Mommy | H.S.

26:"Tensiune de aviator as zice eu."

"There is always some madness in love. But there is also always some reason in madness."

"Trebuie să îi închei contractul lui Connor, asta e ultimul lui an la noi." L-am informat pe Louis în timp ce strângeam câteva dosare de pe birou.

"Relaxeaza-te, anul asta mai are o lună și jumătate." Își folosi ca de obicei tonul lui degajat și lipsit de stres sau agitație.

M-am uitat urât la el și incepu să chicotească ridicandu-si mâinile în aer.

"Știu ca îți place să fie totul pus la punct și, dacă mă întrebi pe mine ești cam obsedat de control, dar e destul timp." Zâmbi el la final de parcă asta făcea frază de mai devreme mai drăguță.

M-am încruntat la el și mi-am ridicat indexul în semn de atenționare; cred ca iar a uitat cine e șeful și cine pe cine plătește în firma asta.

"Vreau contractul definitivat până săptămâna viitoare sau ești concediat." Am deschis sertarul biroului și am aruncat pixul și ștampilele în interiorul acestuia.

Louis rase la amenințarea mea care era în mod artificial falsă. Nu exista motiv pe lumea asta care să ma determine sa-l dau afara. Nu doar fiindcă eram prieteni atat de buni, ci pentru ca în ciuda aparențelor, Louis este o persoană foarte prosperă si operativă, pe care mă puteam baza la orice ora

"Am înțeles, să traiti!" Mâna lui era îndreptată spre cap și ma privi ca pe un comandant strict care vrea să percheziționeze soldații aliniați.

Un oftat lung îmi părăsi buzele și mi-am clătinat capul. Poate exista prea mult umor în Louis până la urma.

"Bănuiesc ca nu ai rezolvat nimic așa peste noapte." Louis presupuse când mi-am luat sacoul pe mine și am verificat buzunarele să văd dacă am telefonul.

"Nu am vorbit deloc despre asta."

Mi-am deblocat rapid ecranul sperând să găsesc un apel de la ea sau măcar un amărât de mesaj, dar era doar ora aia nenorocită pe tot display-ul.

Îmi doream cu disperare să nu fie supărată pe mine sau să se simtă și mai rău ca aseară. Puteam doar să sper.

"Nu ați vorbit deloc?" Sprâncenele lui se încruntară confuze și am aprobat din cap.

"Ne vedem mâine, Louis." Am zis când am văzut ca e aproape ora 3 PM și am apăsat butoanele liftului care aparu ca un fulger la comanda ea. Ușile s-au deschis și spre bucuria mea nu mai era nimeni în el; chiar nu aveam chef de figura exagerat de zambitoare a vreunui angajat.

Nici nu mi-am dat seama când am ajuns în intersecție tot verificandu-mi telefonul și regăsind niciun semn de la ea.

"La dracu'!"

Nu voiam decât un mic semnal, să știu ca o să mai vorbim când ajung acasă și ca nu vom sta ca doi străini intr-un metrou. Am accelerat pe stradă și la scurt timp am ajuns în fața casei și apoi mi-am parcat mașina în garaj.

Am descuiat ușa și mi-am plimbat privirea in cautarea ei, dar era o liniste pustie peste tot. Am urcat scările intr-o viteză aproape ridicolă, dând buzna ca un uragan în dormitorul nostru.

Mireasmă ei specifică mă lovi imediat ce am pasit în cameră și am închis ochii inhaland mirosul exact ca un fumător care trage tot fumul din țigară dintr-o singură incercare.

Ochii mei acum deschiși au capturat-o ștrand încă în pat, adormită. Inima îmi trepida dinamică în piept când creierul meu a întipărit imagea asta atat de minunată pentru totdeauna în mintea mea.