Mommy | H.S.

37:"Sigur nu lesini?"

"Numb to the topic of loving, but falling in love with the subject of sin."

Simteam cum sangele meu si-a oprit coagularea in secunda aia. Am inceput sa respir greu si tremuratul meu deja devenea vizibil, asa ca am fost fortata sa ma sprijin de Harry care m-a sustinut imediat inconjurandu-mi talia cu bratul lui. Privirea lui era la fel de alerta si ingrozita ca a mea si ma rugam din tot sufletul sa gaseasca el o scuze pentru ca eu eram la fel de utila ca un scaun cu trei picior in momentul ala. Eram pietrificata si pe cale sa ma prabusesc din secunda in secunda.

Steven imi zambea dragastos si stiam sigur ca i-a fost dor de mine, dar nu mai puteam reactiona. Era ca si cum toate reflexele mele au fost inghetate si sfaramate. Imi era groaza sa stiu ca din momentul ala Collin va afla tot ce e intre mine si Harry si, mai rau, i-ar fi spus si Angelei. Nu mi se intampla asa ceva tocmai mie.

"Despre ce vorbesti, Steven?" Asa cum ma asteptam, Collin nu avea nici cea mai mica idee despre ce se intampla. Numai daca as putea scoate un cuvant...

"Juliet a avut un job part-time la un orfelinat acum vreo doi ani, nu mare lucru." Veni Harry rapid cu o explicatie si am suspinat surprinsa, dar si linistita. Pe fruntea lui Steven aparu o incruntatura mica si incepeam sa-mi simt din nou aerul disparandu-mi din plamani. Expresia de pe fata lui Collin era cat se poate de banala si nu parea sa suspecteze ceva, dar inca imi era teama de calmul lui.

"Du-te si incalzeste-te, meciul e pe cale sa inceapa!" Il sfatui chiar inainte ca pustiul sa apuce sa protesteze si sa scoata adevarul pe gura. Ar trebui sa car un inhalator dupa mine peste tot de acum in colo sau nu o sa apuc sa-mi vad copilul crescand.

"Ma bucur ca te-am vazut, July! Mi-ai lipsit!" Imi facu el cu mana vesel si am incercat sa-mi fortez un mic zambet care sa-i arate ca si mie imi pare bine, dar, mai mult ma bucura faptul ca o lasase balta si nu m-a dat de gol.

"Incepe meciul. Ne vedem mai tarziu!" Transmise Collin zambitor si o lua la fuga spre elevii lui. Cand s-a intors cu spatele i-am putut vedea tinuta sportiva formata dintr-un trening negru si o pereche de adidasi albi Nike. Pe spatele lui scria mare si bolduit "coach".

"Juliet?"

Mi-am intors privirea spre Harry care ma privea precaut si ma prinse de brat cu mai multa forta. Probabil in momentul ala aratam de parca urma sa cad din picioare. Si nu mai era mult pana la performanta asta.

"Esti bine? Te-ai albit rau la fata!" Constata el privindu-ma si mai atent.

"Nu am nimic, m-am speriat foarte tare doar. Am crezut ca ne-a prins..."

Am gesticulat eu cu mana libera si desi Harry nu parea sa ma creada, stiam ca incep sa-mi revin. Deja respiram intr-un ritm normal si nu mai tremuram din toate incheieturile ca un bolnav de epilepsie. Parea ca am ajuns pe marginea unei prapastii si in ultima secunda un inger a venit si i s-a facut mila de niste nenorociti ca noi.

"Sigur nu lesini? Sunt serios, Juliet, arati ca un cadavru." Harry era pe cale sa ma duca la spital daca mai continuam sa fiu in starea mea anxioasa si tot ce-mi mai lipsea mie era un doctor.

"M-am speriat, ti-am spus. Hai sa ne asezam, te rog!" Am propus cu un ton hotarat si parea ca-l convinsesem. Buzele mele au scapat un suspin neasteptat cand m-a ridicat in bratele sale intr-o fractiune de secunda si m-am prins cu bratele de gatul lui pentru a-l ajuta sa-si mentina echilibrul si sa nu ne tranteasca pe amandoi pe scari.

"Harry, nu! Angela o sa se ingrijoreze."

M-am agitat eu dintr-o data.

"Nu o sa-i spunem nimic. Nu am voie sa-mi car iubita in brate sau ce?" Imi ciupi el nasul jucaus si am zambit scurt. Se pare ca Harry era cel care venea cu ideile bune dintre noi doi.