași, apoi ușa închizându-se.

    — Hei, aud o șoaptă.

    Îmi întorc puțin capul doar pentru a vedea un Hades răvășit, cu cearcăne sub ochi. Pare că nu a dormit de câteva zile și este obosit, atât fizic, cât și mental. Își introduce mâna în buzunarul pantalonilor negri atunci când vede că nu răspund, și scoate un obiect negru. Telefonul meu.

    — A rămas în club și mă gândeam să ți-l aduc, îi aud vocea răgușită.

    Aprob cu o mișcare a capului, iar el așează telefonul pe noptieră. Îmi cercetează chipul, apoi ochii noștri goi și triști fac contact. Ochii săi veseli acum sunt triști, transmit doar amărăciune și parcă și-au pierdut sclipirea. Parcă el a pierdut o persoană dragă.

    Oftez învinsă și dau pilota la o parte, dându-i de înțeles că vreau să vină în pat, lângă mine. Nu îmi place să îl văd suferind. Nu îmi place să îl văd trist. Parcă nu e el. Acei ochi frumoși trebuie să sclipească de bucurie. Acele buze cărnoase și rozalii trebuie să fie curbate în sus, lăsând la iveală gropițele lui adorabile. Părul său negru trebuie să fie aranjat.

    Hades înaintează și se așează pe pat. Scapă de adidași, apoi se face comod, băgându-se sub pilotă. Își întoarce privirea spre mine și parcă vrea să îmi spună ceva, însă nu îndrăznește. Așa că fac eu primul pas. Îmi deschid brațele, iar ochii săi parcă prind viață. Se aruncă în brațele mele, iar eu îl țin strâns la pieptul meu, nevrând să îi mai dau drumul vreodată.

    Mi-a lipsit atât de mult!