Mommy | H.S.

17:"O sa te adore."

"Just because I smile doesn't mean I am not broken because smile is the best mask you will ever have."

"Ești sigur ca-ti permiți să întârzii? O să dureze, te asigur." Am spus nonșalant de parcă urma sa-i arat toată garderoba mea. Gardebora din visul meu poate, fiindcă actuala lăsa de dorit.

Harry doar dădu scurt din cap în semn ca am toată atenția lui și am tras aer în piept încercând să nu încep să plâng chiar acum.

Să terminam o dată cu asta.

"M-am născut în Virginia, dar-"

"Credeam ca ești din Detroit." Harry mă întrerupse confuz.

Mi-am scuturat capul dezaprobandu-l.

"Lasa-ma sa vorbesc." Am tras aer în piept și el nu mai comenta nimic.

"Acum trei ani eu și părinții mei am fost intr-o mică vacanță în Detroit. Mama avea niște prietene acolo și ne-au invitat să petrecem câteva zile cu ele și familiile lor." Am început introducerea fixandu-mi un punct în podea.

"Cum te înțelegi cu ai tai?" Am pufnit aproape amuzata de acest prezent folosit de el.

"Eu si parintii mei am avut o relație ordinară. Nu pot să spun ca ne iubeam ca nimeni alții, dar nici nu ne eram. Eram mai degrabă simpli cunoscuți. Trăiam în aceeași casă si de voie, de de nevoie, trebuia să ne înghițim." Harry se încrunta când am terminat de vorbit, dar nu spuse nimic. "Ai mei se certau mult, iar tata era cel mai rău. Țipa, trântea și avea ieșiri de om complet nebun. Mă îngrozeam doar auzindu-l. Ei doi pur și simplu nu erau făcuți unul pentru altul. În finez destul legat de ei." Mi-am ridicat mâna în aer și am fluturat-o, nu erau importante detaliile despre relația mizerabilă a parintilor mei.

"Când ne întorceam din Detroit am avut un accident. Părinții mei erau în față, iar eu pe banchetă din spate. Un tir a încercat să evite o mașină care întrase pe contrasens și ne-a lovit pe noi din spate. Am ajuns la spitalul de urgente din Detroit, făcusem stop cardiorespirator, iar ai mei scăpaseră cu câteva răni ușoare. Mama a avut o contuzie ușoară și tată avea mâna ruptă din câte îmi amintesc. Am intrat în coma și oricât au încercat medicii să mă resusciteze, nu puteau. Mai apoi am intrat în moarte clinică." Am înghițit în sec și mi-am ridicat privirea din pamant pentru a-i urmări reacția.

Harry avea o expresie socată pe chip și se așeza imediat pe scaunul de lângă mine.

"Nu dădeam deloc semne de trezit, trecuseră 5 luni, iar eu eram în aceeași poziție, nemișcata. Nu eram moartă, dar nici vie. Auzeam și vedeam lucruri, dar nu le puteam distinge corect. Eram ca un nevăzător care deslușește doar niște umbre și ca un surd care aude doar vibrațiile. Se zice ca o dată ce intri în moarte clinică, intri intr-o altă lume." Mi-am simțit colțurile ochilor intepandu-ma și am încercat sa-mi înfrânez lacrimile.

"Lumea pe care ti-l dorsti cu adevarat. Era complet diferită de viața pe care am dus-o eu până atunci; nu numai ca ne descurcam mai bine financiar, dar nu existau toate certurile alea în familia mea. Nu eram sărăci lipiți, dar ne lipseau multe lucruri, iar ca adolescent iti doresti tot felul de nimicuri care să te bage în rând cu ceilalți. Coma mea continuă și se încăpățâna să nu mă lase sa-mi revin sub nicio formă. Trăiam doar cu perfuzii și beneficiam de respirație artificială. Asta până când, după aproximativ 7 luni, m-am trezit. Dar m-am trezit singură." Am simțit cum barajul se rupe si lacrimile au curs lin din ochii mei.

Harry îmi masa coapsa încercând să mă liniștească și am continuat tragandu-mi nasul.

"Ai mei m-au lăsat acolo. M-au abandonat pur și simplu, m-au lăsat în voia sorții. Nici măcar nu ai avut afecțiunea să le ceară medicilor să mă deconecteze de la aparate și să mă ia acasă, să mă înmormânteze. S-au cărat din spital imediat ce s-au plictisit să aștepte după mine." De dată asta lacrimile mi-au invadat tot chipul și am suspinat îndurerată când Harry m-a tras imediat în poala lui.