Mommy | H.S.

31:"De asta te temi tu?"

"A flower cannot blossom without sunshine, and man cannot live without love."

Când am ajuns acasă, eram cu burțile pline și ma bucuram în tihnă de mâncarea mea italienească; a fost incredibil de delicioasa și mi-am propus să trec Italia pe lista de priorități.

Ne întâlnisem cu Louis la reasturant si Harry i-a încredințat faimoasa misiunea, dar nu era destul de sigur dacă ar trebuie să o pună în aplicare din seara asta sau nu. Angela nu era o bătrână obosită care să se bage la culcare cu soarele încă pe cer, dar până am terminat noi de mâncat se făcuse deja 9 P.M. și până ajungea Louis la ea, ar mai fi trecut ceva timp. În final, am hotărât să nu o ținem pe jar cu o informație de genul asta știind se va supăra foarte tare pe noi dacă ar află ca nu am pus-o la curent cu vestea imediat ce ne-a spus doctorul.

"Crezi ca a ajuns?" Am intrebat curioasă și l-am privit pe Harry care își descheia nasturii de la mânecă.

"Cine?" Se încrunta confuz.

"Louis!"

"Ah! Nu știu, mă îndoiesc. Ne-ar fi bombardat mama cu telefoanele imediat." Rase Harry și își arunca telefonul pe pat. Am chicotit și eu și m-am descaltat. Am ajuns în dormitor inclaltata pentru ca deja nu mai am voie să urc de una singură pe scări.

"Ce crezi ca o să spuna?" Mi-am muscat buza simțindu-ma din ce în ce mai agitată. Oare cum va reacționa?

"Nu prea multe. O să fie un șoc atat de intens încât nu cred ca o să mai vorbească."

Harry chicoti din nou. Dinții îmi sapau viguros în buza când vedeam cat e de degajat și nepăsător. Cum naiba putea să fie atât de liniștit?

"Așteaptă o veste ca asta de când se știe. Mama a fost genul ala de fetiță care si-a planificat nunta de când avea șase ani. Și probabil tot de atunci știa și care vor fi numele noastre."

Vorbi el cu o notă umoristică în glas și m-am așezat pe pat. Mi-am departat picioarele și mi-am pus coatele pe genunchi sprijinindu-mi capul de ele. Mă simțeam obosită și după o masă copioasa, era de așteptat să mă ia și somnul.

Harry veni în fața mea și se strecura în spațiul dintre picioarele mele asezandu-se pe vine. Îmi zambi dulce și imediat ce am zărit gropitele alea adorabile mi-am ridicat mâna simțind nevoia disperată de a le atinge.

Aveam mâna încremenită și el își mișca cu grijă capul facandu-ma astfel sa-i ating jumătate de față.

"Mi-e teamă..." Am încercat eu să spun cu un glas stins și aproape insesizabil. Nu eram complet sigură dacă am zis cu voce tare sau e totul doar în mintea mea răvășita.

În următoarea secundă am văzut o încruntătură apărând pe fata lui; nu știam dacă asta era reacția fiindcă nu înțelegea de ce sau pentru ca nu auzise ce am spus.

"De ce?"

"Nu știu cum... Dacă o să creadă ca totul a venit prea repede? Și ca ar fi fost mai bine să mai așteptam?" Mi-am retras mâinile de pe fața lui și mi-am dus degetele în păr. Îl aveam atât de încâlcit și nearanjat, zici ca ieșisem dintr-o casă plină de lilieci.

De data asta pe chipul lui Harry se citea doar amuzament și poate o urma din mica palmuiala pe care voia să mi-o dea.

"De asta te temi tu?" Mă privi cu un zambet care părea să fie mai degrabă un scut care îi masca hohotul de râs.

De ce altceva aș putea să mă tem? Speram ca dacă Angela va avea de gând să ia la bătaie pe cineva, norocosul să fie Harry.

"Singurul lucru de care trebuie să te temi este sufocarea." Vorbi el serios și l-am privit neintelegandu-i cuvintele. Doar nu avea de gând să mă asfixieze sau ceva.